Românii sînt din ce în ce mai asaltați în viața lor de zi cu zi de felul în care conducătorii lor înțelepți și triști și superiori vor să le facă bine cu de-a sila.

Avem de-a face cu o tendință din ce în ce mai enervantă de suprareglementare.Statul român, într-o deplină convergență cu alte state dezvoltate și cît se poate de slugarnic față de birocrația bruxelleză, e din ce în ce mai tentat să cadă în ispita abuzului de control.

În demersul său este ajutat și de continua dezvoltare tehnologică, ce îi permite să își bage nasul din ce în ce mai eficient în viața noastră.

Astfel, statul român devine pe zi ce trece un stat maximal, în marginea autoritarianismului, un stat care intră cu cizmele în din ce în ce mai multe domenii ale vieții noastre de zi cu zi.

Sub pretextul grijei pentru sănătatea noastră, pentru calitatea vieții noastre, avem de-a face cu un control social din ce în ce mai intrusiv și mai enervant.

Încetul cu încetul, ca în parabola cu broasca încălzită încet în oală, sîntem sufocați de din ce în ce mai multe reglementări.

Ce ai voie să mănînci. Ce ai voie să produci. Cum ai voie să trăiești. Cum ai voie să-ți deschizi o firmă, o crîșmă, o prăvălie. Reglementări peste reglementări, chichițe peste chichițe.

Cum nu ai voie să mai crești animale în gospodărie. Cel mai recent caz, la care văd că nimeni nu se scandalizează: nu mai avem voie să creștem porci în gospodărie. Cum nu mai ai voie să colectezi apa de ploaie.

Pînă foarte recent, cum nu mai ai voie să ieși din casă decît cu certificat de vaccinat. Nici la servici nu mai aveam voie să mergem fără certificat. Cum nu ai voie să mergi pe stradă fără mască.

Cum nu ai voie să mergi pe drum iarna, că vine avalanșa. Nu ai voie să ieși din casă, că e cod roșu, vai Doamne, o să plouă.

Și exemplele sînt din ce în ce mai multe și mai intrusive. În ritmul ăsta, în curînd vom vedea publicate în Monitorul Oficial și normele metodologice despre felul în care avem voie să ne iubim. În ce poziții. Cu ce intensitate. Și cu poze explicative.

Aceste tentații de inginerie socială, pe baza principiului “lasă că știm noi mai bine decît tine cum trebuie să-ți trăiești viața, la ce riscuri ai voie să te expui și la care nu – pe scurt, n-ai voie să te mai expui la nici un fel de risc”, fac parte dintr-un proces de infantilizare treptată a societății, specific societăților totalitare.

În China zilelor noastre este deja o modă să se intensifice controlul social pe bază de tehnologie atotprezentă. A devenit deja celebră fraza prin care statul – părinte își admonesta cetățenii – copii : "Cetățeni, controlați-vă nevoia de libertate".

Dar nu numai în China zilelor noastre. Și în Germania lui Hitler era o modă să te învețe statul cum să-ți trăiești viața, ce să mănînci, cum să duci o viață sănătoasă, cum să faci copii, în ce poziții, cu ce fel de persoane, în funcție de bagajul lor genetic, rasial și ideologic. Nu mai vorbesc de Rusia lui Stalin.

Peste tot, tentația controlului, a panopticonului și a răpirii libertăților individuale.

Problema este că noi, în comoditatea noastră, pe persoană fizică, sîntem mai mult decît dispuși să participăm la acest proces de îngrădire a libertății.

Nu mai știm să circulăm prin oraș sau prin țară fără aplicații online. Nu ne mai lăsăm copiii să meargă la școală singuri. Le controlăm fiecare minut al existenței lor cu alte aplicații de urmărire, transformîndu-i în niște mici infractori.

În general, nu ne mai descurcăm fără tehnologie, fără propteaua instituțională.

O tentație de panopticon (Foucault) existentă atît la nivel individual, cît și societal.

Ne transformăm încetul în niște pămpălăi infantilizați, în niște Eloi fleașcă (vezi romanului lui H G Wells, Mașina Timpului).

Pînă unde o să ducem această pierdere a libertăților și a autonomiei individuale? Pînă unde o să acceptăm această intruziune a statului în viața noastră?

Vă spun eu. Pînă la capăt. Pînă la ultimele consecințe.

Sîntem un popor vegetal, care nici nu se răscoală, nici nu contestă autoritatea. În cel mai bun caz, băgăm coada între picioare și fugim în altă parte, în altă țară. Nu avem curajul de a ne revolta în fața behemotului.

Problema este că, încetul cu încetul, tot globul se transformă într-un imens lagăr în care viața ne este controlată în cele mai mici amănunte. Tehnologia din ce în ce mai performantă permite asta.

Nu mai sînt colțuri pe lumea asta unde să fugi din calea tăvălugului de control social.

O să fie bine. O să ne placă.

Ghinion.