primar

Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.

El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.

Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.

În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.

Fost primar, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu EXECUTARE!

Fost primar, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu EXECUTARE!

Fostul primar al municipiului Caracal a fost condamnat vineri, de Tribunalul Olt la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul finanțărilor ilegale a echipei locale de fotbal....

Chișinăul a rămas fără primar! Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție.

Chișinăul a rămas fără primar! Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție.

Judecătorii din Republica Moldova au decis ca primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, să fie suspendat provizoriu din funcție până la emiterea unei sentințe definitive în procesul în care este...

Şocant! O jurnalistă a rămas în sânii goi în timpul interviului cu primarul. VIDEO în articol

Şocant! O jurnalistă a rămas în sânii goi în timpul interviului cu primarul. VIDEO în articol

Video şocant cu jurnalista canadiană Lori Welbourne, care i-a făcut o farsă primarului cu ocazia „Zilei Topless” - eveniment care promovează egalitatea între sexe. Primarul, bulverast de imagina femeii pe...

MAFIA RETROCEDĂRILOR: Infractor în 2010, TURNĂTOR la DNA în 2017

MAFIA RETROCEDĂRILOR: Infractor în 2010, TURNĂTOR la DNA în 2017

DNA încearcă de 11 ani să dea de cap retrocedărilor făcute de fostul primar Cristian Poteraş, dar a rămas doar în sfera unor denunţuri din partea victimelor. Un infractor pe...

Cât COSTĂ un antrenament cu primarul KIEVULUI, marele BOXER Vitali KLICIKO

Cât COSTĂ un antrenament cu primarul KIEVULUI, marele BOXER Vitali KLICIKO

Un antrenament cu primarul Kievului, Vitali Kliciko, fostul campion mondial la categoria grea, versiunile World Boxing Council (WBC) şi World Boxing Organization (WBO), a fost vândut la licitația caritabilă Prozorro...

Motivul INCREDIBIL pentru care un primar a fost obligat să mănânce un ȘOBOLAN: „Seamănă cu carnea de iepure” - VIDEO

Motivul INCREDIBIL pentru care un primar a fost obligat să mănânce un ȘOBOLAN: „Seamănă cu carnea de iepure” - VIDEO

Un primar a pierdut un pariu pentru care a fost nevoit să mănânce un șobolan. Primarul a făcut pariul în speranța că PSG se va claifica în Liga Campionilor în...

Primarul din România care, după majorări, va avea salariul de TREI ORI mai mare

Primarul din România care, după majorări, va avea salariul de TREI ORI mai mare

Majorările din sistemul public urmează să aducă beneficii inclusiv pentru primari. Iar unul dintrei cei a cărui majorare este consistentă e primarul din Bistrița. Ovidiu Crețu, se numără printre bugetarii care...

A murit un personaj CELEBRU.Singurul motan din lume ales primar a încetat din viaţă la 20 de ani.

A murit un personaj CELEBRU.Singurul motan din lume ales primar a încetat din viaţă la 20 de ani.

Motanul Stubbs, devenit celebru după ce a fost ales primar onorific în orăşelul Talkeetna din Alaska, s-a stins din viaţă, astăzi, la vârsta de 20 de ani. Simpatica felină a...

Cine din PSD s-a solidarizat cu GRINDEANU

Cine din PSD s-a solidarizat cu GRINDEANU

PSD ar putea rămâne fără cei 53 de primari din judeţul Timiș după ce Sorin Grindeanu a fost dat afară din partid. Fostul premier Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu cei...

Ciprian Ciucu: „NU s-a votat dacă facem un SPITAL nou”

Ciprian Ciucu: „NU s-a votat dacă facem un SPITAL nou”

Ciprian Ciucu, consilier general din partea PNL, a scris pe pagina personală de Facebook despre ce s-a vorbit miercuri în şedinţa consilierilor municipali. Ciucu a spus că „azi nu s-a...

Veste TRAGICĂ pentru POLITICA din ROMÂNIA. Un fost PRIMAR a murit

Veste TRAGICĂ pentru POLITICA din ROMÂNIA. Un fost PRIMAR a murit

Fostul edil al Municipiului Botoșani din mandatul 1992-1996, Dumitru Chiriacescu, a decedat, marți, la vârsta de 74 ani. De asemenea, Chiriacescu a condos în perioada 1998-2006 Secția de Drumuri Naționale...

