propunere

O propunere este o sugestie formală sau informală, o inițiativă sau o schiță de plan prezentată cu scopul de a fi discutată, aprobată sau implementată de către o altă parte sau un grup de persoane. În funcție de context, aceasta poate varia de la o idee verbală exprimată într-o conversație ocazională, până la un document structurat, detaliat, care respectă cerințe precise de formă și conținut. Elementul central al oricărei propuneri este intenția de a determina o acțiune, o decizie sau o schimbare. În mediul de afaceri, o propunere comercială (sau business proposal) este un document esențial prin care o companie oferă un set de soluții, produse sau servicii unui potențial client, de obicei ca răspuns la o cerere de ofertă (RfP), având ca obiectiv final încheierea unui contract. În domeniul academic sau științific, o propunere de proiect sau de cercetare este un rezumat detaliat al unui studiu planificat, utilizat pentru a obține finanțare sau aprobarea instituțională. Din punct de vedere juridic, o propunere legislativă reprezintă inițiativa unui parlamentar sau a unui grup de cetățeni de a introduce o nouă lege sau de a modifica o lege existentă, necesitând un proces complex de dezbatere și vot în legislativ. Indiferent de domeniu, o propunere eficientă trebuie să fie clară, convingătoare, să identifice o problemă sau o nevoie specifică și să ofere o soluție fezabilă, prezentând beneficiile și costurile implicate.

Şedinta Eurogrup s-a încheiat. Grecia NU a venit cu nici o propunere

Şedinta Eurogrup s-a încheiat. Grecia NU a venit cu nici o propunere

Şedinţa Eurogrup s-a încheiat, marţi, fără ca delegația Greciei, în frunte cu noul ministru de Finanțe, Euclid Tsakalotos, să prezinte o propunere scrisă, conform The Guardian. Noul ministru de Finanțe...

Grecia: Tsipras ar lua în considerare oferta de ultim moment a Europei!

Grecia: Tsipras ar lua în considerare oferta de ultim moment a Europei!

Cotidianul grec Kathimerini scrie că premierul Alexis Tsipras analizează oferta făcută marți dimineața de președintele Comisiei Europene. Publicația de la Atena, citând surse anonime, scrie: „Biroul prim-ministrului i-a transmis Bruxellesului...

Gorghiu: “De ce să nu voteze la 16 ani? Unii muncesc deja la vârsta asta!”

Gorghiu: “De ce să nu voteze la 16 ani? Unii muncesc deja la vârsta asta!”

Copreședintele PNL Alina Gorghiu, a declarat, astăzi, la Galați, că va propune discutarea, în Comisia de unificare a partidului, a posibilității de a scădea vârsta participării la vot în România....

Ministrul Sănătății vrea supraveghere medicală în sălile de sport

Ministrul Sănătății vrea supraveghere medicală în sălile de sport

Nicolae Bănicioiu a declarat, astăzi, că ministerul lucrează la o propunere prin care în sălile de sport să existe supraveghere medicală sau măcar să se facă o evaluare medicală înainte...

Klaus Iohannis: M-am întâlnit cu Horodniceanu, săptămâna viitoare voi lua o decizie

Klaus Iohannis: M-am întâlnit cu Horodniceanu, săptămâna viitoare voi lua o decizie

Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la Roma, că s-a întâlnit cu persoana propusă de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, pentru funcția de șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Comisia propune COTELE obligatorii pentru primirea IMIGRANȚILOR de către statele UE

Comisia propune COTELE obligatorii pentru primirea IMIGRANȚILOR de către statele UE

În urma valului de imigranţi ilegali care sosesc în Europa, în special în Italia, Comisia Europeană a propus, azi, un plan de acţiune ce prevede repartizarea acestora pe cote obligatorii...

SUPERMARKETURILE, închise duminica și de sărbătorile legale

SUPERMARKETURILE, închise duminica și de sărbătorile legale

Hipermagazinele vor fi închise duminica şi de sărbătorile legale, așa încât să se revitalizeze comerţul tradiţional, iar consumatorul să petreacă duminica în familie şi în aer liber, scrie într-o propunere...

Ministrul Justiției i-a propus lui Klaus Iohannis să-l numească pe procurorul Horodniceanu șef la DIICOT

Ministrul Justiției i-a propus lui Klaus Iohannis să-l numească pe procurorul Horodniceanu șef la DIICOT

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis Preşedintelui României propunerea pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) a lui...

