PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Bușoi: PNL să recâștige o parte din electoratul care l-a sprijinit pe Klaus Iohannis

Bușoi: PNL să recâștige o parte din electoratul care l-a sprijinit pe Klaus Iohannis

Președintele PNL București, Cristian Buşoi, a precizat că programul său politic are în vedere recâştigarea de către liberali a unei părţi din electoratul care l-a sprijinit pe preşedintele Klaus Iohannis....

Bușoi ACUZĂ PSD: „Prezintă podul peste Dunăre ca pe o realizare proprie”

Bușoi ACUZĂ PSD: „Prezintă podul peste Dunăre ca pe o realizare proprie”

Scretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a declarat, astăzi, că decizia privind construirea podului peste Dunăre, care a fost discutată în mandatul mai multor guverne, a fost luată în...

„Eroare materială” de 50.000 lei, la PNL Cluj, în donația de campanie a lui Emil Boc

„Eroare materială” de 50.000 lei, la PNL Cluj, în donația de campanie a lui Emil Boc

Organizația PNL Cluj susţine că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a donat 100.000 de lei filialei în campania electorală pentru alegerile locale din 2016, ci numai jumătate din sumă....

Liberalul care A AGRESAT o femeie pe stradă S-A REÎNTORS în PNL, fiind RĂSPLĂTIT cu o funcție de conducere

Liberalul care A AGRESAT o femeie pe stradă S-A REÎNTORS în PNL, fiind RĂSPLĂTIT cu o funcție de conducere

Liberalul Jenor Beudean, care a agresat o femeie în iunie 2016, s-a reîntors în partid. Mai mult, el a fost ales în conducerea organizaţiei PNL Bistrița-Năsăud, după ce acesta a...

Războiul din PNL, faza pe Facebook: oamenii lui Orban, atac la Bușoi

Războiul din PNL, faza pe Facebook: oamenii lui Orban, atac la Bușoi

Dacă săptămâna trecută fost dominată de războiul doamnelor din PNL, protagonistele fiiind Raluca Turcan și Alina Gorghiu, cu intervenții recente ale Adrianei Săftoiu, acum a venit rândul candidaților pentru congres...

SUMA FABULOASĂ care a intrat la PNL, în 2016. VEZI ce liberal a cotizat cel mai mult

SUMA FABULOASĂ care a intrat la PNL, în 2016. VEZI ce liberal a cotizat cel mai mult

În conturile PNL au intrat anul trecut 8.077.482 lei din cotizații, iar 43 de liberali au dat la partid cu 846.708 lei. Partidul a mai primit 18.400.000 lei din donații...

CONFLICT între liberali. Turcan, despre atacurile lui Săftoiu: Nu răspund colegilor care nu sunt preocupați de soarta PNL

CONFLICT între liberali. Turcan, despre atacurile lui Săftoiu: Nu răspund colegilor care nu sunt preocupați de soarta PNL

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a reacționat după ce deputatul liberal Adriana Săftoiu a dezvăluit negocierile liderului PNL cu PSD pentru funcții în instituții importante ale statului. Ea a...

Analiză: Se poate SCHIMBA MAJORITATEA? Între PNL şi guvernare stau 62 de voturi. A aprins Tăriceanu butoiul cu pulbere?

Analiză: Se poate SCHIMBA MAJORITATEA? Între PNL şi guvernare stau 62 de voturi. A aprins Tăriceanu butoiul cu pulbere?

Coaliţia de guvernare a pierdut trei deputaţi, aceasta prima „scurgere” parlamentară din actuala legislatură şi pretextul pentru înfiinţarea unui viitor partid în care s-ar putea transfera şi alţi parlamentari aflaţi...

Adriana Săftoiu, dezvăluiri din ședințele PNL: „Ni s-a explicat că trebuie să acceptăm candidaturile. S-a venit cu lista negociată”

Adriana Săftoiu, dezvăluiri din ședințele PNL: „Ni s-a explicat că trebuie să acceptăm candidaturile. S-a venit cu lista negociată”

Adriana Săftoiu atacat-o, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, pe șefa PNL, asta după ce Raluca Turcan îi reproșase fostei președinte a PNL, Alina Gorghiu, absența la ședința Comisiei...

Iohannis, implicat în lupta din culisele PNL? Buşoi a reacţionat cu un mesaj clar

Iohannis, implicat în lupta din culisele PNL? Buşoi a reacţionat cu un mesaj clar

Președintele PNL București, Cristian Buşoi a răspuns, pe Facebook, criticilor lansate la adresa discursului său în care a vorbit despre "România lucrului bine făcut", slogan folosit de Klaus Iohannis în...

