PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

BOMBĂ ÎN PNL! Demisia care ARUNCĂ ÎN AER PARTIDUL. ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT: „A ajuns APĂRĂTOR AL ABUZURILOR”

BOMBĂ ÎN PNL! Demisia care ARUNCĂ ÎN AER PARTIDUL. ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT: „A ajuns APĂRĂTOR AL ABUZURILOR”

Demisie bombă în PNL! Senatorul Daniel Zamfir și-a anunțat demisia printr-o scrisoare deschisă în care lansează acuzații dure la adresa partidului din care făcea parte. „Lucrurile pe care le traim...

Liderul PNL îi ia apărarea primarului din Timișoara în dosarul instrumentat de DNA

Liderul PNL îi ia apărarea primarului din Timișoara în dosarul instrumentat de DNA

Primarul Timişoarei Nicolae Robu este nevinovat în dosarul instrumentat de DNA în care acesta are calitatea de suspect, a spus preşedintele PNL Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută...

Primari dați afară din PNL. „Nu putem accepta ca nişte primari să meargă la un congres PSD şi să-l aplaude pe Dragnea”

Primari dați afară din PNL. „Nu putem accepta ca nişte primari să meargă la un congres PSD şi să-l aplaude pe Dragnea”

Doi primari au fost excluși de PNL după ce au participat la mitingul PSD-ALDE împotriva abuzurilor și pentru apărarea statului de drept, din 9 iunie 2018, din București. Potrivit Digi24,...

PNL luptă cu toate ARMELE contra PSD. Va ataca la CCR Fondul Suveran de Investiții

PNL luptă cu toate ARMELE contra PSD. Va ataca la CCR Fondul Suveran de Investiții

PNL a despus vineri o sesizare de neconstituţionalitate la CCR, privind proiectul de lege al înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii. „Între forma adoptată de Senatul României, în calitate de primă...

Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri

Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri

Social-democrații au atins un prag psihologic și ar lua de două ori mai multe voturi decât liberalii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, în timp ce fostul premier Dacian...

Lovitură INCREDIBILĂ pentru Dragnea. Miting de susținere pentru Iohannis. PSD: „Hai în strada! Vrem suspendarea Președintelui”

Lovitură INCREDIBILĂ pentru Dragnea. Miting de susținere pentru Iohannis. PSD: „Hai în strada! Vrem suspendarea Președintelui”

Ludovic Orban, liderul PNL, susține că are informații că Liviu Dragnea și PSD vor declanșa operațiunea de suspendare din funcție a președintelui României, Klaus Iohannis. Se pare că pe Facebook...

Lupta pentru prezidențiale văzută de ion Cristoiu. Previziuni care răstoarnă toate calculele coaliției PSD-ALDE

Lupta pentru prezidențiale văzută de ion Cristoiu. Previziuni care răstoarnă toate calculele coaliției PSD-ALDE

Chiar dacă nu a spus-o niciodată, e foarte posibil ca Dragnea să candideze în 2019 la alegerile prezidenţiale. Despre acest subiect fierbinte Ion Cristoiu a făcut afirmații incendiare cu un...

Liderul PNL spune că are informații certe că Dragnea va declanșa procedura de demitere a Președintelui

Liderul PNL spune că are informații certe că Dragnea va declanșa procedura de demitere a Președintelui

Preşedintele PNL Ludovic Orban a spus joi că există informaţii „aproape certe'' că liderul PSD, Liviu Dragnea, va demara în cursul săptămânii viitoare, cu sprijinul preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, procedura...

Fierbere în partidul condus de Ludovic Orban: Ilie Bolojan și-a dat demisia din fruntea PNL

Fierbere în partidul condus de Ludovic Orban: Ilie Bolojan și-a dat demisia din fruntea PNL

PNL, condus de Ludovic Orban, se află pe un butoi cu pulbere. După de deputatul PNL Florin Roman și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al liberalilor, și Ilie Bolojan...

Un proiect guvernamental aruncă în aer PNL

Un proiect guvernamental aruncă în aer PNL

Proiectul PSD pe Codul Administrativ trimis în Parlament de Guvern a iscat un conflict uriaș între liberali. Deși partidul condus de Ludovic Orban a hotărât în Biroul Executiv de luni...

