Sursa: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Nicolae Titulescu este considerat, zic eu pe bună dreptate, cel mai mare diplomat pe care l-a dat România. Asta să spunem corect și datorită funcției pe care a ocupat-o aceea de președinte al Adunării generale a Ligii Națiunilor (1930-1931 și 1931-1932), un fel de ONU al acelor vremuri.
Că Marea Franță și Marele Orient a împins la greu la acestă numire este deja altceva...Cum spuneam Titulescu a intrat în mit, însă se cunosc prea puține lucruri despre el în ciuda eforturilor excepționale și evident lăudabile ale lui Adrian Năstase și Fundația Europeană Nicolae Titulescu. “Mare dom’le, uriaș” declamă toată lumea! Printr-o grandomanie superficială, aproape semidoctă, Nicolae Iorga e cel mai mare istoric, dar nu-i citește nimeni nicio carte și nu îi cunoaște opera, Mihai Eminescu e Dumnezeul poeziei, dar bagajul de cunoștințe se oprește la „Seara pe deal” și „Ce te legeni codrule...”. La fel și Cu Titulescu!
Titulescu avea obsesia pentru frig și curent
Nicolae Titulescu era un diplomat excepțional, genial, dar plin de excentricități, ca să le zic așa. Închiria câte un etaj întreg la un hotel, dormea până la prânz, micul dejun îl lua în pat la 14.00, visteria statului era buzunarul său privat chetuind nebunește fără nicio măsură sau justificare. Lista ciudățeniilor sale este fabuloasă, aproape enormă. Avea obsesia pentru frig și curent (frigofobia), vara îmbrăcându-se în palton, nu apărea niciodată în public fără să fie fardat și dat cu un strat generos de pudră pe față, nu atingea clanțele ușilor direct, ci folosea batista, etc.
Dar cea mai crunt viciu al său era că era morfiloman și consumator înrăit de cocaină. Violent îl taxează în memoriile sale cinicul Constantin Argetoianu care notează că Titulescu, măcinat de boală și de abuzul de substanțe (morfină și alte sedative luate inițial ca tratament), își pierdea autocontrolul sau devenea incoerent. Admiratorul său Constantin Xeni va nota în memoriile sale din exilul elvețian că insomniile şi mai ales durerea lui morală îl face să accentueze din ce în ce mai mult fatala obişnuinţă a cocainei şi a morfinei.
El ajunge să-şi facă singur injecţii masive, fără de care nu mai putea trăi. Îşi cumpără o somptuoasă vilă pe marginea mării, la Cap d'Ail, lângă Monte Carlo. Nu stă în ea. Colindă iar hotelele, fără linişte, fără sănătate, fără speranţe. Fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor, unde există o secţiune specială pentru reprimarea funestului comerţ cu stupefiante, îşi procura pe ascuns, cu sume fabuloase, cantităţi de cocaină şi morfină, care au uimit pe medicii săi.
Jocul duplicitar între Washington și Bruxellles, între NATO și UE
E clar că drogurile i-au adus moartea, dar în ciuda acestui viciu, Nicolae Titulescu vedea bine, clar politica externă. Ucenic al unui alt geniu Take Ionescu, căruia i-a fost secretar ani de zile, Nicolae Titulescu fermeca prin logica sa, avea o oratorie hipnotizantă. Și nu greșea în predicțiile sale.
Cu acest exemplu în minte încerc să mă gândesc ce se întâmplă cu politica noastră externă. Jocul duplicitar între Washington și Bruxellles, între NATO și UE, după buna tradiție românească, ne-a făcut să cădem până la urmă între vagoane. Sau cel puțin asta este părerea mea, deși unii amici susțin că până vin banii de peste Ocean va trebui să-i sugem de la Bruxelles. Variante sunt multe și probabil toate sunt corecte. Nu vreau să generez eu una pentru că nu este zona mea de competență. Cu siguranță avem diplomați și specialiști de mare clasă în Externele românești, numai că eu nu văd linia trasată.
Ca să fac o glumă amară: ori unii din Externe au luat obiceiul lui Titulescu drept o cutumă, o obligație profesională, ori pe vremea lui prafurile erau mai bune!e aproximativ 30 de minute, fără să îl mai introducă ulterior pe teren.
Recomandările noastre
