Preocupări noi pentru CSM: Modul în care inculpaţii sunt scoşi cu cătuşe din parchete. Fenomenul trebuie estompat

Preocupări noi pentru CSM: Modul în care inculpaţii sunt scoşi cu cătuşe din parchete. Fenomenul trebuie estompat

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează modul în care persoanele inculpate în diverse dosare sunt scoase în cătuşe din sediile parchetelor şi urcate în dubele poliţiştilor pentru a fi duse în arest, spunând că în alte state nu există ”astfel de spectacole”.

O parte dintre membri  CSM susţin că este nevoie de o analiză comparativă cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, pentru a se vedea dacă şi în alte state există această practică, de scoatere a inculpaţilor cu cătuşe din sediile de parchet. Mai mult, ei spun că au primit semnale chiar şi din partea ambasadelor cu privire la faptul că în alte ţări nu există astfel de "spectacole".

Aron a avut o preocupare

"Eu m-am preocupat şi am avut deja discuţii. Trebuie să vedem dacă poate să fie un spectacol ceea ce se întâmplă zi de zi şi trebuie să vedem dacă în alte ţări lucrurile stau aşa. După semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie să vedem care este legislaţia, să facem un examen de legislaţie comparată şi să ne punem problema şi noi, chiar dacă putem găsi răspunsuri şi în Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum să impunem o regulă pentru ceea ce se întâmplă zi de zi", este de părere judecătorul Mircea Aron, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii nu exclud nici varianta în care vor propune ministrului Justiţiei să reglementeze modul în care sunt scoase persoanele reţinute sau arestate din structurile Ministerului Public.

Marius Tudose vrea altă lege

"Spectacolul nu îl fac procurorii. (...) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens", susţine preşedintele CSM, judecătorul Marius Badea Tudose.

Există membri ai Consiliului care sunt de părere chiar că această practică a organelor judiciare încalcă practicile Consiliului Europei.

Dumbravă tremură de potențialalele achitări

"În ultima perioadă - şi aici există multe discuţii -, vedem că diverse persoane sunt arestate sau sunt reţinute de către procurori, le vedem cu cătuşe, ceea ce mie mi se pare că încalcă practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei. Au cătuşe ba în faţă, ba în spate şi sunt duşi de la parchet la instanţe. Alte parchete nu fac acest lucru. În momentul în care vin inculpaţii pentru a fi audiaţi, au cel puţin această minimă protecţie pentru inculpaţi şi le asigură un acces şi la venire, şi la plecare din sediul Parchetului. S-ar putea ca pe viitor să avem şi achitări faţă de aceste persoane şi atunci eu îmi pun problema dacă nu cumva la acel moment va trebui să avem o reacţie", arată, la rândul său, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Discuţiile cu privire la modul în care apar în spaţiul public persoanele cu cătuşe au fost purtate inclusiv în plenul CSM, membrii instituţiei urmând să analizeze această problemă în Comisia numărul 1 a Consiliului.

Potrivit Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, "este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora".

"Imaginile şi/sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv şi nerezonabil", arată actul normativ.

A vorbit și Iohannis !

Mai mulţi politicieni au reclamat, în ultima perioadă, "telejustiţia" din România.

Preşedintele Klaus Iohannis spunea şi el că este nevoie de o schimbare de legislaţie pentru ca la televizor să fie ”mai puţin zornăit de cătuşe".

"Eu cred că anumite aspecte ar fi putut fi atenuate. (…) Adică, să avem mai puţin zornăit de cătuşe şi să aflăm prin comunicate seci ce s-a întâmplat. (…) Eu cred că aici este nevoie de schimbare şi în legislaţie şi în procedură şi este nevoie de un act de voinţă şi din partea celor care se ocupă de aceste probleme. Nu vreau să arunc vina asupra unuia sau altuia, nu am niciun indiciu că undeva ar exista o scurgere ilegală de informaţie. Asta nu se întâmplă, dar este nevoie de o îmbunătăţire inclusiv a respectului de sine la toţi cei care vin în contact cu aceste cauze şi unii cu siguranţă atunci ajung la concluzia că nu trebuie să dea o copie a dosarului jurnaliştilor după cinci minute după ce a primit dosarul spre consultare", afirma Iohannis.