romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu va fi din nou cercetat penal, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis să-i redeschidă acestuia un dosar vechi de pe vremea...

Doi infractori, căutați în toată Germania, au fost arestați în România. Paguba creată este semnificativă

Doi infractori, căutați în toată Germania, au fost arestați în România. Paguba creată este semnificativă

Doi infractori căutați de poliție după ce au furat o geantă de bijuterii în Germania, au fost arestați în România. Autoritățile au luat rapid decizia de a-i extrăda pe cei...

Asalt irakian la granița dintre Serrbia și România. Câte persoane au încercat să treacă, clandestin, frontiera

Asalt irakian la granița dintre Serrbia și România. Câte persoane au încercat să treacă, clandestin, frontiera

Un număr de 25 de persoane, bărbați, femei și 10 minori, au fost oprite, noaptea trecută la granița de vest a Romțniei. Ei încercau să intre ilegal în țara noastră....

TUN în IMOBILIARE. De ce eliminarea TVA pentru vânzarea LOCUINŢELOR noi nu va avea VIAŢĂ LUNGĂ

TUN în IMOBILIARE. De ce eliminarea TVA pentru vânzarea LOCUINŢELOR noi nu va avea VIAŢĂ LUNGĂ

Piaţa imobiliară este într-un uşor blocaj în aşteptarea anunţatei eliminări a cotei cotei TVA la vânzarea locuinţelor noi de până la 450.000 de lei, spune specialistul în imobiliare Radu Zilişteanu....

„ȚARĂ, ȚARĂ, VREM OSTAȘIi!”. Armata vrea rezerviști voluntari pe bani

„ȚARĂ, ȚARĂ, VREM OSTAȘIi!”. Armata vrea rezerviști voluntari pe bani

Rezerviștii voluntari vor primi, în caz de mobilizare, solde și grade identice cu militarii activi MApN înceape recrutarea de rezerviști voluntari, care vor completa necesarul de militari al Armatei pe...

Din culisele Europei pe VITEZE şi ce plan de SALVARE are. România NU va face parte din elita UE, ci din planul "C"

Din culisele Europei pe VITEZE şi ce plan de SALVARE are. România NU va face parte din elita UE, ci din planul "C"

Euro cu mai multe viteze. Iată reţeta pentru ca zona euro să supravieţuiască, ca şi întrega construcţie a Uniunii Europene. Dar e cu adevărat soluţia câştigătoare? Săptămâna trecută s-au întâlnit,...

Cele mai importante reușite ale culturii vor fi premiate la Odeon. Vezi lista principalilor favoriți!

Cele mai importante reușite ale culturii vor fi premiate la Odeon. Vezi lista principalilor favoriți!

Radio România Cultural va premia luni, 20 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai importante reuşite ale culturii din anul 2016 Juriul de specialitate a făcut cunoscute nominalizările la cele...

Patru lei pe zi, masa unui puşcăriaş din România

Patru lei pe zi, masa unui puşcăriaş din România

Atât mai rămâne din cei 3.500 de lei alocaţi, după ce sunt plătite salariile angajaţilor, serviciile medicale, transportul şi întreţinerea Pe culoarul Secţiei I a penitenciarului Jilava se aude sunetul...

Parlamentul cere detalii SRI despre un program controversat

Parlamentul cere detalii SRI despre un program controversat

Şeful Comisie SRI, Adrian Ţuţuianu , a cerut Serviciului Român de Informaţii, dar şi altor instituţii, date privind programul SII Analytics, la cererea a cinci organizaţii neguvernamentale.  În ianuarie, Societatea...

Ca să n-o supere pe Angela Merkel, Klaus Iohannis vrea să ne prezinte Europa cu mai multe viteze ca acceptabilă de către România | ROMANIA LUI CRISTOIU

Ca să n-o supere pe Angela Merkel, Klaus Iohannis vrea să ne prezinte Europa cu mai multe viteze ca acceptabilă de către România | ROMANIA LUI CRISTOIU

După Reuniunea Consiliului European, vineri 10 martie 2017, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă. Scurtă, deoarece era deja vineri, pe la două după-amiaza, timp în care de regulă...

