PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Dezastrul lăsat în urmă la Finanțe. Bugetul de stat și asigurările sociale, afectate

Dezastrul lăsat în urmă la Finanțe. Bugetul de stat și asigurările sociale, afectate

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că starea finanțelor „este foarte proastă” din cauza neîndeplinirii planului de încasări în materie de colectare. „Sunt astăzi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finanţelor...

Orban le declară război apropiaților PSD. „Deja am început să semnez decizii”

Orban le declară război apropiaților PSD. „Deja am început să semnez decizii”

Guvernul condus de Ludovic Orban se va reuni miercuri, începând cu ora 12,00, în prima şedinţă, principalul subiect de pe ordinea de zi fiind OUG privind restructurarea Executivului. UPDATE 4:„Aseară...

Situație explozivă în Pro România. Unde pleacă un „greu” al partidului lui Ponta

Situație explozivă în Pro România. Unde pleacă un „greu” al partidului lui Ponta

Nu doar că va demisiona din Pro România, după cearta cu Victor Ponta, dar se și gândește să treacă la PNL. E vorba de Daniel Constantin. Primvicepreședintele Pro România a...

USR are în plan două atacuri nimicitoare împotriva lui Klaus Iohannis

USR are în plan două atacuri nimicitoare împotriva lui Klaus Iohannis

Despuiată de puterea guvernamentală, Viorica Dăncilă va fi jumulită de Iohannis în turul doi. Calculele social-democraților cu Viorica Dăncilă premier demis, dar premier, în turul doi al alegerilor au eșuat...

Funeriu avertizează: Dacă nu se va face depesedizare, Barna va crește ca Făt-Frumos

Funeriu avertizează: Dacă nu se va face depesedizare, Barna va crește ca Făt-Frumos

Funeriu transmite un avertisment celor din PNL: dacă vor avea milă de funcţionarii inutili angajaţi de PSD, electoratul îl va vota pe Barna. Daniel Funeriu: "PNL, atenție! Există cel puțin...

Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Premierul Ludovic Orban dorește ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind România ,,într-un timp cât mai scurt posibil''. Încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare( MCV)  este una din prioritățile actualului...

Foto. Sorina Pintea a predat conducerea Ministerului Sănătății doctorului Victor Costache

Foto. Sorina Pintea a predat conducerea Ministerului Sănătății doctorului Victor Costache

S-au simțit emoții uriașe astăzi, pe holurile Ministerului Sănătății. Sorina Pintea, ministrul cu cel mai lung mandat de până acum, a predat ștafeta noului ministru, medicul Victor Costache. Sorina Pintea...

Prioritățile Guvernului Orban

Prioritățile Guvernului Orban

Premierul Ludovic a prezentat prioritățile mandatului său în fruntea actualului Guvern, într-un interviu acordat Radio România Actualități. Potrivit acestuia, urgente sunt rectificarea bugetară, desemnarea comisarului european și elaborarea legii bugetului...

Orban pregătește prima mutare de la Palatul Victoria. Zi de foc la Guvern

Orban pregătește prima mutare de la Palatul Victoria. Zi de foc la Guvern

Executivul condus de Ludovic Orban urmează se reunească în ședință și să emită azi primul act administrativ: OUG pentru comasarea numărului de ministere. O primă şedinţă de Guvern, informală, a...

Zarurile au fost aruncate. Pe cine trimit liberalii la Transporturi, în Comisia Europeană

Zarurile au fost aruncate. Pe cine trimit liberalii la Transporturi, în Comisia Europeană

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan o să fie propunerea PNL pentru funcția de comisar european pentru portofoliul Transporturilor. Ludovic Orban ar urma să facă anunțul, marți dimineață. „Această propunere va fi...

Prima mutare a lui Orban generează confuzie.  „Nu dă bine, nu dă cu plus”

Prima mutare a lui Orban generează confuzie. „Nu dă bine, nu dă cu plus”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, luni seara, că nu a înțeles „descinderea” lui Klaus Iohannis la Palatul Victoria. Fostul președinte ale Senatului a mai adăugat că Orban ar...

Culisele învestirii Guvernului Orban. De ce i-a întors Tudose spatele lui Ponta

Culisele învestirii Guvernului Orban. De ce i-a întors Tudose spatele lui Ponta

Ziua cea mare, cea de ieri, a însemnat debarcarea Guvernului Dăncilă, care a reușit performanța ca, de la ieșirea ALDE din coaliție, să supraviețuiască miraculos timp de două luni. Ziua...

Toate au fost norocoase: Guvernul Orban a trecut cu 240 din 240

Toate au fost norocoase: Guvernul Orban a trecut cu 240 din 240

Guvernul condus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a trecut cu un număr de 240 voturi, dintr-un total de 240, după o ședință care a debutat cu emoții. Astfel, la primul...

Un nou moment din Operațiunea: Klaus Iohannis - președinte din primul tur: învestirea Guvernului Ludovic Orban

Un nou moment din Operațiunea: Klaus Iohannis - președinte din primul tur: învestirea Guvernului Ludovic Orban

Incredibilul s-a produs ! Deși Pro- România a refuzat în chip oficial să voteze Guvernul PNL, mai mulți parlamentari Pro, alcătuind Unitatea SRI mobilă (au trecut de la PSD și...

PSD pregătește moțiunea de cenzură. Marcel Ciolacu, săgeți la "trădătorii" din partid

PSD pregătește moțiunea de cenzură. Marcel Ciolacu, săgeți la "trădătorii" din partid

Guvernul Dăncilă a picat, eveniment ce s-a realizat inclusiv cu ajutorul unor pesediști, în ciuda ordinului dat de conducerea partidului. Marcel Ciolacu a comentat pe marginea acestui subiect, imediat după...

Modificări majore în justiție. Ludovic Orban a făcut anunțul momentului: "Este absolut necesar!"

Modificări majore în justiție. Ludovic Orban a făcut anunțul momentului: "Este absolut necesar!"

Ludovic Orban a făcut anunțul momentului, din plenul Parlamentului. Guvernul PNL are în vedere modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.  Premierul desemnat a declarat că în baza raportului...

Viorica Dăncilă îl amenință pe Iohannis: „Pregătiți-vă, domnule!”

Viorica Dăncilă îl amenință pe Iohannis: „Pregătiți-vă, domnule!”

Viorica Dăncilă digeră cu greu înfrângerea de astăzi, după votul din Parlament, și a lansat un val de critici și amenințări la adresa președintelui Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a lansat...

Ludovic Orban, primul discurs după votul de învestitură. „România are un Guvern legitim”

Ludovic Orban, primul discurs după votul de învestitură. „România are un Guvern legitim”

Premierul Ludovic Orban a susținut prima declarație de presă după finalul votului de învestitură din Parlament. „România are un Guvern legitim care a obținut votul de încredere al Parlamentuluui. În...

PNL a consemnat, oficial, victoria lui Ludovic Orban. „Succes!”

PNL a consemnat, oficial, victoria lui Ludovic Orban. „Succes!”

Liderii liberali au anunțat că Victor Orban este noul premier al României. Procedura de învestire a noului Guvern s-a terminat cu un bilanț pozitiv pentru Ludovic Orban și restul liberalilor,...

BREAKING NEWS. Ludovic Orban e noul premier al României. 240 de voturi pentru

BREAKING NEWS. Ludovic Orban e noul premier al României. 240 de voturi pentru

Plenul reunit al Parlamentului votează, luni, cererea de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Ludovic Orban. UPDATE 15 - Ludovic Orban: „Vă mulțumesc! Și aveți încredere în noi”. Alina Gorghiu,...