romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Euro 2020. Lotul Norvegiei pentru meciul cu România. Avem de ce ne teme!

Euro 2020. Lotul Norvegiei pentru meciul cu România. Avem de ce ne teme!

În mai puțin de două săptămâni, România joacă meciul decisiv de calificare la Campionatul European din 2020. „Tricolorii” vor înfrunta Norvegia, la București, pe „Arena Națională”, în ceea ce poate...

Achizițiile se fac online, magazinele clasice dispar rând pe rând. Moda pe repede înainte nu iartă pe nimeni

Achizițiile se fac online, magazinele clasice dispar rând pe rând. Moda pe repede înainte nu iartă pe nimeni

Trendurile în modă se consumă în ritm amețitor, hainele ajungând după câteva purtări direct la gunoi. Conceptul de „fast-fashion” produce golirea mall-urilor și a dus la închiderea a numeroase magazine....

Economia Germaniei se duce-n cap. Motorul Europei s-a gripat

Economia Germaniei se duce-n cap. Motorul Europei s-a gripat

Principalele institute de cercetare economică din Germania şi-au revizuit, semnificativ, estimările privind creşterea care va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an. Estimările revizuite ale institutelor economice, care...

Statul oferă bani părinților. Ce trebuie să facă pentru a primi sute de lei

Statul oferă bani părinților. Ce trebuie să facă pentru a primi sute de lei

Conform unui proiect legislativ aflat în dezbaterea parlamentului, statul va oferi părinților o anumită sumă de bani pentru angajarea unei bone. Bonele vor putea fi plătite cu bani de la...

De o jumătate de secol își caută frații, în jurul României. Povestea lui Nicolae Dârjan, profesor de Limba Română

De o jumătate de secol își caută frații, în jurul României. Povestea lui Nicolae Dârjan, profesor de Limba Română

Există momente în viață când un cuvânt, numai, sau o privire, cel mult, pot să însemne definiția unei întregi istorii. Spre hala de pește Mă aflu, alături de profesorul Liviu-Nicolae...

Situație alarmantă în România! Pădurarii, omorâți de hoții de lemne. Cifrele dezastrului

Situație alarmantă în România! Pădurarii, omorâți de hoții de lemne. Cifrele dezastrului

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a atras atenția asupra faptului că personalul care se ocupă de protecția pădurilor este supus, în ultima perioadă, la „violențe fără precedent”. Social-democratul susține...

Fifor, atac dur la adresa Opoziției: „Astăzi vorbim despre fake news”

Fifor, atac dur la adresa Opoziției: „Astăzi vorbim despre fake news”

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a atacat Opoziția, printr-o postare pe o rețea de socializare, pe care o acuză de fake-news în privința datoriei externe a României. El a...

Naționala feminină de handbal, repriză rușinoasă cu Feroe. „Tricolorele” s-au impus la un scor neașteptat

Naționala feminină de handbal, repriză rușinoasă cu Feroe. „Tricolorele” s-au impus la un scor neașteptat

Naționala de handbal feminin a României a câștigat cu scorul de 25-20 partida disputată împotriva Insulelor Feroe Naționala de handbal a României a câștigat, duminică, meciul disputat în Insulele Feroe,...

Cutremur, duminică seara, în România. Ce spune INFP

Cutremur, duminică seara, în România. Ce spune INFP

România a fost din nou zguduită, duminică seara, de cel de al 24-lea seism din luna septembrie. Un cutremur a avut loc duminică seara în zona seismică Vrancea, la ora...

Prețuri exorbitante pentru...a te sinucide. Biserica Romano-Catolică a luat foc

Prețuri exorbitante pentru...a te sinucide. Biserica Romano-Catolică a luat foc

Dreptul la viață, un subiect sensibil, dezbină Italia, stârnind discuții aprinse și în contradictoriu. Curtea Constituțională de la Roma a decis că sinuciderea asistată nu este întotdeauna o crimă! Imediat,...

Atenție! România a schimbat regulile privind acordarea cetățeniei!

Atenție! România a schimbat regulile privind acordarea cetățeniei!

Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) din România a anunțat că, începând cu 15 octombrie 2019 se vor schimba regulile privind acordarea cetățeniei pentru străinii care locuiesc în România. Pentru evitarea...

România, umilită de țări precum Albania și Bulgaria. Până și Venezuela e peste noi...

România, umilită de țări precum Albania și Bulgaria. Până și Venezuela e peste noi...

Nu doar românii remarcă starea deplorabilă a drumurilor publice din țară, ci și străinii. Într-un raport de evaluare a infrastructurii la nivel global publicat de Forumul Economic Mondial și preluat...

Alina Mungiu-Pippidi, despre implicarea serviciilor secrete în politică

Alina Mungiu-Pippidi, despre implicarea serviciilor secrete în politică

A trecut și marea întrunire a ONU de la New York, iar subiectul zilei în SUA continuă să fie altul decât reuniunea liderilor planetei. Pentru America, de bază rămâne povestea...

Victor Pițurcă, ironizat de un fost internațional român. „Ce utopie că nea Piţi se plânge”

Victor Pițurcă, ironizat de un fost internațional român. „Ce utopie că nea Piţi se plânge”

Victor Pițurcă a fost contrat de fostul atacant Ciprian Marica, în privința gazonului de pe stadionul „Ion Oblemenco” Victor Pițurcă este nemulțumit de calitatea gazonului de pe stadionul „Ion Oblemenco”...

A doua „intrare a României în Uniunea Europeană”, speculată de guvern

A doua „intrare a României în Uniunea Europeană”, speculată de guvern

Statutul de piaţă emergentă acordat pentru Bursa de Valori Bucureşti poate fi comparat, pe plan financiar, cu a doua intrare a României în Uniunea Europeană, moment prielnic pentru guvern să-și...

Drogul care poate distruge România. De necrezut ce substanță banală este!...

Drogul care poate distruge România. De necrezut ce substanță banală este!...

EXCLUSIV. Un nou fenomen ia amploare în țară, chiar sub ochii autorităților, care ridică neputincioase din umeri și aruncă vina de colo-colo. Mai nou, renumita stare „zombie” este declanșată de...

METEO ROMANIA. ANM a venit cu avertisment de ultim moment: 50 l/mp!!

METEO ROMANIA. ANM a venit cu avertisment de ultim moment: 50 l/mp!!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme severă, codul fiind valabil până în cursul după-amiezii de vineri. METEO ROMANIA. Iată care sunt zonele afectate de codul...

Un gigant fast-food vine în România. Când deschid primul restaurant?

Un gigant fast-food vine în România. Când deschid primul restaurant?

Burger King, al doilea cel mai mare lanț de fast-food din lume, se pregătește să revină în România, în această toamnă. Burger King urmează să deschidă primul restaurant din România...

Adrian Zuckerman va fi noul ambasador al SUA în România. News alert

Adrian Zuckerman va fi noul ambasador al SUA în România. News alert

Comisia de specialitate a Senatului american a dat avizul lui Adrian Zuckerman pentru a deveni ambasador în România. Adrian Zuckerman a primit avizul Comisiei de specialitate a Senatului american pentru...

Situație revoltătoare: Nu mai avem Parlament de marți!

Situație revoltătoare: Nu mai avem Parlament de marți!

Într-un clasament al românilor sfâșiați de dorul de casă, în top s-ar afla și parlamentarii. Nici nu ajung bine în Capitală, la principalul loc de muncă, și deja găsesc diverse...