Liberalii au descoperit produsul ideal de igienă intimă, judecătorii

Liberalii au descoperit produsul ideal de igienă intimă, judecătorii

Folosește un produs de igienă intimă!” Spune, într-o reclamă infantilă, o voce salvatoare, venită din văzduhul unde sălășluiește și Destinul. Vocea i se adresează unei domnițe măcinată pe sub haine...

PNL a făcut MARELE ANUNȚ! Care sunt miniștrii care vor conduce noul Guvern. SURPRIZE MARI la Justiție

PNL a făcut MARELE ANUNȚ! Care sunt miniștrii care vor conduce noul Guvern. SURPRIZE MARI la Justiție

PNL va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, aceasta urmând să fie depusă și votată în perioada 15-30 iunie. Liberalii au avut marți o zi încărcată, președinții comisiilor de...

Cât costă politizarea administrației publice. Rectorul UVT a făcut calculul

Cât costă politizarea administrației publice. Rectorul UVT a făcut calculul

Jumătate de miliard de euro îi costă pe români politizarea administrației publice. Calculul l-a făcut rectorul Universității de vest din Timișoara, deputatul Marilen Pirtea. România a ajuns, potrivit acestuia, în...

Ce nu au știut membri Comisiei de la Veneția. Tudorel Toader le-a spus adevărul

Ce nu au știut membri Comisiei de la Veneția. Tudorel Toader le-a spus adevărul

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că la finele lunii mai a început cel de-al doilea mandat de membru al Comisiei de la Veneţia, în contextul în care o delegaţie...

PNL mizează pe condamnarea lui Dragnea pentru răsturnarea Guvernului

PNL mizează pe condamnarea lui Dragnea pentru răsturnarea Guvernului

Liberalii și-au pregătit pașii în Parlament, astfel încât moțiunea de cenzură, a cărei adoptare ar produce demiterea Guvernului, să fi e votată în Parlament după pronunțarea ÎCCJ în dosarul liderului...

ATAC la vârful Guvernului. Dragnea va PRIMI MAREA LOVITURĂ înainte de SENTINȚĂ. Orban a CONFIRMAT OFENSIVA

ATAC la vârful Guvernului. Dragnea va PRIMI MAREA LOVITURĂ înainte de SENTINȚĂ. Orban a CONFIRMAT OFENSIVA

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat de principiu textul moţiunii de cenzură, stabilindu-se ca acest document să fie depus în jurul datei...

DEMISIE DE RĂSUNET ÎN POLITICĂ. Un mare rival pentru PSD a cedat şi-i dă motive de satisfacţie lui Dragnea

DEMISIE DE RĂSUNET ÎN POLITICĂ. Un mare rival pentru PSD a cedat şi-i dă motive de satisfacţie lui Dragnea

Scandal în PNL. Un vicepreședinte al partidului de orientare liberală și-a depus demisia, din cauza tensiunilor privind o problemă politică de amploare, în legătură cu Codul Administrativ. Deputatul este un...

Planul SECRET al PNL. Cum vrea ORBAN să BLOCHEZE planul lui DRAGNEA

Planul SECRET al PNL. Cum vrea ORBAN să BLOCHEZE planul lui DRAGNEA

După ce Liviu Dragnea a declarat că varianta de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificările preconizate la Codurile din justiţie este una pertinentă, președintele PNL, Ludovic Orban dezvăluie ce...

Tăriceanu profețește dezertări din PNL

Tăriceanu profețește dezertări din PNL

O parte din parlamentarii PNL se vor înscrie „în aceste zile” în partidul de guvernământ ALDE, a declarat, duminică seară, la România TV, președintele formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu. „În aceste...

De ce dinamitează Orban un nou proiect tip CDR

De ce dinamitează Orban un nou proiect tip CDR

Președintele PNL Ludovic Orban a cerut partidului să declanșeze o „vânătoare de creiere” menită să elimine potențialul de șantaj al USR, PMP și MRÎ în vederea formării viitorului Guvern. Orban...