Prilejul interviului cu acești doi domni l-a constituit evocarea regizorului-copil Alexandru Tatos (1937-1990), „cel mai delicat dintre noi”, cum l-a numit Vivi Drăgan, personalitate a cinematografiei noastre în preajma căreia au stat atât Florin Mihăilescu, cât și rebelul director de imagine al legendarelor pelicule închinate Moromeților lui Marin Preda.

„Astăzi oamenii cred că se pot apuca de cinema doar citind niște tutoriale. Se uită pe internet și spun: «Știu să fac imagine, pe ce buton apăs? Pe A, pe B, pe C și gata, iese filmul!». Asta-i mentalitatea studenților din prezent. Vă spun sincer, ne lipsește consistența intelectuală”, susține profesorul Florin Mihăilescu.

Cinema, teatru și fotbal

Există speranțe de redresare?

„Există! Văzând filmele lui Tatos, de pildă, studenții mei și-au spus: «Stai, frate, care-i drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a ajunge la nivelul lui? Alexandru Tatos a fost un model de consistență intelectuală”, apreciază Florin Mihăilescu.

Este completat imediat de Vivi Drăgan: „Sandu a încheiat o epocă în cinematografie, una în care banii nu contau, pentru că banii erau rulați, circulau, se înmulțeau, se duceau dintr-un buzunar în altul. Cinematografele erau faceri bune, oamenii n-aveau ce face altceva în acea epocă decât să meargă la film și la fotbal. Intelectualii mai ieșeau, e adevărat, și la teatru. Dar cam astea erau distracțiile”.

Bine că l-a luat Dumnezeu!

„În plus – completează Vivi Drăgan -, totul era centralizat la Buftea, avantaj evident pentru lumea filmului românesc. Aceasta era epoca în care a lucrat Sandu Tatos. Ultimul lui film – «Cine are dreptate» – l-am terminat eu. A fost cel mai delicat om din breasla noastră, era ca un copil. Acum, poate-i o blasmefie ce spun, dar Dumnezeu a fost bun cu el. L-a luat atât de devreme și l-a scutit astfel de dezamăgirile trăite după 1989. Ar fi suferit enorm să vadă ce s-a întâmplat după Revoluție”.

Fotografii: Arhivă personală Liana Tatos, Vasile Vivi Drăgan

Descoperiți mâine, în siajul acestui dialog, una dintre minunatele povești ale filmului românesc: Scrisoarea „Fiarei”, banii poporului și Congresul al XIV-lea.

Te-ar putea interesa și: