Industria din China comunistă, cel mai mare declin din ultimele 7 luni
Industria din China a înregistrat în luna mai cea mai abruptă scădere a profiturilor din ultimele șapte luni, cu un declin de 9,1% față de aceeași perioadă a anului trecut....
Termenul "produs" are o definiție generală care variază ușor în funcție de context, dar se referă, în esență, la rezultatul unui proces, al unei munci sau al unei activități.
Industria din China a înregistrat în luna mai cea mai abruptă scădere a profiturilor din ultimele șapte luni, cu un declin de 9,1% față de aceeași perioadă a anului trecut....
Au fost implementate noi măsuri legate de consumul unor alimente în spațiile publice, iar încălcarea acestora poate atrage sancțiuni serioase. Potrivit Eurostar, călătorii care vor să intre în Marea Britanie...
Poliţiştii Serviciului Economic - Sector 2 efectuează, luni, 22 de percheziţii la un complex comercial din Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute....
Termenele de valabilitate ale produselor alimentare se referă la perioada în care acestea își mențin toate proprietățile specifice, cu condiția să fie păstrate, manipulate și utilizate corect. Termenele de valabilitate,...
Toată lumea se confruntă cu problema aburirii oglinzii din baie după un duș fierbinte. Un truc surprinzător pentru a evita acest inconvenient este utilizarea spumei de ras, un produs pe...
Două dintre cele mai mari lanțuri de retail din România, Auchan și Carrefour, au anunțat retragerea imediată a unor produse marca proprie din toate magazinele din țară. Decizia vine după...
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSV) Ilfov a suspendat activitatea companiei Air Catering, furnizorul de catering pentru compania aeriană Tarom, aplicând totodată o amendă de 50.000 de lei....
Piedone a rămas șocat de ceea ce a găsit la „sibieni” în urma unui control efectuat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în Piața Domenii din Capitală. Piedone a...
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va organiza pe 18 mai Târgul Mierii, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Albinei, sărbătorită anual pe 20 mai. Târgul Mierii, o tradiție în...
Se deschide Târgul de produse tradiționale din curtea Ministerului Agriculturii. Bucureștenii și turiștii sunt așteptați, începând de joi, 8 mai, până sâmbătă, 10 mai 2025, la „Târgul de produse tradiționale”,...
Republica Moldova a primit aprobarea oficială pentru a exporta lapte crud și produse lactate în statele membre ale Uniunii Europene. Acest lucru marcând un pas important pentru sectorul agroalimentar. Anunțul...
Un control recent efectuat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în Piața Domenii din București a relevat o practică tot mai comună în rândul magazinelor care se prezintă ca...
Pâinea este nelipsită de pe mesele românilor, fie că este albă, neagră, cu semințe sau coaptă acasă. Deși pare un aliment banal, consumat din obișnuință, specialiștii avertizează că nu toate...
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult. Indicele preţurilor alimentelor, calculat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a urcat în luna aprilie până la 128,3 puncte, în...
Republica Moldova. Antreprenorii autohtoni își pot promova produsele peste Prut. Aceștia sunt invitați să participe la expoziția „Republica Moldova prezintă”, care va fi desfășurată în orașele Vaslui, Cluj și Brașov...
În multe situații, un produs care are data de expirare depășită nu este neapărat stricat; mai degrabă, înseamnă că producătorul nu mai poate garanta calitatea acestuia după data respectivă. Dar...
În weekendul de Paște, Bucureștiul găzduiește o serie de evenimente pentru toate vârstele, de la târguri tradiționale și activități pentru copii, până la concerte și petreceri tematice. Între 20 și...
Piedone și comisarii ANPC au efectuat noi controale în Vinerea Mare, suspendând activitatea mai multor locații renumite din Capitală. În urma neregulilor identificate la diverși operatori economici, inclusiv Carrefour MegaMall...
Românii nu mai aruncă banii pe haine. Gadgeturile, electrocasnicele, jucăriile și alte cadouri tech sunt printre cele mai populare achiziții pe care aceștia pe fac înainte de Paște. Ce cadouri de...
Lanțul ucrainean de magazine Aurora care vinde produse la un leu își consolidează prezența pe piața românească, inaugurând pe 14 aprilie două noi locații în sud-estul țării, în Mangalia și...