Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Cînd un primar PSD dă în mintea TeFeL-iștilor | România lui Cristoiu
Cînd un primar PSD dă în mintea TeFeL-iștilor | România lui Cristoiu

Cînd un primar PSD dă în mintea TeFeL-iștilor | România lui Cristoiu

Activenews, una dintre puținele publicaţii care-și mai amintește în presa noastră adevărul că sîntem români și nu zuluşi, mi-a atras atenția, grație unui text consemnativ, asupra unui interviu acordat Agerpress de ambasadorul nostru la Moscova, Vasile Soare, despre înhumarea a unui nou număr de morți români la Stalingrad (350) în cimitirul de la Rossoșka. Despre inaugurarea cimitirului, în 2015, la care am participat ca istoric al clipei și ca istoric în general, am scris la vremea respectivă.

Nu mai reiau aici considerațiile de atunci despre importanța uriașă a momentului, despre faptul că, deși ne situăm în materie de morți și dispăruți la Stalingrad, pe locul al II-lea, după nemți, spre deosebire de aceștia, de unguri, de italieni, a trebuit să așteptăm 25 de ani după prăbușirea comunismului, pentru a amenaja și noi un cimitir românesc. Țin doar să reamintesc un adevăr, trecut cu vederea în atmosfera de isterie antirusească din România, ivită și dezvoltată din iluzia – împărtășită și în anii interbelici, că postura de maidanezi ai Occidentului ne va aduce un os în plus de ros: Cimitirul românesc de lîngă Stalingrad ar fi fost imposibil fără bunăvoinţa autorităţilor locale şi centrale ruseşti. 

Au fost scoase din Circuitul agricol şase hectare pentru ca românii să beneficieze de un Cimitir în zona Complexului Comemorativ Internaţional, lîngă legendarul Cimitir nemţesc şi peste drum de cel rusesc. De ce au fost ruşii amabili? Dintr-o înţelegere tacită, care funcţionează nu numai în raport cu noi, dar şi cu nemţii, şi cu ungurii şi cu italienii, cu cei despre care manualele lor spun c-au participat la invadarea Rusiei.

Cînd vine vorba de semnele trecutului în prezent se pune între paranteze viziunea prezentului asupra trecutului. Altfel spus, n-are importanță că pentru ruși noi suntem fasciști cotropitori. Are importanță faptul că noi vrem să ne cinstim trecutul prin cimitire precum cel de la Rossoșka. Asta, firește, cu condiția ca și noi, în România, să ținem cont de sensibilitățile lor cînd vine vorba de trecut.

Scriam în 2015 şi despre necesitatea de a continua descoperirea și reînhumarea celor peste 150 de mii de morți de la Stalingrad, și în general a morților noștri din Războiul din Est. Alături de preţuirea mea faţă de ambasadorul Vasile Soare (e infinit mai greu să fii azi ambasador român la Moscova decît la Washington) m-a îndemnat să caut interviul pe site-ul Agerpres şi preocuparea mea pentru cinstirea morţilor din Campania din Est.

Întrun text publicat anterior mă întrebam chiar dacă operațiunea de descoperire a morților de la Stalingrad și reînhumarea lor la Rossoșka a mai continuat și după inaugurarea din 2005. Ambasadorul Vasile Soare, unul dintre cei cărora le datorăm reamintirea morților din Războiului din Est, aduce în acest interviu o serie de lămuriri despre Operațiunea de sorginte patriotică a cinstirii memoriei celor căzuți între 1941 și 1944 în depărtările rusești.

Domnia sa a ținut să sublinieze colaborarea cu autoritățile rusești în ce privește amenajarea cimitirului de la Stalingrad: „Am primit 6.000 de metri pătrați, la 38 de kilometri de Stalingrad. Pînă acolo au fost duse luptele. Este un cimitir frumos, mare, cu alei. Am început exhumările și reînhumările, pe măsură ce identificăm aceste rămășițe. Acum considerăm că ei, practic, sunt înmormîntați creștinește, într-un final. (…) Noi avem în jur de 153.000 de morți, răniți și dispăruți (în luptele pentru Stalingrad — n.r.). Avem 75-78 de localități unde (militarii români — n.r.) au fost înmormîntați în zona Stalingrad. (…) Avem un acord interguvernamental în materie de îngrijire reciprocă a mormintelor militare cu Federația Rusă, care merge foarte bine. Noi ne îngrijim de mormintele lor, ei ar trebui să se îngrijească de mormintele noastre de acolo. Problema este că noi nu le aveam. Căutăm, găsim în localități, mergem după documente de arhivă. În localitățile în care îi gă- sim, (…) are loc o operațiune de căutare, exhumare și reînhumare”.

Așa cum am scris și eu la vremea respectivă, Operațiunea e complicată. Militarii români au fost îngropați în cimitire de campanie distruse după venirea Armatei Roșii, dar și în marginea drumului sau de a lungul căii ferate. Locul înmormîntării a fost consemnat de către preoții militari din timpul Campaniei.

Citez dintr-un document de excepţie. Preot căpitan B. Totoescu, confesorul Regimentului 25 Infanterie, Regiment ţinînd de Armata a 3-a, care a trecut Nistrul pe la Vadul lui Vodă şi s-a îndreptat spre Odessa, scrie în Darea sa de seamă asupra activităţii religios-pastorale pe luna august 1941: „Avînd în vedere că în cursul acestei luni trupele noastre au înaintat mult pe frontul Odessa şi pe acest front au căzut mulţi ofiţeri şi soldaţi, desigur că problema culegerii de pe cîmp şi a înmormîntării acestora a revenit pe primul plan.

În acest scop, am format o echipă de zece oameni (din muzica regimentului) şi în fruntea lor am cutreierat cîmpul de luptă, am adunat eroii căzuţi şi i-am înmormîntat conform obiceiurilor şi a ritualului nostru. Toţi ofiţerii, ca şi o parte din trupă, au fost înhumaţi în gara Crimidofca (Odessa), unde am început pentru ei un cimitir chiar în parcul gării. Am dat deosebită grijă acestui cimitir.

Mormintele au fost aliniate şi împodobite cu flori, crucile au fost făcute şi scrise uniform. Cu aceeaşi grijă a fost continuat apoi acest cimitir de părintele că- pitan Cercel, de la ambulanţa Diviziei a 13-a. Prin felul curat, uniform şi îngrijit cum se prezintă acest cimitir, cît şi prin aşezarea sa, cred că este unic pe întinsul frontului Odessei.” (Preoți în tranșee. 1941-1945, volum semnat de Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Editura Europa Nova, București, 1998, pagina 50-51).

Amenajarea Cimitirelor e una dintre misiunile de onoare ale preoţilor militari, fără nici o legătură cu Propaganda Războiului Sfînt.

Preot căpitan D. Popescu, confesorul Regimentului 85 Infanterie, corp 6 Armată, descrie în Darea sa de seamă – 15 septembrie – 1 decembrie 1941, acţiunile desfășurate în grădina din Gara Kremidovka, unde erau înmormîntaţi militari români şi din alte regimente: „Am îngrijit acest cimitir în felul următor:

– i-am reparat gardurile de lemn care erau distruse de bombardament;

– i-am scos pomii uscaţi care stricau esteticul cimitirului;

– am aliniat la aceeaşi înălţime crucile de pe toate mormintele;

– am împrejmuit mormintele cu bucăţi rombice de ciment, cu ghiveciuri cu flori şi tuburi goale de proiectile;

– am aşezat la intrarea în cimitir o cruce mare de stejar pe care am pus o ramă cu sticlă în care am scris: «Aici zac eroii României Mari care au luptat pentru libertate şi biruinţa crucii».” (op.cit., pag. 114). 

Au fost însă situații în care retragerea în dezordine a armatelor noastre, ca la Stalingrad, a făcut imposibilă consemnarea. Timp de decenii pe locurile în care au fost înmormîntați românii au fost ridicate clădiri, au fost așternute șosele.

Vasile Soare vorbește pe larg despre complicațiile Operațiunii în cazul celor care nu și-au găsit locul în cimitire: „Sînt foarte multe astfel de cazuri. Nu se știe absolut nimic despre ei. Cei care au fost consemnați și am avut șansa să-i găsim, îi reînhumăm. În 2015, cînd am inaugurat cimitirul, am înhumat primii 75, în 2016, 594. Pentru anul acesta avem în jur de 350. Cred că în septembrie-octombrie îi vom reînhuma (…). În primul rînd, să îi identifici. Mergi pe o hartă, cauți să o încadrezi topografic, să vezi dacă se suprapune cu ce aveai tu în 1942, cînd un preot militar sau altcineva făcea schița cimitirului”.

Primul cimitir românesc din Federația Rusă a fost un succes enorm al României. Ambasadorul invocă și un alt proiect: „Avem în proiect să facem un al doilea cimitir, undeva în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei. Încercăm să facem maximum posibil să ne căutăm acești eroi, acești militari și să amenajăm un cimitir cum se cuvine”.

Ce nu spune domnul ambasador, ținut să nu vorbească despre asta de rigorile condiției de diplomat? Că astfel de inițiative depind fundamental de colaborarea cu Rușii. Nu numai pentru că autoritățile rusești alocă terenul pentru cimitirul nostru, dar și pentru că descoperirea militarilor români morți, deshumarea, transportul și reînhumarea se fac de o companie rusească.

Pînă acum – repet – rușii au fost deosebit de binevoitori. Am explicat şi de ce. Iată însă că în zilele acestea, conducerea PSD-istă a Sectorului 2, incapabilă să rezolve problemele de viață ale cetățenilor din sector, s-a gîndit la o inițiativă neghioabă, în stil TeFeList: Să schimbe numele unui parc din sector, pentru că el invoca un mareșal sovietic. Cică mareşalul ar fi fost în fruntea trupelor sovietice care au comis abuzuri în România după 23 august 1944.

A comis abuzuri, desigur. Da, dar întîi că trupele au fost invitate de Majestatea Sa, Regele Mihai. Apoi şi despre militarii români rușii de azi sunt convinși că comis abuzuri pe teritoriul Rusiei. Înseamnă că Rusia să ne distrugă cimitirele? Rușii au tresărit la această inițiativă tembelă. Atît de tare încît s-a pronunțat împotriva inițiativei purtătorul de cuvînt al MAE rus. N-ar fi nici o problemă pentru o țară în care întreaga clasă politică, în cadrul slugărniciei față de noua Înaltă Poartă, latră la Moscova și cînd trebuie și cînd nu trebuie.

Problema e că – după cum am scris și eu, după cum subliniază și ambasadorul Vasile Soare – cinstirea morților noștri, cerută de minima conștiință națională, -depinde de colaborarea cu autoritățile rusești. Un primar tembel de la PSD e pe cale s-o pună la îndoială.

Aș atrage atenția liderilor PSD asupra tembelului, dacă n-aș fi conștient că pierd timpul degeaba. De unde să știe Liviu Dragnea și Mihai Tudose de morții noștri din Războiul din Est? Nu sunt nici știuci și nici sticle de whisky! 

 

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: