Regele Carol I al României a avut cea mai îndelungată domnie, de peste 48 de ani. A fost Domnitor din 1866 până în 1879, Alteță Regală din 1879 până în 1881 și  Rege din 1881 până la moartea sa în 1914.

Domnia sa a fost marcată în perioada 1866-1871 de unele fricțiuni interne, care nu au avut vigoarea de a-i pune în pericol viața sau tronul.

În 1866, Locotenența Domnească s-a confruntat cu protestele grănicerilor de la Dăbuleni, Dolj, pe Dunăre care nu-și luaseră soldele de la detronarea lui Cuza. S-a spus că în spatele mișcării lor ar fi fost interese rusești sau otomane chiar, mai ales că Rusia a orchestrat mișcarea separatistă de la Iași, condusă de Calinic Miclescu, Mitropolitul Moldovei, prin care Moldova anunțase ruperea de Țara Românească. Carol abia ajunsese pe pământ românesc, nu depusese încă jurământul când a decis grațierea lui Calinic Miclescu.

Pe fondul posibilității izbucnirii unui conflict franco-german, Ion C, Brătianu, Eugeniu Carada, Al. Candiano Popescu și alții doreau să creeze un puci prin care Armata să-l debarce pe Domnitorul Carol. Ion C. Brătianu însă, estimând corect că nu era momentul potrivit pentru ridicare, dată fiind incertitudinea dacă Franța câștiga sau nu o eventuală confruntare cu Germania (avea să o piardă la Sedan în septembrie 1870), a propus amânarea evenimentului programat la Ploiești, la 8 august 1870.

Al.Candiano Popescu a mers însă până la capăt și a proclamat Republica, a ocupat Telegraful, anunțând trupele armate să se alăture mișcării. Evident, marea majoritate a ofițerilor nu au plusat la această mișcare și după câteva ore, Candiano Popescu înmormânta revolta cu preoți. Conspiratorii au fost arestați dar au fost eliberați. În 1871, însă după victoria germană asupra Franței, conspiratorii au atacat cu pietre Sala Slătineanu unde se celebra ziua Kaiserului Germaniei, iar Carol a somat liberalii să predea puterea conservatorilor, aceștia rezistând până în 1876, când liberalii vor reveni pentru 12 ani, guvernând mai ales în perioada Războiului de Independență din 1877-1878.

În 1887, Gheorghe Panu publica pamfletul „Omul Periculos”, referindu-se evident la Regele Carol I.

Așa se face că în 1888, conservatorii încercau din nou să preia puterea. La aceasta se adăuga chestiunea frontierei româno-bulgare din Dobrogea, rămasă cumva nerezeolvată după Tratatul de la Berlin din 1878. Așadar, aceste două chestiuni aveau să încingă spiritele, inclusiv prin posibile acțiuni violente față de Regele Carol I.

La sfârşitul lunii aprilie 1888, deci cu puţin timp înainte de sărbătoarea naţională de 10 mai,  un individ pe nume Preda Fântânaru, îmbrăcat în haine tradiţionale specifice Romanaţilor, fost sergent şi fost condamnat la 5 ani închisoare pentru omor,  a tras două focuri spre Palatul Regal, din faţa Ceaprazăriei militare, folosind o puşcă Lefaucheux, calibrul 20, dar nu şi-a atins ţinta.

El a declarat la interogatoriu că a dorit să îl asasineze pe rege, pe care îl socotea sursa relelor pe care le îndurau ţăranii. Asupra sa avea şi un revolver, o sabie-stilet şi un box de tip american. Un sergent care a intervenit a fost rănit de Preda Fântânaru cu stiletul, lama provocându-i sergentului o rană în zona gurii.  Regele, la acea oră se afla în cabinetul său de lucru, direcţie în care a tras atentatorul.

La 13-15 martie 1888, o mare confruntare atribuită opoziţiei unite tulburase Capitala, dar Brătianu refuza să demisioneze. Probabil că în acel context, avusese loc şi tentativa de asasinare a regelui, pentru a arăta că guvernul nu poate asigura liniştea suveranului şi a României.

Între timp, chestiunea diferendului româno-bulgar avea să îmbrace forme violente. Ancheta inițiată după asasinarea spionului bulgar Kiril G. Fitowski (1 februarie 1900) și a militantului român Ștefan Mihăileanu (22 iulie 1900), în București,  a relevat faptul că teroriștii din VMOK, un grup terorist  care acționa în Bulgaria pentru a alipi Macedonia și Dobrogea la Bulgaria, puneau la cale și asasinarea regelui Carol I, folosind arme de foc.

La 11 septembrie 1900, rechizitorul procurorilor români îi acuza de intenția comiterii asasinatului pe extremiștii bulgari Anghel Pop Arsoff, Niculae Bogdanoff, Marcu Bosniacoff, Boris Sarafoff.

Evident, în aceste condiții, de regulă, teroriștii erau expulzați pentru a nu tensiona relațiile cu Imperiul Otoman pentru că Bulgara, până la 1908 era încă dependentă de Imperiul Otoman.

Răscoala din 1907 când Primul Ministru liberal Ion  I. C. Brătianu care era și Ministru de Interne (fiul lui Ion C. Brătianu) a reprimat răscoala a fost un prilej de atacuri de presă contra Regelui Carol I. Caragiale a scris un text acid, dar și zeflemitor la adresa Regelui.

Succesul campaniei din 1913, contra Bulgariei, primirea de către România a Cadrilaterului, succesul diplomatic al vizitei Țarului Nicolae II la Constanța au făcut ca prestigiul Regelui să fie unul determinant care a descurajat tendințele de detronare.

Regele Carol I în 1914, la declanșarea Primului Război Mondial a rămas neutru, fapt ce i-a consolidat poziția, el decedând din cauze naturale în toamna anului 1914.