politica

Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.

Sensuri principale:

Politica ca activitate:

modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;

organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.

Politica ca știință:

domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).

Politica ca orientare:

direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).

Elemente fundamentale:

Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;

Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;

Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;

Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;

Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.

Rolul politicii în societate:

Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.

TUPEU de politician. Daniel Barbu REFUZĂ SĂ-ŞI CEARĂ SCUZE pentru afirmaţiile sale: "De ce să-mi pară rău? NU ÎNŢELEG. Eu am spus o banalitate, au mai spus-o şi alţi politicieni înaintea mea"

TUPEU de politician. Daniel Barbu REFUZĂ SĂ-ŞI CEARĂ SCUZE pentru afirmaţiile sale: "De ce să-mi pară rău? NU ÎNŢELEG. Eu am spus o banalitate, au mai spus-o şi alţi politicieni înaintea mea"

Daniel Barbu este de neoprit când vine vorba de afirmaţii controversate. Senatorul ALDE a provocat revolta tuturor, când, vineri, în cadrul unei conferinţe politice a a firmat că meseria de...

Traian Băsescu vorbește din Iad. BANCUL ZILEI

Traian Băsescu vorbește din Iad. BANCUL ZILEI

Evenimentul Zilei îți prezintă Bancul Zilei! Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush și Traian Băsescu mor și ajung în iad.  La un moment dat, Regina Elisabeta spune:   -Mi-e dor de...

Cum a fost scoasă MONA MUSCĂ din POLITICĂ și din viața publică în urmă cu 10 ani

Cum a fost scoasă MONA MUSCĂ din POLITICĂ și din viața publică în urmă cu 10 ani

Mircea Dinescu, membru al CNSAS, confirma pe 19 septembrie 2006 că Mona Muscă semnase un angajament cu Securitatea, sub numele conspirativ Dana. La acea vreme, Mona Muscă era un om...

Alina Gorghiu: Premierul Cioloș să pună punct unor proiecte populiste

Alina Gorghiu: Premierul Cioloș să pună punct unor proiecte populiste

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că aşteaptă de la premierul Dacian Cioloş ca, atunci când va face prezentarea în plenul Parlament privind starea economiei, să pună punct unor...

REVOLTĂTOR! Un PARLAMENTAR încurajează o PROCEDURĂ BARBARĂ la care să fie supuse femeile pentru a ÎNTĂRI caracterul BĂRBAȚILOR. Tratamentul înfiorător este executat cu cele mai INFECTE instrumente

REVOLTĂTOR! Un PARLAMENTAR încurajează o PROCEDURĂ BARBARĂ la care să fie supuse femeile pentru a ÎNTĂRI caracterul BĂRBAȚILOR. Tratamentul înfiorător este executat cu cele mai INFECTE instrumente

Un politician egiptean susţine că femeile trebuie să fie supuse MUTILĂRII GENITALE pentru a diminua libidoul masculin. De asemenea, se consideră că acest tratament înfiorător ar fi benefic şi pentru...

Traian Băsescu, în direct la România TV | LIVE TEXT

Traian Băsescu, în direct la România TV | LIVE TEXT

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, este se află în în studioul România TV. El va dezbate ultimele subiecte fierbinți din politica românească alături de moderatorul emisiunii și restul invitaților....

A MURIT în ÎNCHISOARE de LEUCEMIE pentru că magistrații i-au amânat cererea de eliberare. Un cunoscut POLITICIAN și-a găsit sfârșitul din cauza bolii incurabile, DUPĂ GRATII

A MURIT în ÎNCHISOARE de LEUCEMIE pentru că magistrații i-au amânat cererea de eliberare. Un cunoscut POLITICIAN și-a găsit sfârșitul din cauza bolii incurabile, DUPĂ GRATII

Un cunoscut om politic și-a găsit sfârșitul după gratii, după ce magistrații i-au amânat cererea de întrerupere a pedepsei deoarece era bolnav de leucemie. Horia Vădrariu, de 52 de ani,...

Traian Băsescu menține SUSPANSUL cu privire la alegerile parlamentare

Traian Băsescu menține SUSPANSUL cu privire la alegerile parlamentare

Prezent la Școala de Vară a Tinerilor PMP de la Neptun, Traian Băsescu a fost întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare. Răspunsul acestuia pare să țină în suspans întreaga...

Tribunul ar fi ÎNNEBUNIT când ar fi văzut acesta SCANDAL IMENS: Fiicele şi soţia lui Vadim Tudor sunt audiate de poliţişti. Motivul invocat de un cunoscut DEPUTAT PSD pentru audierea celor trei femei este INCREDIBIL

Cele două fiice ale lui Vadim Tudor, precum şi soţia acestuia sunt audiate de poliţiştii Secţiei 18 din Capitală, după ce un cunoscut deputat PSD a depus o plângere în...

