romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Eurobarometru. Viața românilor, afectată de corupție. Procentul este unul îngrijorător

Eurobarometru. Viața românilor, afectată de corupție. Procentul este unul îngrijorător

Comisia Europeană a făcut public, miercuri, cel mai recent Eurobarometru special privind corupţia, realizat în decembrie 2019. Potrivit acestuia, șase din zece români afirmă că viaţa de zi cu zi...

Comisia Europeană ne dă în cap cu moneda euro. Nu îndeplinim niciun criteriu

Comisia Europeană ne dă în cap cu moneda euro. Nu îndeplinim niciun criteriu

Din  raportul de convergenţă pe 2020 publicat miercuri de Comisia Europeană (CE), reiese că România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro....

Zi mare pentru Adrian Mutu. Decizia pe care a luat-o în privința fiului său

Zi mare pentru Adrian Mutu. Decizia pe care a luat-o în privința fiului său

Adrian Mutu și-a dus fiul la fotbal și speră că băiatul va avea succes în „Sportul Rege”. Adrian Mutu (41 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret a României, speră...

Breșă de securitate la Penitenciarul Gherla! Passaris a fost mutat de urgență

Breșă de securitate la Penitenciarul Gherla! Passaris a fost mutat de urgență

Celebrul criminal grec Konstantinos Passaris, deținut la Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, a fost transferat zilele trecute la Penitenciarul de la Arad, de unde va fi extrădat în Grecia. Surse...

Cutremur în România, în miez de noapte. Ce magnitudine a avut seismul

Cutremur în România, în miez de noapte. Ce magnitudine a avut seismul

România a fost lovită de un nou cutremur produs în Vrancea, în noaptea de marți spre miercuri. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), în ziua de 10...

Restaurația din 8 iunie aduce cei mai frumoși ani ai României

Restaurația din 8 iunie aduce cei mai frumoși ani ai României

La 8 iunie 1930 Parlamentul l-a proclamat pe principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). Regele Carol al II-lea a manifestat o...

Serie de cutremure puternice. Peste 4,5 grade pe scara Richter

Serie de cutremure puternice. Peste 4,5 grade pe scara Richter

Activitatea seismică pare să se întețească, în ultima perioadă existând din ce în ce mai multe seisme, atât în România, cât și în apropierea acesteia. O serie de cutremure foarte...

Am scăpat! Deocamdată... Standard & Poor's a confirmat ratingul României

Am scăpat! Deocamdată... Standard & Poor's a confirmat ratingul României

Standard & Poor's (S&P) a confirmat, vineri, ratingul României la ”BBB-/A-3”, menținând perspectiva negativă. Toate acestea, având în vedere datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă...

Marile Puteri au întregit România? O idee rasistă a ungurilor orchestrată la Budapesta

Marile Puteri au întregit România? O idee rasistă a ungurilor orchestrată la Budapesta

În discursul prilejuit de şedinţa festivă a Prezidiului Academiei Române la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 2020), istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele celui mai înalt...

Operațiunea ”Albatros”, Tezaurul României, Moşii de Vară și Rusaliile. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Operațiunea ”Albatros”, Tezaurul României, Moşii de Vară și Rusaliile. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Trebuie să găseşti pe cineva apropiat, din familie sau dintre prietenii buni, cu care să-ţi discuţi problemele, cele multe. Probabil că nu o să găseşti rezolvarea, dar cel puţin te...

BBC promovează turismul din România. Un cunoscut realizator ne dorește în topul destinațiilor

BBC promovează turismul din România. Un cunoscut realizator ne dorește în topul destinațiilor

Rețeaua britanică de televiziune BBC propune o campanie de promovare a României ca destinație turistică a anului 2020, în contextul pandemiei de coronavirus. Britanicii au realizat deja un prim videoclip...

Motivul pentru care Răducioiu a abandonat naționala României l-a doar 26 de ani

Motivul pentru care Răducioiu a abandonat naționala României l-a doar 26 de ani

Florin Răduciou, marcator a patru goluri la Mondialul din SUA, a povestit ce l-a determinat să se retragă din reprezentativa „tricoloră”. Fostul atacant a decis să se retragă din naționala...

Meteo. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Meteo. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

O serie de estimări meteorologice pentru următoarele patru săptămâni realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată au devenit publice.  Acestea arată ce se întâmplă cu...

Eclipsă de lună! La ce oră o putem vedea în România

Eclipsă de lună! La ce oră o putem vedea în România

În această seară vom avea parte de o eclipsă parțială de lună. Fenomenul astronomic va putea fi observat şi pe teritoriul României, numai dacă va fi senin. Eclipsa de lună...

Jurnal de pandemie. Virusul ucigaș a secerat alte vieți. Crește numărul morților

Jurnal de pandemie. Virusul ucigaș a secerat alte vieți. Crește numărul morților

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că alți țase români au murit din cauza infectării cu coronavirus. Astfel, numărul deceselor a ajuns la 1.304, iar numărul cazurilor de infectare cu...

Top. Un oraș din România, printre cele mai sigure din Europa în fața molimei

Top. Un oraș din România, printre cele mai sigure din Europa în fața molimei

Mai multe țări din Europa au anunțat că-și deschid granițele pentru turiși, după scăderea valului de pandemie. În acest context, Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD) a întocmit...

România, în topul țărilor care folosesc pesticide

România, în topul țărilor care folosesc pesticide

România rămâne printre primele țări ale Uniunii Europene în ceea ce privește vânzarea și consumul de pesticide. Primele patru locuri în top sunt ocupate de principalii producători agricoli din Uniune...

Banca Mondială a ales oraşele de nota 10 din România

Banca Mondială a ales oraşele de nota 10 din România

Banca Mondială a făcut un top cu oraşele de nota 10 din România. Municipiul Sighişoara a fost inclus în topul Oraşelor de Nota 10 din România, în urma unui sondaj...

Ce mai coc ungurii? Au aflat planurile României şi au lovit sub camuflaj

Ce mai coc ungurii? Au aflat planurile României şi au lovit sub camuflaj

Potrivit studiului „Barometru despre Ungaria 2020”, realizat de Institutul Nézőpont şi dat publicităţii marţi, imaginea Ungariei s-ar fi îmbunătăţit în ţările vecine. Locuitorii Slovaciei au cea mai bună opinie despre...

Uniunea Europeană instituie taxa Covid! Cine trebuie să o plătească

Uniunea Europeană instituie taxa Covid! Cine trebuie să o plătească

Potrivit unui document oficial al Comisiei Europene, în perioada imediat următoare, la nivelul Uniunii Europene se va impune o ”taxă Covid19”. Documentul respectiv face lumină în legătură cu firmele care...