romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Cum  fac unii BANI în ROMÂNIA din “integrarea” IMIGRANȚILOR. Dezvăluirea unui fost deputat PSD

Cum fac unii BANI în ROMÂNIA din “integrarea” IMIGRANȚILOR. Dezvăluirea unui fost deputat PSD

Organizația neguvernamentală LADO va primi de la guvernul României și din fonduri europene 600.000 de euro pentru a construi două centre regionale destinate integrării imigranţilor, la Cluj și Baia Mare,...

VINE URGIA ȘI ÎN ROMÂNIA! Părea că suntem în siguranță dar FURIA NATURII NU ARE GRANIȚE. Detalii de ultimă oră

VINE URGIA ȘI ÎN ROMÂNIA! Părea că suntem în siguranță dar FURIA NATURII NU ARE GRANIȚE. Detalii de ultimă oră

După ce un ciclon a devastat Italia, iar SUA se află sub teroare de câteva zile bune, vine şi rândul României. Furtuna din italia se îndreaptă către ţara noastră. După...

Cutremur CIUDAT în România. Locul în care s-a produs și magnitudinea TE VOR SURPRINDE

Cutremur CIUDAT în România. Locul în care s-a produs și magnitudinea TE VOR SURPRINDE

Un cutremur neobișnuit s-a înregistrat în România în cursul nopții de duminică spre luni, informează INFP. Zona județului Sălaj, din nordul României, a fost locul unui cutremur care s-a produs...

Surpriza de la Pitești. Peste 300 de copii au dat <> televiziunii din România!

Surpriza de la Pitești. Peste 300 de copii au dat <> televiziunii din România!

Puterea internetului sporește în fiecare zi. Tineri simpli se transformă în idoli, pentru generația mai tânără, după ce se filmează și postează clip-uri pe internet. Evoluția este atât de evidentă...

TOPUL CELOR MAI MARI SALARII din România. Care sunt orașele fruntașe

TOPUL CELOR MAI MARI SALARII din România. Care sunt orașele fruntașe

La nivel teritorial, numai în Bucureşti, Cluj, Ilfov, Sibiu, Timiş şi Braşov câştigurile salariale nete depăşeau, în iunie 2017, media naţională de 2.380 de lei lunar, reiese din seriile de...

General din ARMATA SUA, anunț IMPORTANT pentru România. Este vizată o BAZĂ MILITARĂ NATO

General din ARMATA SUA, anunț IMPORTANT pentru România. Este vizată o BAZĂ MILITARĂ NATO

Un important general din armata SUA a anunțat intensificarea operațiunilor în România și alocarea a patru milioane de dolari pentru modernizarea bazei militare NATO de la Mihail Kogălniceanu. Tod D....

Una dintre cele mai BOGATE femei din România, în COLAPS! Are datorii IMENSE

Una dintre cele mai BOGATE femei din România, în COLAPS! Are datorii IMENSE

Viața uneia dintre cele mai bogate familii din România pare să cunoască un regres acut, aceasta având probleme imense de ordin financiar. Irina Truică, fosta nevastă a afaceristului Remus Truică,...

Presa din SUA, despre România. „Este cea mai frumoasă țară din Europa!”

Presa din SUA, despre România. „Este cea mai frumoasă țară din Europa!”

România poate fi considerată cea mai frumoasă țară din Europa, susține celebra publicație americană The Huffington Post. Potențialul turistic al țării noastre a fost elogiat într-un articol publicat, sâmbătă, de...

Avertisment CRUNT! Viitorul României, în PERICOL? UN SFERT din țară, în INCAPACITATE de PLATĂ

Avertisment CRUNT! Viitorul României, în PERICOL? UN SFERT din țară, în INCAPACITATE de PLATĂ

Opoziția, prin vocea lui Ludovic Orban, face un anunț înfricoșător pentru România. “Totul e un hocus-pocus”, a afirmat liderul PNL. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că, anul viitor, 25% din...

UN NOU SCANDAL maghiaro-român. Benzinăriile Mol distribuie HĂRŢILE ŢINUTULUI SECUIESC. Băsescu şi Tomac au reacţionat primii

UN NOU SCANDAL maghiaro-român. Benzinăriile Mol distribuie HĂRŢILE ŢINUTULUI SECUIESC. Băsescu şi Tomac au reacţionat primii

La puţin timp după ce fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a atras atenţia asupra faptului că în benzinăriile Mol se desfăşoară o campanie cu hărţi ale Ţinutului Secuiesc autonom,...