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în direct la România TV de la ora 20.00 | LIVE TEXT

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în direct la România TV de la ora 20.00 | LIVE TEXT

În această seară, începând cu ora 20.00, Traian Băsescui va participa la emisiunea “România în 60 de minute” la România TV, emisiune moderată de Denisa Pascu. Evenimentul Zilei vă va...

Cum am putut fi atît de idiot încît să cred că emisiunea din 12 noiembrie 2014 – confruntarea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, n-a fost aranjată în favoarea lui Klaus Iohannis?!

Cum am putut fi atît de idiot încît să cred că emisiunea din 12 noiembrie 2014 – confruntarea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, n-a fost aranjată în favoarea lui Klaus Iohannis?!

O ştire dată publicităţii miercuri, 31 august 2016, ne informează că de la 1 septembrie 2016 Mădălina Dobrovolschi, pe numele de fostă domnişoară, Puşcalău, a fost numită Consilier de Stat...

Petre Tobă: „Am fost permanent atacat încă din primele zile ale mandatului, din considerente de natură politică”

Petre Tobă: „Am fost permanent atacat încă din primele zile ale mandatului, din considerente de natură politică”

La scurt timp după ce și-a prezentat demisia premierului Dacian Cioloș din fruntea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Petre Tobă a transmis un mesaj adresat colegilor din minister în care le...

Tăriceanu cheamă Senatul să condamne declarațiile americane

Tăriceanu cheamă Senatul să condamne declarațiile americane

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și fostul șef al statului, Traian Băsescu, l-au atacat dur pe ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, spunând că tezele acestuia sunt „staliniste”.  „Ambasadorul SUA...

Ceremonia dezvelirii bustului dedicat omului politic slovac, Alexander Dubcek în prezenţa primarului general, Gabriela Firea

Ceremonia dezvelirii bustului dedicat omului politic slovac, Alexander Dubcek în prezenţa primarului general, Gabriela Firea

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele subiecte ale zilei de 30 august 2016. Ceremonia dezvelirii bustului dedicat omului politic slovac, Alexander Dubcek Primarul General, Gabriela Firea, va participa marţi, 30 august,...

Marian Petrache: "Este un risc major să spui pe stradă că eşti politician"

Marian Petrache: "Este un risc major să spui pe stradă că eşti politician"

Preşedintele PNL Ilfov, Marian Petrache, a spus la Liga Aleşilor Locali că românii sunt dezamăgiţi de clasa politică. "Sunt convins ca un PNL aflat la guvernare va reda încrederea romanilor...

Scenariul care zguduie PSD: Victor Ponta rupe partidul

Scenariul care zguduie PSD: Victor Ponta rupe partidul

În PSD a revenit scenariul unui nou partid înființat de Victor Ponta. Bănuit în permanență că ar fi tentat să plece din PSD, fostul premier exclude pentru moment ruptura de...

Bușoi: Salarizarea și regimul incompatibilităților, temele abordate în Liga Aleșilor Locali ai PNL, la Brașov

Bușoi: Salarizarea și regimul incompatibilităților, temele abordate în Liga Aleșilor Locali ai PNL, la Brașov

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a declarat, într-o conferință de presă, că printre temele abordate în cadrul Ligii Aleșilor Locali ai PNL, de la Brașov din intervalul 26-27 august, se...

USR și PNL aleargă după tehnocrați, ca să-i facă deputați

USR și PNL aleargă după tehnocrați, ca să-i facă deputați

Mai mulți miniștri din guvernul Cioloș sunt intens curtați de către partide, ei având oferte să candideze atât de la PNL, cât și de la USR. Nici miniștri tehnocrați nu...

Vechii liberali zgârâie la ușa lui Crin Antonescu

Vechii liberali zgârâie la ușa lui Crin Antonescu

Mai mulți lideri PNL doresc revenirea lui Crin Antonescu în fruntea partidului. După eșecul PNL la locale, o serie de membri din partid, nemulțumiți de manageriatul co-președinților Vasile Blaga și...

Gabriela Firea, în direct la România TV: ”Nu este cazul unui Congres al PSD”

Gabriela Firea, în direct la România TV: ”Nu este cazul unui Congres al PSD”

Invitată în platoul România TV, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu este cazul unui Congres al Partidului Social Democrat, nici după alegerile parlamentare din toamnă. ”Nu...