Preşedintele MACRON vine în vizită la BUCUREŞTI

Preşedintele MACRON vine în vizită la BUCUREŞTI

Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei, va face o vizită oficială la Bucureşti spre finalul lunii august, cel mai probabil pe data de 24.

Macron va avea întâlniri cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu premierul Mihai Tudose, scrie dcnews.ro.

Scopul vizitei este acela de a discuta probleme care ţin de securitate şi apărare, dar şi probleme politice ce ţin de Uniunea Europeană.

Pe lângă acestea, dezvoltarea economică este un subiect care cu siguranţă va fi abordat, deoarece Franţa este printre cei mai mari investitori străini în România.

Ne puteți urmări și pe Google News

România are cu Franța un parteneriat strategic de tipul celui pe care îl are cu Statele Unite. Acesta a fost semnat în vremea fostului președinte francez Nicolae Sarkozy.

În același timp, pe întreg parcursul european și euroatlantic al României, doi președinți francezi - Fraçois Mitterand și Jacques Chirac - au avut un rol fundamental în aducerea României în Clubul Occidental.

Practic, fără sprijinul constant și puternic al Franței, într-un moment în care fostul președinte american Bill Clinton, democrat, înțelegea prin Europa de Est doar Polonia, Cehia și Ungaria, România n-ar fi putut parcurge complicatul traseu până la Bruxelles.

Foarte probabil, vizita președintelui Macron va avea în vedere și chestiunile privind programul de înarmare a României