Dan Nica, premoniție legată de candidatura lui Șoșoacă. Video

Dan Nica, premoniție legată de candidatura lui Șoșoacă. VideoDiana Șoșoacă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Speculațiile care vorbesc despre avantajul pe care îl are PSD, în lupta pentru alegerile prezidențiale, după trecerea pe linie moartă a Dianei Șoșoacă, au fundament.

Cu trei zile înaintea deciziei pe care a luat-o CCR, Dan Nica, membru al formațiunii social-democrat, a avut un dialog interesant la Antena 3, cu Mihai Gâdea. Europarlamentarul a vorbit cu subiect și predicat despre o piedică pe care Șoșoacă urma să o întâlnească în curând. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă după-amiază.

Un reprezentant al PSD anunța cu trei zile înainte că Diana Șoșoacă ar putea să nu candideze la prezidențiale

Dan Nica : Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea.

Mihai Gâdea: Credeți că se va retrage?

Dan Nica: Probabil că zilele următoare.

Mihai Gâdea: Așa știți dumeavoastră?

Dan Nica: Așa am citit.

Bogdan Chiriac: Dar face o aliană cu dl. Simion sau se retrage pur și simplu?

Dan Nica: da

Mihai Gâdea: Da, ce?

Dan Nica: Deci, va fi una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile.

Între timp, Diana Şoşoacă a făcut o nouă mișcare și a decis să-și depiunp din nou candidatura la alegerile prezidenţiale. Astăzi, de la ora 18,00, membrii BEC va lua analzia acest subiect și urmează să ofere un răspuns.

Și-a depus din nou candidatura

„Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături. Biroul Electoral Central se pronunţă în 24 de ore asupra candidaturilor, iar astăzi, la ora 18,00, BEC se va pronunţa pe candidatura lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri după-masă, spre seară, şi pe a Dianei Şoşoacă. După şedinţă, BEC va da un comunicat de presă”, a afirmat Toni Greblă, președintele Autorității electorale Permanente, pentru Agerpres.