Politico. Ungaria este considerată cea mai coruptă țară din UE. Țările scandinave sunt în fruntea clasamentului

Politico. Ungaria este considerată cea mai coruptă țară din UE. Țările scandinave sunt în fruntea clasamentuluiUngaria / Sursă: Jarretera | Dreamstime.com

Ungaria e percepută ca fiind țara cu sectorul public cel mai corupt din UE, conform celui mai nou raport al Transparency International.

Cu scoruri variind între 42 și 46 din 100, Ungaria, Bulgaria și România sunt cu mult în urma celor trei state scandinave aflate în fruntea clasamentului UE, cu Danemarca în calitate de premiant al clasei (90), urmată de Finlanda (87) și Suedia (83), în Indicele Percepțiilor Corupției pe 2022 întocmit de ONG-ul anticorupție.

Danemarca și Finlanda sunt și primele două din întreaga lume, deși Finlanda e egalată de Noua Zeelandă, mulțumită „instituțiilor democratice solide și considerației lor pentru drepturile omului”, în vreme ce Siria și Sudanul de Sud (ambele 13) și Somalia (12), „implicate în conflicte prelungite”, se află la coada clasamentului, potrivit politico.eu.

Luxembourg, Regatul Unit și Austria au scoruri afectate de un declin semnificativ după 2017, în timp ce Irlanda e unica țară UE al cărei scor s-a îmbunătățit. Moldova, care a primit în iunie statut de candidat la aderarea la UE, și-a îmbunătățit și ea scorul.

Cu 28 de puncte, Rusia are unul dintre cele mai slabe scoruri din Europa de Est, iar invazia ei din Ucraina din februarie constituie un „memento flagrant privind amenințarea pe care corupția și absența răspunderii guvernamentale o reprezintă pentru pacea și securitatea globale”, se afirmă într-un comunicat de presă publicat odată cu raportul.

Scorul Ucrainei e doar un pic mai mare (33), dar țara „adoptă reforme importante și a progresat constant” de la începutul războiului.

Corupția din Ungaria

Conflictul nu a pus însă capăt corupției din țară, după cum o demonstrează recentul scandal care l-a forțat pe adjunctul ministrului apărării să demisioneze - ceea ce arată că „mecanismele anticorupție ale țării îi trag deocamdată la răspundere pe funcționarii publici”, se afirmă în raport.

Regatul Unit și Qatar au atins minime istorice în Indicele pe 2022 - deși raportul nu face vreo legătură directă între Doha și așa-zisul Qatargate, scandalul de corupție care a zguduit Bruxelles-ul.

Indicele se bazează pe date obținute prin interviuri cu experți și oameni de afaceri din diverse surse (inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial) pentru a clasa 180 de țări din lume în funcție de nivelul perceput al corupției, pe o scară de la 0 - care înseamnă extrem de corupt - până la 100.

Definiția pe o care o conferă el „corupției” se concentrează pe exemple specifice implicând funcționari publici, de la mituire la delapidarea de bani publici, dar și pe capacitatea guvernelor de a limita corupția în sectorul public. (Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News