Microfoane găsite în incinta unei primării din Prahova! Ce spune primarul
- Ionut Gogean
- 19 septembrie 2017, 22:15
Autoritățile din Prahova au deschis un dosar penal in rem, după ce în biroul primăriei Dumbrava s-au descoperit microfoane. Sursele judiciare au declarat că au fost sesizate la începutul lunii septembrie, în legătură cu acest caz.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru violarea vieții private, iar cercetările sunt făcute în rem, cu privire la fapte și nu la o persoană anume.
Primarul primăriei Dumbrava, Marian Apostol, susține că nu cunoaște cine a amplasat acele microfoane și că este curios dacă acestea au înregistrat ceva, potrivit Mediafax.ro
”Am fost acuzat că eu am pus acest dispozitiv. Nu este aşa. Totul a pornit după ce am făcut o sesizare la ANI cum că un funcţionar din cadrul Primăriei a fost în conflict de interese. Asociaţia pe care o deţine familia avea un contract cu Primăria, iar acum sunt victima unei răzbunări. Eu sunt curios cine a pus dispozitivul, dar mai curios sunt dacă s-a înregistrat ceva", a declarat Apostol.
Primarul susține că dispozitivul a fost găsit în biroul unde își desfășoară activitatea funcționarul reclamat de el la ANI.