romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Naționala de Fed Cup a aflat pe cine va întâlni în Grupa Mondială II. Halep e OPTIMISTĂ: „Avem prima șansă”

Naționala de Fed Cup a aflat pe cine va întâlni în Grupa Mondială II. Halep e OPTIMISTĂ: „Avem prima șansă”

Naționala de Fed Cup a României va evolua împotriva Canadei, în Grupa Mondială II, pe teren propriu, pe 10 și 11 februarie 2018. În urma tragerii la sorți ce a...

LOVITURĂ fără precedent pentru Monica Gabor! Vedeta, NEVOITĂ să vină de URGENȚĂ în Capitală. Motivul este INCREDIBIL

LOVITURĂ fără precedent pentru Monica Gabor! Vedeta, NEVOITĂ să vină de URGENȚĂ în Capitală. Motivul este INCREDIBIL

Monica Gabor are din nou probleme! Fosta soție a lui Irinel Columbeanu a fost chemată în instanță de Tribunalul București pentru un proces mai vechi, iar acum trebuie să se...

Gestul DISPERAT al unui PENSIONAR din ROMÂNIA a întristat întreaga ţară

Gestul DISPERAT al unui PENSIONAR din ROMÂNIA a întristat întreaga ţară

Un pensionar care se afla într-o situaţie limită s-a împrumutat cu 20 de lei şi a restituit suma în şase rate către Casa de Ajutor Reciproc. De altfel, este cazul...

Premieră în justiția din România! Victimele accidentelor vor fi evaluate psihologic și nu vor mai plăti taxa de timbru

Premieră în justiția din România! Victimele accidentelor vor fi evaluate psihologic și nu vor mai plăti taxa de timbru

Instanțele de judecată vor acorda despăgubiri morale celor loviți de mașini sau vătămați ca urmare a unui malpraxis, dar și celor care au suferit doar un șoc, după evaluarea unor...

Pînă la proba contrarie, putem presupune că Dosarul Tel Drum e o diversiune a DNA în favoarea lui Liviu Dragnea.

Pînă la proba contrarie, putem presupune că Dosarul Tel Drum e o diversiune a DNA în favoarea lui Liviu Dragnea.

​Luni, 18 septembrie 2017, au fost convocate ca martori la DNA două vedete ale vieții noastre publice: Victor Ponta, fost premier al României și fost președinte al PSD, actualmente deputat,...

Imagini HORROR filmate în România! Momentul în care acoperișul unui bloc ZBOARĂ - VIDEO TERIFIANT

Imagini HORROR filmate în România! Momentul în care acoperișul unui bloc ZBOARĂ - VIDEO TERIFIANT

Natura s-a dezlănțuit în România! După furtuna puternică din Timiș din cauza căreia au murit opt oameni, noi imagini terifiante postate de intenauți apar în mediul online. La Vișeul de...

Deoarece Kievul e alintatul Occidentului, Puterea de la București n-are curaj să se ridice în apărarea românilor din Ucraina. România lui Cristoiu

Deoarece Kievul e alintatul Occidentului, Puterea de la București n-are curaj să se ridice în apărarea românilor din Ucraina. România lui Cristoiu

Întreaga presă din România a difuzat nu de mult o știre care, cu diferențe destul de mici, dependente de operațiunea tipică de copy paste, a sunat cam așa: „Marțea neagră”...

Șase săptămâni de sărbătoare a muzicii, la Craiova

Șase săptămâni de sărbătoare a muzicii, la Craiova

Melomani din toată țara sunt așteptați între 1 octombrie și 12 noiembrie 2017 la Festivalul Internațional „Elena Teodorini”, care transformă Craiova în capitala spectacolului de operă și balet. Opera Română...

Câţi REFUGIAŢI veniţi pe Marea Neagră vor fi scoşi sub ESCORTĂ din România

Câţi REFUGIAŢI veniţi pe Marea Neagră vor fi scoşi sub ESCORTĂ din România

Din cei 154 de refugiaţi depistaţi în noaptea de 12 spre 13 septembrie, la bordul unei ambarcațiuni care plutea în derivă pe Marea Neagră, încercând să intre ilegal în țara...

