În urmă cu 13 ani, Maria Dănescu lucra într-o multinațională de succes, dar nu era de ajuns pentru ea, chiar dacă „totul părea perfect”. Se încadrase în tiparul de „angajat model” și ocupa o poziție de middle management. După mai multe vacanțe, fie la schi, fie sub soare, la plajă, Mariei îi lipsea, totuși, ceva. „Nu știam exact ce, dar simțeam că viața poate oferi mai mult”. Așa că, după un timp, a devenit ghid pe motocicletă, organizând tururi moto cu clienți din toate colțurile lumii atât în România, cât și în Europa.

EVZ: Maria, cum de ți-a venit ideea de a te face ghid, și mai ales pe o motocicletă? Când ai devenit un „om cu moto la cap”?

Maria Dănescu: S-a întâmplat în urmă cu 13 ani. Lucram la o multinațională și totul părea perfect. Mergeam destul de des în concedii la ski sau la plajă. Îmi amintesc că eram undeva în Turcia, într un resort de 5 stele, cu o plajă superbă și mă gândeam la cât de plictisitor este. Concediile la ski aduceau oarecum o adrenalină în plus, dar și acolo parcă lipsea ceva. Intrasem în „tipar” – un angajat model la o firmă recunoscută și pe o poziție de middle management. Mergeam în mod regulat la coafor, purtăm haine de firmă, că deh, „prietenele” din cercul meu aveau mereu un ochi critic și nu lipseau tocurile, fie iarnă, fie vară. Toată lumea era mulțumită, în afară de mine. Mi se părea că lipsește ceva. Nu știam exact ce, dar simțeam că viață poate oferi mai mult. Simțeam, în primul rând, că nu vreau să mă opresc aici. Așa că am luat o decizie influențată ce i drept și de un eveniment personal. Mi-am dorit să ies din acest tipar și am început cu look-ul.

Care au fost pașii, mai exact?

Mi-am chimbat coafura, mi-am tuns părul, un păr lung și superb pe care nici fetele de la coafor nu voiau să l tundă. Arătăm foarte ciudat, ca un actor de comedie. Dar era comedia mea, și faptul că făceam ceva, indiferent că era un lucru prost sau nu, pentru mine această schimbare era benefică. Mă făcea să zâmbesc. Următoarele lucruri pe listă au fost să încerc toate acele lucruri care îmi plăceau, dar pe care nu le știam și pe care mi-era frică să le fac. Adică, să-mi depășesc limitele. Am început cu mersul pe bicicletă. Da, la vârstă aceea nu știam să merg pe bicicletă. Mi s-a părut extraordinar. Deja, începusem să trăiesc! Am continuat cu înotul. Mi-a fost frică toată viața de înot, așa că m-am înscris la niște cursuri de înot, cu un instructor personal, care m-a învățat să înot că un pește.

Făceam peste 100 de ture de bazin și mă simțeam excelent! Deja trecusem la un alt nivel. Să învăț să merg pe motocicletă a părut următorul lucru natural. Mersesem de câteva ori că pasager, dar în același timp îmi și era teamă. O plăcere amestecată cu frică. Mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat la cursul de moto. A fost cel mai frumos lucru din viață mea. Nu-mi doream decât să merg cu motorul, deja devensie o obsesie, visam noaptea că sunt pe motor. Prima dată când am ieșit cu motorul am și căzut. Am căzut de atunci de multe ori, cel mai serios accident a fost în Bosnia și Herțegovina, când am crezut că mor. Dar niciodată, absolut niciodată, nu aș renunta la această pasiune. Mă face să trăiesc. Mi-am cumpărat un motor, apoi altul, am ajuns să am peste 30 de motoare și agenția mea de organizat tururi cu motocicletele în România și în Europa.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE