premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Florin Cîțu, un nou atac la adresa PSD. „Ciolacu nu trebuie să fie premier! E mai rău decât a fost Dragnea”

Florin Cîțu, un nou atac la adresa PSD. „Ciolacu nu trebuie să fie premier! E mai rău decât a fost Dragnea”

Florin Cîțu a răbufnit din nou la adresa lui Marcel Ciolacu și a partidului PSD, susținând că o să le propună colegilor săi liberali să nu respecte acordul de coaliție...

Atentat într-una dintre cele mai civilizate țări. Biroul premierului, atacat cu o grenadă fumigenă

Atentat într-una dintre cele mai civilizate țări. Biroul premierului, atacat cu o grenadă fumigenă

Biroul electoral din Auckland al premierului Jacinda Ardern a fost vandalizat de o femeie de 57 de ani. Aceasta a aruncat o grenadă fumigenă în clădire și a înfipt o...

Soția lui Rishi Sunak, cel mai tânăr premier din istoria Marii Britanii, moștenitoare a unui imperiu evaluat la 100 de miliarde de dolari

Soția lui Rishi Sunak, cel mai tânăr premier din istoria Marii Britanii, moștenitoare a unui imperiu evaluat la 100 de miliarde de dolari

​Rishi Sunak, primul premier etnic al Marii Britanii și cel mai tânăr din istoria țării, este căsătorit cu Akshata Murty, o femeie de afaceri indiană extrem de bogată, care deține...

Premierul japonez avertizează că folosirea armelor nucleare de către Rusia ar fi un „act de ostilitate împotriva umanității”

Premierul japonez avertizează că folosirea armelor nucleare de către Rusia ar fi un „act de ostilitate împotriva umanității”

Premierul Japoniei Fumio Kishida, singura țară lovită de bomba atomică, a precizat că folosirea de către Rusia a armei nucleare ar reprezenta „un act de ostilitate împotriva umanității”. Premierul Japoniei...

Lovitură de teatru în Marea Britanie. Cine este favorit să-i ia locul lui Liz Truss, în plină criză

Lovitură de teatru în Marea Britanie. Cine este favorit să-i ia locul lui Liz Truss, în plină criză

Liz Truss și-a dat demisia după doar câteva săptămâni de la numirea sa în funcția de premier. Vot urma noi alegeri în Partidul Conservator, iar Boris Johnson ar putea reveni...

Conservatorii din Marea Britanie nu mai au încredere în Liz Truss. Îl vor înapoi pe Boris Johnson

Conservatorii din Marea Britanie nu mai au încredere în Liz Truss. Îl vor înapoi pe Boris Johnson

Un sondaj realizat în rândul membrilor Partidului Conservator a arătat că aceștia nu mai au încredere în actualul premier și cred că Liz Truss ar trebui să demisioneze. În plus,...

Nicolae Ciucă, apel la unitate cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen și la OCDE

Nicolae Ciucă, apel la unitate cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen și la OCDE

După sesizările europarlamentarului Critian Terhes în care acuza faptul că mai mulți politicieni de la Bucureşti ar pune piedici în Parlamentul European cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen, premierul...

Regele Charles, comportament ciudat când a primit-o pe Liz Truss: „Te-ai întors din nou? Of, dragă, dragă, în fine”

Regele Charles, comportament ciudat când a primit-o pe Liz Truss: „Te-ai întors din nou? Of, dragă, dragă, în fine”

Regele Carol al III-lea s-a comportat ciudat când a primit-o pe Liz Truss la Palatul Buckingham miercuri seară. În timp ce Truss a făcut o reverență și a spus: „Maestate”,...

Benjamin Netanyahu, transportat de urgență la spital. Liderului opoziției din Israel i s-a făcut rău în timp ce se ruga în sinagogă

Benjamin Netanyahu, transportat de urgență la spital. Liderului opoziției din Israel i s-a făcut rău în timp ce se ruga în sinagogă

Miercuri, Benjamin Netanyahu, liderul opoziției din Israel, a fost dus de urgență la Centrul medical Shaare Zedek din Ierusalim, după ce fostul premier israelian a acuzat dureri puternice în zona...

Premierul Ciucă explică de ce nu a făcut remanieri: „Nu au existat probleme deosebite”

Premierul Ciucă explică de ce nu a făcut remanieri: „Nu au existat probleme deosebite”

Premierul Nicolae Ciucă a explicat, miercuri, motivele care au stat în spatele deciziei de a nu remania miniștri. El a susținut că nu au existat probleme deosebite care să ceară...