REACȚIE din SUA. „Peste un 1 miliard de euro în aparatura de interceptare pentru SRI (...) România dorită de Servicii”

REACȚIE din SUA. „Peste un 1 miliard de euro în aparatura de interceptare pentru SRI (...) România dorită de Servicii”

Preotul Chris Terhes, preşedintele Coaliţiei Românilor din Statele Unite ale Americii, a postat pe pagina sa de socializare, o reacţie după dezvăluirile explozive făcute, în ultima perioadă de Daniel Dragomir...

DESPĂRȚIRE-ȘOC în showbiz-ul românesc! Cristina Ich este din nou SINGURĂ: „Am greşit şi îmi asum” - Galerie Foto

DESPĂRȚIRE-ȘOC în showbiz-ul românesc! Cristina Ich este din nou SINGURĂ: „Am greşit şi îmi asum” - Galerie Foto

Una dintre cele mai frumoase tinere din showbiz-ul românesc, Cristina Ich, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că s-a despărțit de iubitul ei, după o relație extrem de discretă....

Greva FOAMEI în PARLAMENTUL ROMÂNIEI. Protest EXTREM

Greva FOAMEI în PARLAMENTUL ROMÂNIEI. Protest EXTREM

Deputatul PNL Florin Roman a declarat că de luni va intra în greva foamei la Parlament, urmând să se instaleze pe un scaun în holul de la P1 din faţa...

CUTREMUR în ROMÂNIA: După FURTUNI, SEISM

CUTREMUR în ROMÂNIA: După FURTUNI, SEISM

Un cutremur cu magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter s-a produs, duminică seara, în România, conform INFP. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora...

România, al patrulea titlu continental

România, al patrulea titlu continental

Sportul românesc a fost din nou pe cea mai înaltă treaptă a performanței, după ce, ieri, selecționata feminină pregătită de Viorel Filimon a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene...

Ne-au închis gura cu „Guriță”

Ne-au închis gura cu „Guriță”

După episodul ratat „Daum”, președintele Răzvan Burleanu și Cosmin Contra au ajuns, ieri, la un acord de principiu. Vineri, 22 septembrie, va prelua oficial postul de selecționer al României Cum...

Lupta politică din România de azi, faza: „insultat grav dumnezeu mami şi palme cafi nè central”. România lui Cristoiu

Lupta politică din România de azi, faza: „insultat grav dumnezeu mami şi palme cafi nè central”. România lui Cristoiu

Miercuri, 13 septembrie 2017, în pauza de publicitate a unei emisiuni fără istorie, una dintre acele multe emisiuni numite talk-show-uri, prin care televiziunile de știri umplu spațiul obligatoriu de emisie,...

România OPRITĂ de POLIȚIȘTII GERMANI: „Ar fi un gest iresponsabil”

România OPRITĂ de POLIȚIȘTII GERMANI: „Ar fi un gest iresponsabil”

Sindicatul poliţiştilor din Germania se opune aderării României şi Bulgariei la spațiul Schengen, după ce Jean-Claude Juncker, a susținut că România şi Bulgaria ar trebui primite Schengen. Reacția polițiștilor germani...

Candidatură SURPRIZĂ la președinție! Un ARTIST FAIMOS s-a hotărât: „Cred că o să mă duc...”

Candidatură SURPRIZĂ la președinție! Un ARTIST FAIMOS s-a hotărât: „Cred că o să mă duc...”

Chiar dacă au rămas mai bine de doi ani până la următoarele alegeri prezidențiale, un artist faimos de la noi pare horătât să își încerce norocul la Cotroceni. Florin Chilian...

Tricolorele luptă pentru titlu în finala Campionatului European de tenis de masă, în direct pe TVR

Tricolorele luptă pentru titlu în finala Campionatului European de tenis de masă, în direct pe TVR

Finala Campionatelor Europene de Tenis de Masă, feminin se vede în direct duminică, 17 septembrie, de la ora 15.00, pe TVR 2 și TVR HD. Finala Campionatelor Europene de Tenis...

Cum a intrat România în războiul financiar cu Facebook, Apple, Google

Cum a intrat România în războiul financiar cu Facebook, Apple, Google

România a aderat oficial la un plan îndreptat împotriva celor mai cunoscute companii digitale din lume. Miniştrii de finanțe ai țărilor din Uniunea Europeană au stabilit sâmbătă că a venit momentul să...