romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Croaţia și intrarea în Schengen. Emoții puține, beneficii multiple

Croaţia și intrarea în Schengen. Emoții puține, beneficii multiple

Noiembrie 2022. Se ştia că Croaţia va intra în zona euro la începutul anului viitor. Emoţii, foarte puţine, erau doar cu intrarea în spaţiul fără frontiere european Schengen. Un vot...

Ciolacu salută decizia Congresului SUA: „Este o recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și implicit a rolului României”

Ciolacu salută decizia Congresului SUA: „Este o recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și implicit a rolului României”

Decizia Congresului SUA de includere a strategiei pentru Marea Neagră este o recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și implicit a rolului României în asigurarea stabilității și securității întregii Europe,...

De ce a interzis Ceaușescu vodca rusească. Explicația unui gest bizar

De ce a interzis Ceaușescu vodca rusească. Explicația unui gest bizar

Românii care au prins ultimii ani de tiranie ai lui Ceaușescu își amintesc cât de greu era, când, fie și pe litoral, erau dați afară din restaurante la ora 22.00,...

Ultima încercare a lui Ceaușescu de a recâștiga încrederea românilor. Discursul de pe biroul dictatorului care nu a mai fost rostit

Ultima încercare a lui Ceaușescu de a recâștiga încrederea românilor. Discursul de pe biroul dictatorului care nu a mai fost rostit

Revoluția Română a început în orașul Timișoara și s-a răspândit rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist Român (PCR), Nicolae Ceaușescu și a...

Marcel Ciolacu îi cere lui Zelenski să intervină pentru revizuirea Legii privind minoritățile din Ucraina

Marcel Ciolacu îi cere lui Zelenski să intervină pentru revizuirea Legii privind minoritățile din Ucraina

Comunitatea românească din Ucraina s-a arătat dezamăgită de mult lăudata lege a minorităților. Motivul ar fi unul simplu. În realitatea, legea nu rezolvă probleme din cadrul învățământului în limba română,...

David Popovici are amintiri amuzante despre Moș Crăciun. A povestit cum a vrut să devină un shaolin

David Popovici are amintiri amuzante despre Moș Crăciun. A povestit cum a vrut să devină un shaolin

Sportul de elită al României, David Popovici a povestit cum l-a așteptat ani de-a rândul pe Moș Crăciun, și cum de fiecare dată a adormit buștean, fiind extrem de obosit...

Coloane de TIR-uri și la PCTF de la Kardam

Coloane de TIR-uri și la PCTF de la Kardam

O coloană de șapte kilometri de vehicule grele de marfă îngreunează circulația din satul Kardam din comuna General Toșevo până la punctul de control de la granița cu România, au...

Marcel Ciolacu: Primirea României în Schegen nu va slăbi, ci va întări Europa

Marcel Ciolacu: Primirea României în Schegen nu va slăbi, ci va întări Europa

În timp ce lumea liberă este pusă la încercare de brutala invazie declanșată de Rusia lui Vladimir Putin, aici, în Europa, în lupta pentru democrație și rezistență, noi trebuie mereu...

Cum va ieşi Austria din dezastrul legat de Schengen

Cum va ieşi Austria din dezastrul legat de Schengen

Imediat după momentul alegerilor regionale din Austria, cancelarul va fi obligat să-şi schimbe atitudinea faţă de problema aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen - sau poate şi mai devreme...

Die Presse: Karl Nehammer își va schimba atitudinea față de intrarea României în Schengen în luna februarie

Die Presse: Karl Nehammer își va schimba atitudinea față de intrarea României în Schengen în luna februarie

Corespondentul Die Presse la Bruxelles a afirmat că Austria își va reconsidera votul negativ vizavi de intrarea României în Schengen în februarie. Jurnalistul a motivat că finalizarea alegerilor regionale din...