CUTREMUR în VRANCEA. Al doilea din România în doar 48 de ore

CUTREMUR în VRANCEA. Al doilea din România în doar 48 de ore

Un nou cutremur a avut loc în România. De această dată a avut o magnitudine de 3,5 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs, vineri seară, la ora 21:12 în...

Liviu Dragnea: „PSD-ul este România la scară mai mică”

Liviu Dragnea: „PSD-ul este România la scară mai mică”

Liviu Dragnea a afirmat, la Bistrița, că PSD-ul este un fel de România, dar la scară mai mică. Acesta a spus şi că PSD-ul este un partid prea mare pentru...

Gheorghe Hagi REFUZĂ preluarea echipei naționale. „Nu pot să încurc borcanele”

Gheorghe Hagi REFUZĂ preluarea echipei naționale. „Nu pot să încurc borcanele”

Gheorghe Hagi a declarat că nu poate deveni selecționer, pentru că este implicat în proiectul Academiei de Fotbal care îi poartă numele. Gheorghe Hagi nu are de gând să devină...

Evenimentele de astăzi din cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Evenimentele de astăzi din cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Evenimentele de astăzi din cadrul Festivalului Internațional George Enescu   CONCERTE   EVENIMENT   Seria Muzica secolului al XXI-lea THE MERCURY QUARTET   VLAD MAISTOROVICI – vioară & violă (Câștigător...

România este, din nou, în TOP. DOMINĂM Europa la ABANDONUL școlar

România este, din nou, în TOP. DOMINĂM Europa la ABANDONUL școlar

Haosul care descrie învățământul românesc, fundația unei societăți sănătoase, iese în evidență și în raportul publicat de Eurostat. Raport care ar trebui, încă o dată, să ne îngrijoreze. Pentru că...

România, te iubesc! Caz HALUCINANT la Mănăstirea Curtea de Argeș. Reacțiile DURE sunt INUTILE

România, te iubesc! Caz HALUCINANT la Mănăstirea Curtea de Argeș. Reacțiile DURE sunt INUTILE

Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre monumentele lumii care trebuiau să intre sub patrimoniul UNESCO, este în pericol să fie lăsat pe dinafară. Motivul care a dus la situația din...

Raportul Comisiei parlamentare - un cadou făcut Sistemului de Liviu Dragnea, pentru că l-a scăpat de la pușcărie. România lui Cristoiu

Raportul Comisiei parlamentare - un cadou făcut Sistemului de Liviu Dragnea, pentru că l-a scăpat de la pușcărie. România lui Cristoiu

După trei luni de așa-zisă activitate (dominată de tentativele nefructuoase de a o aduce pe Codruța Kovesi la interogatoriul public), Comisia parlamentară intitulată Comisia specială de anchetă a Senatului şi...

TENSIUNEA dintre România și Ungaria ESCALADEAZĂ. Guvernul de la Budapesta s-a ÎNFURIAT și a anunțat SANCȚIUNI DURE

TENSIUNEA dintre România și Ungaria ESCALADEAZĂ. Guvernul de la Budapesta s-a ÎNFURIAT și a anunțat SANCȚIUNI DURE

Tensiunile dintre România și Ungaria la nivel înalt escaladează după decizia clară și controversată a Guvernului de la Budapesta. Guvernul maghiar a decis să suspende sprijinul acordat României pentru aderarea...

Mircea Lucescu, despre naționala României: „Mai bine să mă înjure străinii, decât să fiu înjurat de ai mei”

Mircea Lucescu, despre naționala României: „Mai bine să mă înjure străinii, decât să fiu înjurat de ai mei”

Mircea Lucescu (72 de ani) a pus punctul pe „i” în ceea ce privește o eventuală revenire a sa la cârma naționalei României. Mircea Lucescu a bifat deja două meciuri...

România, inclusă într-un MEGA-PROIECT din EUROPA. Anunțul OFICIAL făcut de doi DEMNITARI

România, inclusă într-un MEGA-PROIECT din EUROPA. Anunțul OFICIAL făcut de doi DEMNITARI

România este implicată în cel mai mare proiect feroviar din Europa, linia ferată urmând să lege Marea Egee de Marea Neagră. Anunțul a fost făcut de premierul bulgar, Boiko Borisov,...