De fapt, încă nu și-a revenit, cel puțin ca om politic. Despre soarta mediatică a altor două personaje care au și inițiat un proiect de lege a grațierii, Nicolae Păun și Mădălin Voicu, nici nu mai are rost să discut.

Legea grațierii a mai făcut obiectul – din 2014 încoace – scandalului „Marțea Neagră” și al războiului dus de Crin Antonescu – poate unul dintre ultimele duse ca președinte al PNL – cu PSD-ul lui Victor Ponta. Vă reamintesc doar de insistențelor PNL de a introduce legea grațierii pe ordinea de zi a Parlamentului, pentru a fi respinsă definitiv.

Aproape că ajunsesem să cred că tema grațierii sau a amnistiei este un fel de pisică neagră, care-i aduce ghinion veșnic celui care e destul de nebun să o deschidă public.

Ei bine, se pare că m-am înșelat. Nu e o temă tabu, nu se compară cu pășitul cu stângul dincolo de prag! Mea culpa!

Dar cum am aflat, după ce mai bine de doi ani am trăit în întunericul necunoașterii, că poți vorbi liber și despre o astfel de problemă? Simplu, urmărind evoluția criticilor sau laudelor adresate ultimului personaj public care a vorbit despre asta, Raluca Prună.

Fac acum o sinteză din declarațiile de acum doi ani ale lui Robert Cazanciuc și ale Ralucăi Prună. Nu vreau să caut asemănări între cele două personaje, nici să-l diabolizez pe unul prin alăturare, nici să-l curăț pe celălalt de eventuale păcate. Vreau doar să arât că doi miniștri pot observa o problemă certă și momentul în care ridică problema respectivă să fie prost, din punct de vedere politic. Pentru că mie îmi este evident că diferența de tratament public este motivată de momentul alegerilor prezidențiale din anul când a vorbit Cazanciuc. Ce spun cei doi – ca un „arc peste timp”, dacă îmi e permis să fac o trimitere la o emisiune din perioada ultimului regim care a dat un decret masiv de grațiere, Decretul 11/1988 – că România nu respectă regulile europene în materia regimului de detenție. Situația nu e nouă, dar fiecare nouă zi se poate transforma într-o cheltuială inutilă, prin plata unor despăgubiri. Nu mai suntem în Epoca de Aur, așa că o Lege trebuie să treacă prin Parlament. Diferența majoră dintre cei doi minștri care este că primului i-a venit dinspre Parlament inițiativa unei legi a grațierii, pe când Prună a lăsat destul de transparent să se întrevadă că va lăsa politicul să se spele pe cap cu o eventuală nouă inițiativă a grațierii sau amnistiei unor fapte penale.

Raluca Prună – repet, ca și Cazanciuc, acum doi ani – a spus că problema penitenciarelor trebuie rezolvată și că, printre alte soluții, mai greu de aplicat, ia în calcul și o grațiere. Amândoi au evitat să-și asume direct redactarea unui proiect, preferând să lase tema la nivelul „dezbaterilor publice” și apoi, dacă măsura va avea un gir popular, decizia definitivă nu au decât să și-o asume parlamentarii.

Ministrul Prună a vorbit despre „pisica neagră” a politicului fără să existe o inițiativă legislativă nouă, parcă din senin. A făcut-o la momentul remanierii recente a cabinetului Dacian Cioloș și totuși nu s-a auzit nici măcar o voce care să ceară demiterea sau demisia ei. Spre deosebire de anul alegerilor prezidențiale, nu s-au inflamat decât deținuții care aud deja de prea mult timp de un decret „ca pe vremuri” și nu-l văd apărând în mod serios pe ordinea de zi.

P.S. Nu cred că Raluca Prună va iniția o lege a grațierii, poate din motive care țin de imaginea guvernului din care face parte sau din motive legate de „oferta” ca Dacian Cioloș să rămână premier și după alegerile parlamentare. Cel mai bun argument este că la primele declarații despre acest subiect spunea că la mijlocul lunii iulie va fi propusă dezbaterii publice o inițiativă clară. Acum a spus doar că așteaptă soluții din partea „publicului”. E un pas înapoi.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor