România a devenit RAIUL tâlharilor. Numărul patrulelor de POLIȚIE a SCĂZUT. Nimeni nu mai este în SIGURANȚĂ

România a devenit RAIUL tâlharilor. Numărul patrulelor de POLIȚIE a SCĂZUT. Nimeni nu mai este în SIGURANȚĂ

Aproape 11.000 de infractori au fost eliberați mai devreme. Dintre aceștia, 700 s-au reîntors deja în pușcării deoarece au comis din nou infracțiuni.

Circa 200 de români au căzut victime din nou violențelor acestor recidiviști care, puși în libertate au comis crime, tentative de crime, violuri sau tâlharii. Numai în ultimii doi ani, numărul patrulelor de poliție a scăzut cu 414, urmare a valului de pensionari din cadrul MAI. Acestea sunt motivele pentru care deputatul PNL Florin Roman va depune un proiect de lege pentru ca criminalii, violatorii și tâlharii sa nu mai beneficieze de recursul compensatoriu

„Voi depune la începutul sesiunii parlamentare un proiect de lege pentru ca cei care comit infracțiuni cu violente, crime, tentative de crima, tâlhărie sau viol sa nu mai beneficieze de predeverile Legii 167/2017, privind regimul compensatoriu. Legea regimului compensatoriu depusă de fostul ministru tehnocrat Raluca Pruna, a fost preluată de Tudorel Toader. Legea a fost votată în parlament, în iunie 2017, de majoritatea PSD-ALDE.  În urma aplicării acestei legi, România a ajuns raiul infractorilor, iar nimeni nu se mai simte in siguranța”, a declarat Florin Roman. PNL îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan să prezinte în fața Parlamentului un plan operativ pentru stoparea violențelor din stradă. „Am atras atenția încă de anul trecut ca fenomenul de violenta stradală este pe cale să izbucnească. În loc sa asculte ce i se spune, Carmen Dan a preferat sa ascundă problema sub preș”, a conchis deputatul liberal.