PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Valeriu Steriu, președintele UNPR: „PMP l-ar susţine pe Dacian Cioloş premier în 2017”

Valeriu Steriu, președintele UNPR: „PMP l-ar susţine pe Dacian Cioloş premier în 2017”

Președintele UNPR, Valeriu Steriu, explică într-un interviu acordat „Evenimentului zilei” că un viitor Guvern PSD-PNL ar fi o „eroare” și că actualul premier Dacian Cioloș poate să fie o variantă...

Surse: Oameni-cheie din PNL, vânaţi pentru racolare

Surse: Oameni-cheie din PNL, vânaţi pentru racolare

Lideri influenţi din eşalonul doi al PNL sunt curtaţi intens pentru un transfer în preajma alegerilor parlamentare, au relatat surse parlamentare pentru EVZ. Potrivit surselor citate, PMP şi ALDE negociază...

Fenomenul Buzău: cei mai mulți edili aleși cu 100%. Reporter prin lumea primarilor „perfecți”

Fenomenul Buzău: cei mai mulți edili aleși cu 100%. Reporter prin lumea primarilor „perfecți”

82 de primari au câștigat alegerile locale cu 100% din voturi. Cele mai multe cazuri se afl ă în judeţul Buzău. „Evenimentul zilei” a mers să vadă cum arată cele...

Cristian Buşoi, spaima "bisericuţelor" din PNL

Cristian Buşoi, spaima "bisericuţelor" din PNL

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, vrea să pună punct "bisericuţelor" de la vechiul PNL şi vechiul PDL. "PNL Bucureşti are nevoie pentru alegerile parlamentare ca toţi membrii organizaţiei să se...

De ce se duc liberalii LA MUNTE la sârșitul lunii august

De ce se duc liberalii LA MUNTE la sârșitul lunii august

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunţat astăzi că Liga Aleşilor Locali va avea loc pe 26 şi 27 august la Braşov. Tot astăzi, Blaga a anunțat că la Mureş preşedinte unic...

Ce DECIZIE a luat conducerea PNL cu privire la desemnarea unui PREMIER

Ce DECIZIE a luat conducerea PNL cu privire la desemnarea unui PREMIER

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat astăzi că premierul propus de liberali va fi agreat de întregul partid. "Noi avem un protocol prin care am fuzionat, dar premierul, vă garantez,...

Dolha îi cere lui Cherecheş să demisioneze din funcţia de primar al municipiului Baia Mare

Dolha îi cere lui Cherecheş să demisioneze din funcţia de primar al municipiului Baia Mare

Preşedintele PNL Maramureş, Mircea Dolha, îi cere primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, să demisioneze din funcţie. "Domnule Cătălin Cherecheş, Baia Mare a dovedit şi în aceste alegeri locale că...

Nicuşor Dan: Mă aştept la o alianţă PMP-PSD în CGMB

Nicuşor Dan: Mă aştept la o alianţă PMP-PSD în CGMB

Preşedintele USB, Nicuşor Dan, spune că nu va intra într-o alianţă cu PNL şi PMP şi a adăugat că în opinia sa PSD îşi va păstra majoritatea alături de noul...

Tăriceanu, lovitură dură pentru PNL

Tăriceanu, lovitură dură pentru PNL

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu vrea să audă de o majoritate cu PNL. Alina Gorghiu nu exclude varianta. "Doamna Gorghiu, copreședinte al PNL, a făcut o serie de afirmații...

Alina Gorghiu despre atentatul de la Nisa: „Terorismul nu poate şi nu va fi niciodată învingător!”

Alina Gorghiu despre atentatul de la Nisa: „Terorismul nu poate şi nu va fi niciodată învingător!”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă, în contextul atacului de la Nisa, că terorismul nu poate şi nu va fi niciodată învingător şi le transmite celor doi români răniţi forţă şi...

Visul Alinei Gorghiu: să conducă pușcăriile

Visul Alinei Gorghiu: să conducă pușcăriile

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a dezvăluit că în urmă cu mai mulți ani și-a dorit să fie șefa penitenciarelor. Nu-și mai amintește dacă și-a spus cu voce tare dorința și...

În războiul cu Dacian Cioloș, PSD vrea să scoată pușcăriașii în stradă. PNL îl sprijină pe șest

În războiul cu Dacian Cioloș, PSD vrea să scoată pușcăriașii în stradă. PNL îl sprijină pe șest

PSD își face planuri serioase ca la toamnă, înainte de alegerile parlamentare, să dărâme Guvernul Dacian Cioloș prin moțiune de cenzură. Strategia a fost discutată de liderii partidului și agreată...

PNL încă speră că va da premierul după alegeri

PNL încă speră că va da premierul după alegeri

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu pentru dcnews.ro, că Dacian Cioloş poate fi o opţiune de premier doar dacă acesta se va înscrie în PNL....

Cătălin Predoiu a fost EXCLUS din funcția de premier al PNL. Alina GORGIU a făcut anunțul surprinzător

Cătălin Predoiu a fost EXCLUS din funcția de premier al PNL. Alina GORGIU a făcut anunțul surprinzător

Alina Gorghiu a făcut un anunț surprinzător în urma eșecului de la alegerile pentru Primaria Capitalei, acolo unde partidul său a reușit rezultate rușinoase în iunie. Aceasta a declarat că...

Ce a răspuns Alina Gorghiu despre o candidatură la șefia PNL

Ce a răspuns Alina Gorghiu despre o candidatură la șefia PNL

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că este "foarte posibil" să candideze la şefia partidului. "Nu am să exclud varianta aceasta. Posibil să candidez. (...) De ce nu? Anul viitor...

Despre ipocrizie, Raluca Prună și Robert Cazanciuc

Despre ipocrizie, Raluca Prună și Robert Cazanciuc

Când, în 2014, Robert Cazanciuc a vorbit despre o posibilă grațiere sau amnistie, am crezut că nu o să-și mai revină după valul de înjurături pe care le-a încasat.  De...

USB refuză oferta PNL de colaborare

USB refuză oferta PNL de colaborare

Liderii USB au refuzat vehement să dea mâna cu PNL pentru un mare pol de dreapta.  Noul lider PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a spus că şiar dori un dialog cu...

Zegrean: Poate mă plictisesc şi fac politică

Zegrean: Poate mă plictisesc şi fac politică

Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, susţine că nu a luat încă o decizie cu privire la posibilitatea de a reveni în politică, menţionând că l-ar tenta să fie senator, dar...

USB trânteşte uşa în nas PNL-ului

USB trânteşte uşa în nas PNL-ului

Liderii USB au refuzat vehement să dea mâna cu PNL pentru un mare pol de dreapta. Noul lider PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a spus că şi-ar dori un dialog cu...

PSD și PNL au rămas cu ochii în soare. Lovitura lui Băsescu: UNPR fuzionează cu PMP

PSD și PNL au rămas cu ochii în soare. Lovitura lui Băsescu: UNPR fuzionează cu PMP

Traian Băsescu și Valeriu Steriu au decis fuziunea prin comasare a celor două partide, sub numele PMP Am finalizat un proces de negociere, care durează de două săptămâni, un proces...