ALERTĂ - Klaus Iohannis ia în calcul să blocheze Declaraţia de la Roma privind viitorul UE

ALERTĂ - Klaus Iohannis ia în calcul să blocheze Declaraţia de la Roma privind viitorul UE

Consilierul prezidenţial pe politică externă al lui Klaus Iohannis, Leonard Orban, a anunţat că nu este exclus ca România, deşi nu doreşte să recurgă la un astfel de gest, să...

Cum a plătit România sute de milioane de lei, lunar, degeaba. Primarii au ajuns la fundul sacului! Cum au ajuns unii să încaseze sume uriaşe din ajutoare sociale

Cum a plătit România sute de milioane de lei, lunar, degeaba. Primarii au ajuns la fundul sacului! Cum au ajuns unii să încaseze sume uriaşe din ajutoare sociale

Edilii s-au săturat să plătească ajutoare sociale celor care nu prestează muncă în folosul comuniţăţii. România a devenit din cauza primariilor delăsători să aibă un număr foarte mare de asistaţi...

LECȚIA JAPONEZĂ despre CUTREMURE. Cum putem să ferim România de DEZASTRE

LECȚIA JAPONEZĂ despre CUTREMURE. Cum putem să ferim România de DEZASTRE

O conferință extrem de importantă pentru România are loc, luni, în București, în contextul riscurilor la care sunt expuse multe dintre clădirile din țara noastră, în cazul unui cutremur de...

Ponta: România este la PUNCTUL MORT în Europa!

Ponta: România este la PUNCTUL MORT în Europa!

Fostul premier Victor Ponta apreciază că România se află într-un "punct mort" în Europa şi prezintă o radiografie a situaţiei politică dintre statele membre. "Germania, Franta , Olanda sunt in...

Răzvan Burleanu, despre meciul cu Danemarca: „N-aș putea zice că este un meci decisiv, dar este important”. Ce viitor va avea selecționerul Christoph Daum

Răzvan Burleanu, despre meciul cu Danemarca: „N-aș putea zice că este un meci decisiv, dar este important”. Ce viitor va avea selecționerul Christoph Daum

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a declarat că partida cu Danemarca nu este decisivă, deși „tricolorii” se află pe locul al 4-lea al grupei. Răzvan Burleanu, președintele Federației...

RUGBY. Naționala României a câștigat fără probleme confruntarea cu Belgia. „Stejarii” și-au trecut în cont și bonusul ofensiv

RUGBY. Naționala României a câștigat fără probleme confruntarea cu Belgia. „Stejarii” și-au trecut în cont și bonusul ofensiv

Naționala de rugby a României a câștigat, sâmbătă, confruntarea disputată în deplasare, cu Belgia, scor 33-17 (14-0), în etapa a 4-a a REC. România s-a impus, sâmbătă, în deplasare, în...

Viitorul handbalului mondial, la Râmnicu Vâlcea!

Viitorul handbalului mondial, la Râmnicu Vâlcea!

Federația Română de Handbal organizează weekendul viitor (17-19 martie) cel mai puternic turneu amical de junioare din istoria sa. Viitoarele stele ale handbalului mondial se întâlnesc la Rm.Vâlcea, leagănul handbalului...

Ambasadorul SUA la București: "Am trei priorități pentru România"

Ambasadorul SUA la București: "Am trei priorități pentru România"

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat în cadrul unei dezbateri că pe perioada mandatului său are trei priorități peentru România. Unul dintre ele este securitatea și colaborarea militară...

VICTORIE pentru ROMÂNIA.  Judoka Larisa Florian a cucerit o medalie de aur la Grand Slam-ul de la Baku

VICTORIE pentru ROMÂNIA. Judoka Larisa Florian a cucerit o medalie de aur la Grand Slam-ul de la Baku

Judoka Larisa Florian a câştigat medalia de aur la turneul de Grand Slam de judo de la Baku, la categoria de 52 de kilograme. Este a doua performanță a sportivei...

FRF și UNICEF au semnat un parteneriat de colaborare, pentru o perioadă de 3 ani

FRF și UNICEF au semnat un parteneriat de colaborare, pentru o perioadă de 3 ani

Federația Română de Fotbal și UNICEF au semnat, vineri, un parteneriat de colaborare, ce va cuprinde diferite programe, pentru o perioadă de trei ani. Federatia Romana de Fotbal (FRF) si...