România în haos?
Mie mi se pare că decizia pe care domnul Iohannis a luat-o de a se retrage din fruntea statului român este una justificată și chiar înțeleaptă, și nu pentru că...
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).
Mie mi se pare că decizia pe care domnul Iohannis a luat-o de a se retrage din fruntea statului român este una justificată și chiar înțeleaptă, și nu pentru că...
În cadrul unui exercițiu militar multinațional desfășurat în Grecia, Bulgaria și România, șeful Forței de Reacție Aliată (ARF), colonelul Raffaele Della Rocca, a subliniat că NATO se confruntă cu cel...
România a reușit să depășească Italia în producția de automobile în anul 2024, conform unei analize recente. Această performanță surprinzătoare a plasat România nu doar peste Italia, ci și peste...
Un lider de pe piața imobiliară comercială și de investiții din Bulgaria, Lion's Head, și-a anunțat intrarea pe piața logistică din România prin achiziția unui teren de 155.000 de metri...
Fenomenul migrației este profund influențat de aspectele economice, iar tinerii românii continuă să părăsească țara în număr tot mai mare, fiind atrași de salariile mai ridicate și de oportunitățile de...
Naționala de rugby a României s-a calificat la Cupa Mondială din 2027, după ce a învins Belgia cu scorul de 31-14, la Mons, în Rugby Europe Championship 2025. Naționala de...
Theodor Stolojan, fostul premier al României, afirmă că țara noastră se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană din cauza deficitului bugetar extrem de mare pe care îl...
Președintele din Polonia, Andrzej Duda, a îndemnat la proteste de stradă în cazul în care alegerile prezidențiale din acest an vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat în România, unde...
Maghiarii primesc cea mai ieftină energie, susțin autoritățile de la Budapesta. Szilárd Németh a subliniat și beneficiile pentru persoanele aflate în situații speciale. Ungaria, prețuri mici la energie Maghiarii primesc...
„A-ți goli și a-ți curăța memoria nu este drumul propriu și specific ignoranței?” - Sfântul Augustin Nu avem încotro. Cred că e mai mult decât necesar recursul la memorie. Pentru...
Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru joi, 7 februarie. Meteorologii anunță o vreme cu temperaturi mult mai ridicate pentru perioada în care ne aflăm. Prognoza meteo...
Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro pentru co-finanțarea liniei electrice aeriene 400 kV Bălți-Suceava. Suportul este inclus în cea de-a doua fază a proiectului de...
Sâmbătă, 1 februarie, la Castelul Conților Mikes de la Zabola/Zăbala în județul Covasna a avut loc a doua sesiune a dezbaterilor Zabola (Zabola debates) cu participarea unui număr important de...
Pe 16 mai 1999, România a fost martora unei seri istorice, în care Gică Hagi, care a împlinit pe 5 februarie 60 de ani, a revenit spectaculos asupra deciziei sale...
Călin Georgescu a făcut câteva comentarii cu privire la retragerea Simonei Halep din sport, criticând statul român pentru lipsa de acțiune în apărarea acesteia și subliniind că sportiva a fost...
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 5 februarie a.c., o întâlnire oficială cu noul ambasador al Indiei în România,...
Șeful sucursalelor Revolut în Europa, Gianmaria Scocca, a anunțat planurile sale pentru una dintre cele mai noi bănci din România. Acesta a estimat că în anul 2025 Revolut va înregistra...
Investițiile în domeniul imobiliar sunt în continuă expansiune, atingând suma de 750 de milioane de euro în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 58% comparativ cu anul precedent. Investițiile...
2025, testul crucial pentru credibilitatea și capacitatea de reformă a statului român În ultimii ani, România a crescut, dar nu întotdeauna sănătos. Ne-am bucurat de expansiune economică, însă aceasta a...
Potrivit raportului JATO Dynamics privind înmatriculările de mașini noi în Europa în 2024, aproximativ 5% dintre autoturismele vândute anul trecut pe continent au fost asamblate în România. Deși țara nu...