Nicolae Ciucă, dezvăluiri despre viața sa privată. Care a fost marea iubire a premierului și ce muzică ascultă

Nicolae Ciucă, dezvăluiri despre viața sa privată. Care a fost marea iubire a premierului și ce muzică ascultă

Nicolae Ciucă a vorbit pentru prima dată de când a fost numit premierul României despre viața privată. Președintele PNL a mărturisit că duce o viață cât se poate de normală,...

Viktor Orbán, anunț crucial despre situația ţării în plină criză a energiei. Șase noi măsuri pentru toţi cetăţenii

Viktor Orbán, anunț crucial despre situația ţării în plină criză a energiei. Șase noi măsuri pentru toţi cetăţenii

Viktor Orbán a subliniat că Guvernul este capabil să asigure aprovizionarea ţării cu energie spunând că există suficiente cantități de gaze naturale, de ţiţei şi electricitate. Cantitatea stocată în rezervoarele...

Sorin Grindeanu se vede din nou premier al României. Condițiile în care ar accepta funcția

Sorin Grindeanu se vede din nou premier al României. Condițiile în care ar accepta funcția

Sorin Grindeanu visează la o nouă funcție de premier al României, însă cu o singură condiție. El trebuie să fie și președinte al partidului din care face parte, PSD. Sorin...

Premierul a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului în scandalul Blue Air: Cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut

Premierul a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului în scandalul Blue Air: Cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut

Nicolae Ciucă a anunțat că a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului. Ancheta va viza și modul în care au fost blocate conturile Blue Air. Între timp, compania a...

Documentarul care prezintă povestea fascinantă a Reginei Elisabeta a II-a va fi difuzat în România

Documentarul care prezintă povestea fascinantă a Reginei Elisabeta a II-a va fi difuzat în România

Pelicula prezintă colaborarea dintre regină și premierii Marii Britanii, dar și momentele care au marcat casa regală, printre care moartea Prințesei Diana sau relațiile tensionate cu ducii de Sussex. Documentarul...

Ascensiunea surprinzătoare a lui Liz Truss, noul prim-ministru al Marii Britanii, în politică. Lucruri neștiute despre „regina Instagramului”

Ascensiunea surprinzătoare a lui Liz Truss, noul prim-ministru al Marii Britanii, în politică. Lucruri neștiute despre „regina Instagramului”

Liz Truss a câștigat șefia Partidului Conservator și va deveni prim-ministru, urmând să îl înlocuiască pe Boris Johnson. Ambițioasă și o adevărată susținătoare a valorilor conservatoare, așa este descrisă Truss...

Liz Truss este noul președinte al Partidului Conservator! Ea va fi și premier al Marii Britanii

Liz Truss este noul președinte al Partidului Conservator! Ea va fi și premier al Marii Britanii

Lis Truss, fost ministru de externe în cabinetul condus de Boris Johnson, a fost aleasă în funcția de președinte al Partidului Conservator și va deveni, astfel, viitorul premier al Marii...

Alegeri în Marea Britanie. Liz Truss și Rishi Sunak, în lupta pentru scaunul de premier. Ce rezultat indică sondajele

Alegeri în Marea Britanie. Liz Truss și Rishi Sunak, în lupta pentru scaunul de premier. Ce rezultat indică sondajele

Marea Britanie urmează să aleagă un nou premier al țării, iar printre cei favoriți se numără Liz Truss, ministrul de Externe și Rishi Sunak, fostul ministru al Finanţelor. Conform sondajelor...

Petre Roman, pensionarul special care conduce mașini ieftine. Fostul premier a fost fotografiat la un restaurant celebru

Petre Roman, pensionarul special care conduce mașini ieftine. Fostul premier a fost fotografiat la un restaurant celebru

Fostul premier al României Petre Roman este beneficiarul unei pensii destul de frumoase, însă, pare se că are și cheltuieli pe măsură. Așa se explică, probabil, de ce, spre deosebire...

Imagini cu două femei care se sărută la o petrecere organizată de Sanna Marin au apărut în spațiul public. Premierul și-a cerut scuze

Imagini cu două femei care se sărută la o petrecere organizată de Sanna Marin au apărut în spațiul public. Premierul și-a cerut scuze

O imagine cu două femei care se sărută și care își acoperă sânii cu o pancartă pe care scrie „Finlanda” o vizează pe Sanna Marin, după ce aceasta ar fi...