romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Italia: Carantina pentru români, prelungită până în septembrie!

Italia: Carantina pentru români, prelungită până în septembrie!

Italia a prelungit măsura de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România. Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. De aceea, guvernul...

Rezultate surprinzătoare la ministerul Finanțelor. Ne ocolește criza? „Vă spun că reușim”

Rezultate surprinzătoare la ministerul Finanțelor. Ne ocolește criza? „Vă spun că reușim”

Criza economică a însemnat cheltuieli mai mari la buget pentru toate ţările, dar România a înregistrat cea mai mică creştere a deficitului bugetar faţă de estimarea iniţială, potrivit ministrului Finanţelor,...

Ipoteza care dă totul peste cap. Când a apărut virusul chinezesc în România??

Ipoteza care dă totul peste cap. Când a apărut virusul chinezesc în România??

Ipoteză explozivă cu privire la apariția noului coronavirus în România. Un șef de laborator din Suceava susține că virusul chinezesc ar fi ajuns la noi în țară încă din luna...

Dictatura COVID și Poligonul de încercare România

Dictatura COVID și Poligonul de încercare România

Cuvintele au fost rostite. Ceea ce multă lume gândea, dar se temea să recunoscă, ascunzându-se sub plapuma fricii, a fost pronunțat oficial chiar de Putere. „E vremea dictaturii medicale!” a...

Florin Cîțu spune că România va evita cel mai trist scenariu!

Florin Cîțu spune că România va evita cel mai trist scenariu!

Florin Cîțu a anunțat pe Facebook că România va evita recesiunea tehnică și va avea o contracție a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agențiile de rating, CE,...

Florin Cîțu, despre riscul unei recesiuni. Cât de gravă este situația

Florin Cîțu, despre riscul unei recesiuni. Cât de gravă este situația

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că România va evita recesiunea tehnică şi va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agenţiile de...

Rareș Bogdan a răbufnit:  „Așa NU se mai poate!”

Rareș Bogdan a răbufnit: „Așa NU se mai poate!”

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a afirmat, sâmbătă, că atenția întregii țări este acaparață de ceea ce se întâmplă între clanurile interlope. Despre această situație, Rareș Bogdan a postat pe pagina...

Şeful Forțelor Terestre americane: ”Statele Unite vor roti mai multe forțe în România”

Şeful Forțelor Terestre americane: ”Statele Unite vor roti mai multe forțe în România”

În regiunea Mării Negre, în particular în România, Statele Unite vor roti mai multe forțe, a anunțat astăzi la București generalul James McConville în cadrul unei întâlniri la sediul MApN....

România, locul 8 în Uniunea Europeană la producția de bere

România, locul 8 în Uniunea Europeană la producția de bere

Anul trecut, România a ocupat locul opt la producția de bere printre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene. Cel puțin asta  arată datele publicate azi de Oficiul European...

O veste bună pe caniculă: Suntem pe locul 8 în UE! Și n-aveam mare tradiție...

O veste bună pe caniculă: Suntem pe locul 8 în UE! Și n-aveam mare tradiție...

Nu sunt foarte multe domenii în care România să fie pe locuri fruntașe în UE, dar poziția a opta după acest criteriu este o veste bună. Și asta pentru că...

Legătura dintre românii din țară și cei din Italia a fost tăiată. Măsuri drastice

Legătura dintre românii din țară și cei din Italia a fost tăiată. Măsuri drastice

Vești proaste pentru cei care aștepatu să primească diverse bunuri. Probleme pentru transportul diverselor bunuri între Italia și România sau retur. Autoritățile din „Cizmă” au luat măsuri și au început...

Ludovic Orban, un nou anunț uimitor despre pandemia din țară: „După cum arată datele...”

Ludovic Orban, un nou anunț uimitor despre pandemia din țară: „După cum arată datele...”

Ludovic Orban, prim-ministrul României, a făcut o nouă referire la evoluția pandemiei de coronavirus de pe teritoriul țării. Ludovic Orban a declarat, joi, că „după cum arată arată datele, părem...

BNR anunță dezastrul! Iată ce ne așteaptă! Economia românească...

BNR anunță dezastrul! Iată ce ne așteaptă! Economia românească...

Posibilitatea prelungirii pandemiei nu sună bine nici din punct de vedere economic. Veste proastă anunțată de oficialii de la Banca Națională a României, care demontează afirmațiile făcute de Florin Cîțu,...

Prinţul Charles, mesaj impresionant pentru români! VIDEO

Prinţul Charles, mesaj impresionant pentru români! VIDEO

Prinţul Charles îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în țara lor, pentru a-i descoperi „bogăţiile de necrezut”. Prinţul Charles  și-a exprimat regretul că, din cauza pandemiei, anul acesta...

Un oficial lansează un avertisment serios Riscăm să o luăm pe urmele Italiei

Un oficial lansează un avertisment serios Riscăm să o luăm pe urmele Italiei

Creșterea cazurilor de infectări și a deceselor provoacă mare îngrijorare. Există pericolul ca România să o ia pe urmele Italiei în ceea ce privește numărul de persoane afectate de coronavirus....

Veste-bombă de la un epidemiolog! „România intră în etapa...”

Veste-bombă de la un epidemiolog! „România intră în etapa...”

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a declarat că epidemia de coronavirus a intrat, în România, într-o fază de scădere. Emilian Popovici a precizat că numărul bazal de reproducere...

„Dosare de presă”- Previziune sumbră. Ilie Șerbănescu: „România va fi împărțită de marile puteri”

„Dosare de presă”- Previziune sumbră. Ilie Șerbănescu: „România va fi împărțită de marile puteri”

După ce, în urmă cu 26 de ani, în cadrul unui interviu, Ilie Șerbănescu îi spunea lui Mirel Curea tot ceea ce avea să se întâmple cu România în următorii...

România impune carantina la granițe! Lista țărilor cu risc epidemiologic

România impune carantina la granițe! Lista țărilor cu risc epidemiologic

Lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din acestea a fost actualizată şi publicată pe site-ul Institutului Naţional de...

România, cea mai capricioasă vară din ultimii ani. Record de coduri roșii

România, cea mai capricioasă vară din ultimii ani. Record de coduri roșii

România se confruntă cu cea mai capricioasă vară din ultimii ani, canicula cuprinzând în ultimele zile mai bine de jumătate de țară și cele mai multe coduri roșii de vreme rea din...

România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir din UE

România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir din UE

România va primi din partea Comisiei Europene 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în mai multe tranșe, pentru tratarea pacienților Covid-19, anunță Ministerul Sănătății. Prima tranșă va sosi peste câteva...