Iohannis, SCHIMB DE STEAGURI cu primarul din Miercurea Ciuc

Iohannis, SCHIMB DE STEAGURI cu primarul din Miercurea Ciuc

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, i-a oferit preşedintelui Klaus Iohannis un steag al Ţinutului Secuiesc, pe care a trecut atât data la care șeful statului a câştigat...

RECORD chiar și pentru LIGA I. Un antrenor și-a dat DEMISIA la finalul primei etape, jucătorii s-au înjurat cu primarul

RECORD chiar și pentru LIGA I. Un antrenor și-a dat DEMISIA la finalul primei etape, jucătorii s-au înjurat cu primarul

Dan Alexa, antrenorul echipei Concordia Chiajna, și-a dat demisia, luni, din cazua conflictului cu primarul Mircea Minea. Jucătorii se opun plecării „Chirurgului”. Dan Alexa este primul antrenor care cade victimă...

Mazăre s-a rugat de judecătoare să îl achite. Parțial, magistratul a făcut-o și l-a exonerat de vină

Mazăre s-a rugat de judecătoare să îl achite. Parțial, magistratul a făcut-o și l-a exonerat de vină

După „lupte seculare care au durat aproape zece ani”, Radu Mazăre a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Judecătoarea Cornelia Gherghișan l-a achitat,...

Dosarul lui Radu Mazăre. Programul unui zile în instanță

Dosarul lui Radu Mazăre. Programul unui zile în instanță

Radu Mazăre a primit o condamnare cu suspendare la capătul a 3.177 de zile de la trimiterea în judecată în dosarul „Retrocedărilor”, după 115 termene și 9 amânări de pronunțare....

POLITICIAN suspectat ca a primit 1 MILION de euro MITĂ. DNA l-a luat în VIZOR!

POLITICIAN suspectat ca a primit 1 MILION de euro MITĂ. DNA l-a luat în VIZOR!

Cristian Poteraş, politician celebru, este urmărit penal alături de fosta sa soţie, Aureliana Gîdea pentru spălare de bani şi luare de mită. DNA a dispus continuarea urmăririi penale pentru acest...

Un PRIMAR din IAȘI acuzat de CONFLICT de INTERESE. Alți 4 aleși LOCALI în aceeași SITUAȚIE

Un PRIMAR din IAȘI acuzat de CONFLICT de INTERESE. Alți 4 aleși LOCALI în aceeași SITUAȚIE

Un primar din județul Iași, orașul Târgu Frumos, a fost acuzat că s-a aflat în conflict de interese când a semnat un contract de concesionare pentru firma unde soția sa...

Nu o sa-ţi vină să crezi ce face Cristian Popescu Piedone în vacanţă! Vezi unde îşi petrece vacanţa fostul primar al sectorului 4

Nu o sa-ţi vină să crezi ce face Cristian Popescu Piedone în vacanţă! Vezi unde îşi petrece vacanţa fostul primar al sectorului 4

Fostul edil al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost surprins într-un club de noapte de pe litoral. Cristian Popescu Piedone a fost însoţit de soţia sa, Iulia, într-un local...

REVOLTA ACTORILOR împotriva SISTEMULUI. Acuzații GRAVE

REVOLTA ACTORILOR împotriva SISTEMULUI. Acuzații GRAVE

O adevărată revoltă a actorilor îndreptată împotriva sistemului are loc la Brașov, acolo unde artiști ai Teatrului „Sică Alexandrescu”, dar și din alte instituții culturale din țară, îl acuză pe...

Primarul Timișoarei a dat în judecată Curtea de Conturi. Motivul: un raport de acum trei ani

Primarul Timișoarei a dat în judecată Curtea de Conturi. Motivul: un raport de acum trei ani

Primăria Timişoara a dat în judecată Curtea de Conturi Timiş, acuzând instituția că face controale abuzive. S-a ajuns aici în urma unui control al Curții de Conturi privind contractile cu...