Rusia numește România principal furnizor de arme către Ucraina

Rusia numește România principal furnizor de arme către Ucraina

Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, primul adjunct al ministrului rus al apărării, Valeri Gherasimov, a declarat că occidentul a sporit ajutorul militar pentru Ucraina, menționând că țări...

A fost convenită primirea Bulgariei în Schengen în octombrie 2023, potrivit ministrului bulgar al justiției

A fost convenită primirea Bulgariei în Schengen în octombrie 2023, potrivit ministrului bulgar al justiției

„A fost luat un angajament clar pentru admiterea Bulgariei la Schengen în octombrie 2023”, a declarat ministrul bulgar al justiției, Krum Zarkov, miercuri, la Nova TV. Potrivit acestuia, termenul a...

Cei mai mulți copii traficați „sunt cetățeni UE”

Cei mai mulți copii traficați „sunt cetățeni UE”

Peste jumătate din victimele înregistrate ale traficului cu oameni sunt cetățeni UE, iar cei mai mulți dintre ei sunt vânduți pentru sex, conform Comisei Europene (CE). „Putem vedea că o...

Crăciunul dulce-amar de anul acesta vine mai devreme pentru refugiații ucraineni din estul Europei

Crăciunul dulce-amar de anul acesta vine mai devreme pentru refugiații ucraineni din estul Europei

Mulți dintre ucrainenii refugiați din centrul și estul Ucrainei plănuiesc să sărbătorească Crăciunul mai devreme în acest an, urmând obiceiurile celor care îi găzduiesc și cântând colinde în limba țării...

România, condamnată pentru încălcarea drepturilor femeilor. Câți bani trebuie să plătească statul român

România, condamnată pentru încălcarea drepturilor femeilor. Câți bani trebuie să plătească statul român

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru că nu a permis femeilor, în trecut, să muncească la fel de mult ca bărbaţii, atunci când este vorba despre...

De la femeie de serviciu pe un vas de croazieră, pe Harta Inovatorilor Sociali din România

De la femeie de serviciu pe un vas de croazieră, pe Harta Inovatorilor Sociali din România

Harta Inovatorilor Sociali din România este urmarea unui studiului realizat prin utilizarea metodologiei „bulgărelui de zăpadă” de Ashoka România . Este o hartă a oamenilor care generează o schimbare în...

Cum își poate recăpăta România demnitatea după eșecul Schengen?

Cum își poate recăpăta România demnitatea după eșecul Schengen?

Respingerea din spațiul cu frontiere deschise a fost deopotrivă rezultatul a cel puțin trei factori, dintre care doi destul de vizibili (incapacitatea diplomatică, instituțională și liderială a Cotrocenilor în ultimii...

Drum expres între România și Ungaria. Guvernul va semna un acord cu autoritățile de la Budapesta

Drum expres între România și Ungaria. Guvernul va semna un acord cu autoritățile de la Budapesta

Acordul prevede realizarea unui drum expres care să lege cele două țări. Acesta ar urma să aibă 50 de kilometri, iar tronsonul din România ar putea fi finalizat în 2027....

Roberta Metsola, întâmpinată la Cotroceni de Klaus Iohannis. Ce program va avea președinta Parlamentului European

Roberta Metsola, întâmpinată la Cotroceni de Klaus Iohannis. Ce program va avea președinta Parlamentului European

Președinta Parlamentului European Roberta Metsola a sosit în România, luni, unde a fost așteptată de președintele României. Metsola se va adresa parlamentarilor români reuniți în ședință comună a Camerei Deputaților...

Elena Udrea, mesaj după ce România a ratat intrarea în Schengen. Cine sunt marii vinovați

Elena Udrea, mesaj după ce România a ratat intrarea în Schengen. Cine sunt marii vinovați

Din închisoare, Elena Udrea a ținut să comenteze pe baza eșecului României la Schengen, menționând că Europa, mai ales în vremuri de război, are nevoie de mai mulți bărbați puternici....