Scandal în Spania. Premierul socialist Sánchez, acuzat de corupție, nu demisionează
- Iuliu Vlădescu
- 15 octombrie 2024, 13:23
În Spania, opoziția cere plecarea premierului de stânga Pedro Sánchez, din cauza imensului scandal de corupție în care este implicat guvernul pe care îl conduce.
Hoție în pandemie. Premierul socialist refuză să-și dea demisia
Declarațiile prin care i se cere demisia premierului socialist urmează publicării de către presa spaniolă a unui raport al Gărzii Civile care îl plasează pe fostul confident și ex-ministru al lui Pedro Sánchez, José Luis Ábalos, în centrul unui scandal de corupție privind achiziționarea de măști de protecție în timpul pandemiei.
Duminică, 13 octombrie, opoziția de dreapta spaniolă a cerut demisia premierului socialist Pedro Sánchez și a anunțat o plângere împotriva partidului său pentru suspiciunea de corupție, după difuzarea de noi informații cu privire la bărbatul care era confidentul șefului guvernului.
„Îi cerem lui Pedro Sánchez să demisioneze, nu mai poate sta nici măcar un minut în fruntea guvernului spaniol”, a spus secretarul general al Partidului Popular (PP, conservator), Cuca Gamarra, într-o conferință de presă.
„O corupție sistemică în fruntea căreia se află socialistul Sánchez”
„Detaliile care sunt pe cale de a fi dezvăluite” creionează „o corupție sistematică în fruntea căreia se află Pedro Sánchez”, a adăugat purtătorul de cuvânt al principalului partid de opoziție.
„Partidul Popular va depune o plângere (...) împotriva Partidului Socialist pentru suspiciunea de finanțare ilegală, corupție și trafic de influență, astfel încât să fie dusă la bun sfârşit ancheta asupra acestui scandal fără precedent”, a continuat Cuca Gamarra.
Aceste declarații urmează publicării de către presa spaniolă, în cursul săptămânii, a unui raport al Gărzii Civile care îl plasează pe fostul confident și ex-ministru al lui Pedro Sánchez, José Luis Ábalos, în centrul unui scandal de corupție privind achiziționarea de măști de protecție în timpul pandemiei.
Ministrul prins de Garda Civilă cu afaceri necurate, bun amic al premierului
Cel care a fost ministru al Transporturilor între 2018 și 2021 și care, ani de zile, s-a numărat printre apropiaţii lui Pedro Sánchez a fost exclus din Partidul Socialist în februarie, când a izbucnit scandalul.
La acea vreme, un apropiat al lui José Luis Ábalos a fost arestat și acuzat că a primit comisioane oculte în contractele pentru măști. José Luis Ábalos, care este încă deputat, dar independent, nu a fost încă pus sub acuzare.
Cuca Gamarra a reamintit și alte acuzații de corupție care îi afectează pe cei din jurul liderului socialist, cum ar fi cele care o vizează pe soția sa, Begoña Gómez.
Socialiștii lui Pedro Sánchez fac scut în jurul corupților
Aceasta din urmă, care conduce un master în management la Universitatea Complutense din Madrid, este suspectată că a folosit funcțiile soțului ei în cadrul relațiilor sale profesionale - în special cu Juan Carlos Barrabés, un om de afaceri spaniol.
„PP reacţionează exagerat”, a răspuns duminica aceasta Esther Peña, purtătoarea de cuvânt a socialiştilor, care a amintit că „Partidul Socialist a acţionat prin suspendarea domnului José Luis Ábalos”.
„Când PP va acționa cu această forță, va putea da lecții”, a adăugat ea, referindu-se la cazurile de corupție din trecut în care ar fi fost implicați conservatorii în trecut, potrivit Le Nouvel Observateur.
(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)