România, topită de căldură! Cod ROȘU de CANICULĂ. Vezi zonele cele mai AFECTATE
- Cristi Buș
- 5 august 2017, 11:26
România este sub cod roșu de caniculă, meteorologii scoțînd în evidență zonele care se află sub incidența situației de urgență.
Avertizarea Cod roşu de caniculă va fi restrânsă sâmbătă doar la judeţele din sud-vestul ţării, foarte posibil să fie inclusă şi Capitala, deoarece temperaturile vor urca duminică până la 40 de grade Celsius, a declarat, sâmbătă, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
"Avem în vigoare un Cod Roşu pentru 12 judeţe din vest şi sud-vestul ţării, unde temperaturile vor ajunge şi astăzi până la 42 de grade Celsius, în condiţiile în care ieri (vineri n.r.) am avut 41 de grade Celsius. Foarte cald va fi şi duminică, numai că astăzi vom actualiza acest cod. Cel mai probabil Codul roşu va fi restrâns la sud-vestul ţării. Nu vor mai fi atât de multe judeţe, dar foarte probabil în sud-vestul ţării vom menţine atenţionarea Cod roşu pentru că temperaturile şi mâine ajung la 41, posibil 42 de grade Celsius. Vom vedea dacă va fi cuprins şi Bucureştiul pe Cod roşu, acum analizăm ultimele materiale. Însă, cel mai cald va fi mâine (duminică n.r.) în Oltenia, sudul Olteniei, sudul Banatului şi sud vestul Munteniei, inclusiv în Bucureşti, care va avea o maximă spre 39, posibil 40 de grade, iar în sudul Olteniei o să atingem 41, posibil 42 de grade Celsius. Vom actualiza sâmbătă atenţionarea meteo şi vom vedea cum va arăta harta pentru mâine", a precizat Huştiu pentru Agerpres.
Acesta a precizat că, începând de duminică seara şi până marţi, instabilitatea atmosferică se accentua în nord-vestul, vestul şi nordul ţării, iar temperaturile vor înregistra o scădere uşoară, însă de miercuri vremea va deveni caniculară din nou până la sfârşitul săptămânii viitoare.
"Vremea se schimbă de mâine după-amiază, mâine seară (duminică n.r.), când un front atmosferic rece vine dinspre Europa Centrală, iar instabilitatea atmosferică se va accentua în nord-vestul, vestul, nordul ţării, pe la munte. Temperaturile încep să scadă uşor în partea de nord-vest şi nord, unde s-ar putea să nu mai atingem pragul de caniculă mâine, dar să avem tot temperaturi ridicate de 33 - 34 grade Celsius. Luni se va produce o răcorire în vest, în centru, în nord, acolo temperaturile vor scădea semnificativ, însă aici în Câmpia Româna vom avea în continuare caniculă, deci temperaturi de peste 35 de grade şi luni. Marţi, o să fie destul de cald în sudul, sud-estul ţării însă temperaturile continuă să scadă uşor. Însă de miercuri e foarte probabil ca valul de căldură să se intensifice din nou, miercuri joi vineri să avem temperaturi foarte ridicate, însă cu privire la evoluţia din acele zile ne vom pronunţa săptămâna viitoare. Semnalul este că miercuri, joi şi vineri va reveni valul de căldură şi intensificarea lui, iar temperaturile pot atinge din nou şi depăşi 39 - 40 de grade Celsius pe vestul şi sudul ţării. Caniculă va fi cam peste tot, dar temperaturile cele ridicate se vor înregistra din nou în sudul şi sud-vestul ţării. Estimăm că spre finalul săptămânii viitoare vremea se va mai răcori", a spus meteorologul ANM.
Întrebat dacă vor mai exista episoade cu temperaturi excesive în luna august, similare cu cele existente în momentul de faţă, meteorologul ANM a precizat că vor mai fi valuri de căldură până spre a doua decadă a lunii septembrie, însă disconfortul termic nu se va resimţi atât de accentuat.
"Sigur că da, valuri de căldură vom mai putea avea până spre a doua decadă a lunii septembrie, numai că acele valuri din septembrie se manifestă altfel. Faptul că nopţile sunt mai lungi, temperaturile din cursul nopţii sunt mai coborâte şi atunci disconfortul termic nu mai este atât de accentuat, dar mai putem avea episoade cu temperatura excesivă. Era de aşteptat să se manifeste vara atât de violent. În această perioadă s-au înregistrat recorduri lunare pentru luna august la staţii staţii meteorologice din Banat, Oltenia şi Dobrogea, şase localităţi în care s-a atins recordul pentru luna august, nu recorduri absolute, respectiv la staţiile Băile Herculane, Jimbolia, Jurilovca în zona Deltei, Poiana Stampei, la munte în nordul Carpaţilor Orientali, Vlădeasa în Munţii Apuseni şi la Siria Cetate în judeţul Arad", a subliniat meteorologul de serviciu, Mihai Huştiu.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod roşu de căldură extremă, valabilă vineri şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade.
De asemenea, în zonele de câmpie şi de podiş ale judeţelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei şi care se vor situa între 39 şi 42 de grade Celsius.
Pe de altă parte, va fi Cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureş, Transilvania şi Oltenia. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.
ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, în special în zonele de munte şi în jumătatea de nord a ţării