Fostul deputat UDMR Marko Atilla Gabor, propus pentru arestare în lipsă

Fostul deputat UDMR Marko Atilla Gabor, propus pentru arestare în lipsă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au propus luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a lui Marko Atilla Gabor,...

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: „statutul procurorului nu se va schimba atât timp cât la conducerea Guvernului şi Ministerului Justiţiei se află doi foşti procurori”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: „statutul procurorului nu se va schimba atât timp cât la conducerea Guvernului şi Ministerului Justiţiei se află doi foşti procurori”

"Cât timp la conducerea Ministerului Justiţiei se va afla un fost procuror, statutul nu se va schimba, cât timp la conducerea Guvernului se va afla un prim-ministru fost procuror, acest...

CSM propune să numească trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale

CSM propune să numească trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propune, pentru asigurarea echilibrului celor trei puteri ale statului, ca trei judecători ai Curţii Constituţionale să fie numiţi de Parlament, trei de preşedintele României...

DNA: „Modificările propuse Codului de Procedură Penală conțin elemente ce ar putea să afecteze eficiența investigațiilor în dosarele de corupție”

DNA: „Modificările propuse Codului de Procedură Penală conțin elemente ce ar putea să afecteze eficiența investigațiilor în dosarele de corupție”

Direcția Națională Anticorupție atrage atenția că principalele modificări avute în vedere de Proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat conțin aspecte ce ar putea să afecteze eficiența investigațiilor în...

Preocupări noi pentru CSM: Modul în care inculpaţii sunt scoşi cu cătuşe din parchete. Fenomenul trebuie estompat

Preocupări noi pentru CSM: Modul în care inculpaţii sunt scoşi cu cătuşe din parchete. Fenomenul trebuie estompat

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează modul în care persoanele inculpate în diverse dosare sunt scoase în cătuşe din sediile parchetelor şi urcate în dubele poliţiştilor pentru a fi...

„Femeile, reduse la mașini de făcut copii”

„Femeile, reduse la mașini de făcut copii”

Două proiecte de lege în vederea relansării natalităţii în Iran riscă să reducă femeile la 'maşini de făcut copii', a denunţat miercuri Amnesty International (AI), făcând apel la autorităţile iraniene...

A propus LEGALIZAREA alcoolului la Musulmani și a dat de Dracu’

A propus LEGALIZAREA alcoolului la Musulmani și a dat de Dracu’

Un avocat kuwaitian este acuzat de insultă adusă națiunii, după ce a sugerat că țara sa ar trebui să renunțe la a interzice vânzările de alcool. Scandalul a început după...

Ministrul Cazanciuc vrea un procuror DIICOT la șefia instituției

Ministrul Cazanciuc vrea un procuror DIICOT la șefia instituției

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că opţiunea sa pentru şefia DIICOT ar fi un procuror din această instituţie. "Am avut săptămâna trecută discuţii cu colegii din DIICOT pe subiectul...

DNA vrea control judiciar de 60 de zile

DNA vrea control judiciar de 60 de zile

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiției, în care susține necesitatea unei intervenţii legislative urgente care să modifice dispoziţiile din Codul...

Selecționerul României vrea să organizeze o competiție amicală cu jucătorii din Liga I

Selecționerul României vrea să organizeze o competiție amicală cu jucătorii din Liga I

Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, vrea să creeze un turneu amical în luna februarie cu jucători din campionatul intern Următoarea partidă oficială a „triolorilor”, din preliminariile Euro 2016,...

Kelemen Hunor: În termenul de 45 de zile vom face o propunere pentru Ministerul Culturii

Kelemen Hunor: În termenul de 45 de zile vom face o propunere pentru Ministerul Culturii

UDMR va face o propunere de ministru al Culturii în termenul de 45 de zile, a declarat Kelemen Hunor, fostul deţinător al acestui portofoliu, adăugând însă că deocamdată nu poate...

PONTA a propus un nou ministru pentru BUGET: Darius Vâlcov, un fost PDL-ist

PONTA a propus un nou ministru pentru BUGET: Darius Vâlcov, un fost PDL-ist

Premierul Victor Ponta a transmis președintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Darius Vâlcov (foto) în funcția de ministru delegat pentru Buget. Darius Vâlcov este senator PSD și președinte...