Turcan: „Nu aş putea să o suspectez pe Alina Gorghiu de blat cu PSD”

Turcan: „Nu aş putea să o suspectez pe Alina Gorghiu de blat cu PSD”

Preşedintele interimar PNL, Raluca Turcan, a spus astăzi, la Adevărul Live, că nu are o problemă personală cu Alina Gorghiu și nici nu o suspectează că a făcut „blat cu...

Turcan, despre CANDIDATURA la șefia PNL: „Nu aş putea să nu iau în calcul lucrul acesta, dacă oameni din partid şi-ar dori”

Turcan, despre CANDIDATURA la șefia PNL: „Nu aş putea să nu iau în calcul lucrul acesta, dacă oameni din partid şi-ar dori”

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit despre candidatura ei la șefia partidului și a declarat că ar lua în calcul această posibilitate, dacă i s-ar cere. Întrebată astăzi,...

Îl susţine Crin Antonescu pe Buşoi? Mesajul va stârni multe reacţii în PNL

Îl susţine Crin Antonescu pe Buşoi? Mesajul va stârni multe reacţii în PNL

După ce, astăzi, liderul PNL București, Cristian Bușoi, și-a anunțat candidatura la șefia partidului, Crin Antonescu a declarat că este „un susținător convins al candidaturii sale”. „Salut decizia lui Cristian...

Bușoi și-a anunțat CANDIDATURA la șefia PNL: „Trebuie să revenim la România lucrului bine făcut”

Bușoi și-a anunțat CANDIDATURA la șefia PNL: „Trebuie să revenim la România lucrului bine făcut”

Liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi-a anunţat, astăzi, candidatura la preşedinţia partidului. El a declarat că PNL vrea să fie „partidul care poate construi României un viitor”. ”Am decis să...

Turcan: „Proiectul PNL de reducere a fiscalităţii a primit avizul Consiliului Legislativ. Va fi o bătălie lungă!”

Turcan: „Proiectul PNL de reducere a fiscalităţii a primit avizul Consiliului Legislativ. Va fi o bătălie lungă!”

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, anunţă că proiectul liberalilor de reducere a fiscalităţii pe piaţa muncii a primit avizul Consiliului Legislativ şi face apel la parlamentarii partidului să-l susţină...

Politician acuzat că a AGRESAT o FEMEIE pe stradă, cooptat în CONDUCEREA PNL Bistriţa-Năsăud

Politician acuzat că a AGRESAT o FEMEIE pe stradă, cooptat în CONDUCEREA PNL Bistriţa-Năsăud

Politicianul bistriţean acuzat anul trecut că a agresat o femeie pe stradă, în urma unui incident în trafic, a fost cooptat în conducerea PNL Bistriţa-Năsăud, fiind ales de către Biroul...

Turcan și Gorghiu se acuză reciproc de blat cu PSD

Turcan și Gorghiu se acuză reciproc de blat cu PSD

Actualul președinte PNL, Raluca Turcan, îi răspunde cu aceeași monedă fostului lider PNL, Alina Gorghiu, acuzând-o de blat cu PSD, prin absentarea la ședința Comisie juridice din Senat, unde au...

Gorghiu AMENINȚĂ cu o lege care vizează CONDAMNAȚII PENAL

Gorghiu AMENINȚĂ cu o lege care vizează CONDAMNAȚII PENAL

Senatorul PNL Alina Gorghiu le-a pus gând rău condamnaților penali. Ea a anunțat că va avea o inițiativă legislativă care să prevadă că "un om care are o condamnare definitivă...

REPLICA lui Gorghiu pentru Turcan: Absența mea din ședința Comisiei, irelevantă. Strategia a funcționat

REPLICA lui Gorghiu pentru Turcan: Absența mea din ședința Comisiei, irelevantă. Strategia a funcționat

Senatorul PNL, Alina Gorghiu a spus că nu are nicio relevanță faptul că miercuri a ieşit din Comisia juridică, la votul prin care au fost adoptate modificările la Legea grațierii....

Un fost lider PDL, despre atitudinea lui Băsescu la LEGEA GRAȚIERII: „Fiecare ne autoevaluăm şi ne judecăm”

Un fost lider PDL, despre atitudinea lui Băsescu la LEGEA GRAȚIERII: „Fiecare ne autoevaluăm şi ne judecăm”

Fosta președintă a Camerei Deputaților, în perioada când era în conducerea centrală a PDL, Roberta Anastase, a spus că nu judecă ultimele ieşiri ale fostului preşedinte Traian Băsescu. Actualul deputat...