pmp

Partidul Mișcarea Populară (PMP) este un partid politic extraparlamentar național-conservator și social conservator din România.

PMP a fost creat ca fundație politică în martie 2013 de susținătorii fostului președinte Traian Băsescu, în urma rupturii acestuia de conducerea Partidului Democrat Liberal (PDL) în jurul fostului președinte al Senatului, Vasile Blaga.

A fost transformat într-un partid politic în iulie 2013 și lansat pe 29 ianuarie 2014.

PMP s-a identificat drept creștin-democrat și liberal în 2013. Președintele noului partid după iunie 2014 a fost fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.

Printre alți membri notabili s-au numărat fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu, fostul ministru de externe Teodor Baconschi, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, sau fostul membrul Parlamentului European Cristian Preda și fostul ministru de externe și șef al administrației prezidențiale, Cristian Diaconescu.

Dragnea i-a adresat o CERERE INEDITĂ lui Klaus Iohannis. Totul are legătură cu viitoarea CAMPANIE ELECTORALĂ

Dragnea i-a adresat o CERERE INEDITĂ lui Klaus Iohannis. Totul are legătură cu viitoarea CAMPANIE ELECTORALĂ

Dragnea i-a adresat o cerere inedită lui Klaus Iohannis. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a solicitat luni preşedintelui Klaus Iohannis să ceară instituţiilor care nu au atribuţii în acest sens, să nu se implice...

SONDAJ - Răsturnare de situaţie: Traian Băsescu decide viitorul Guvernul

SONDAJ - Răsturnare de situaţie: Traian Băsescu decide viitorul Guvernul

Partidul lui Traian Băsescu, PMP, ar putea deveni "balamaua" fără de care nu se poate face viitorul Guvern, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în perioada 5-12 octombrie. PSD şi ALDE...

Traian Băsescu: Robert Turcescu, pe LISTELE PMP la alegerile parlamentare

Traian Băsescu: Robert Turcescu, pe LISTELE PMP la alegerile parlamentare

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat miercuri că fostul jurnalist Robert Turcescu se va regăsi pe listele pe care PMP le va depune pentru alegerile parlamentare pe un loc eligibil....

Dorel Onaca și Robert Turcescu vor candida pentru Constanța

Dorel Onaca și Robert Turcescu vor candida pentru Constanța

Listele PMP Constanța pentru alegerile parlamentare sunt deschise de secretarul general la nivel național al partidului, Dorel Onaca, la Senat și de jurnalistul Rober Turcescu la Camera Deputaților.  Un al...

PMP îi cere președintelui Iohannis să atace la CCR legea PLAGIATELOR

PMP îi cere președintelui Iohannis să atace la CCR legea PLAGIATELOR

PMP îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să conteste la Curtea Constituţională Legea privind aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei, prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale. "Faptul că...

Jurnaliştii în politică

Jurnaliştii în politică

Pe fondul lehamitei generalizate faţă de politică, partidele încercă o ultimă operaţiune de rebrenduire, un fel de lifting facial.  Sunt în căutare disperată de figuri publice: de la cântăreţi de...

De la TV în politică. Partidele vânează jurnalişti pentru alegerile parlamentare

De la TV în politică. Partidele vânează jurnalişti pentru alegerile parlamentare

Majoritatea partidelor caută jurnalişti dispuşi să candideze la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Liderii politici speră ca notorietatea vedetelor TV să atragă voturi din afara bazinului electoral tradiţional al partidelor....

PMP definitivează azi LISTA candidaţilor din partea DIASPOREI pentru alegerile parlamentare

PMP definitivează azi LISTA candidaţilor din partea DIASPOREI pentru alegerile parlamentare

Membri PMP se vor reuni azi la Parlament pentru a definitiva lista candidaţilor din Diaspora pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. La şedinţă va participa şi preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu....

Alina Gorghiu, ATAC la PSD și ALDE

Alina Gorghiu, ATAC la PSD și ALDE

Preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că în ultima perioadă tot ce fac politicienii "din cartelul PSD-ALDE" se învârteşte în jurul a două concepte: sfidare şi negare", scrie Agerpres....

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE! Ce i-a RECOMANDAT Traian Băsescu fostei colege Elena Udrea, înainte ca aceasta să-şi anunţe CANDIDATURA INDEPENDENTA

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE! Ce i-a RECOMANDAT Traian Băsescu fostei colege Elena Udrea, înainte ca aceasta să-şi anunţe CANDIDATURA INDEPENDENTA

Fostul preşedinte Traian Băsescu a dezvăluit joi seară, la B1 TV, că a avut o discuţie cu Elena Udrea, înainte ca aceasta să îşi anunţe candidatura independentă la Parlament. „Nu...

Traian Băsescu: „Voi comanda un SONDAJ şi, dacă mai am CAPACITATE de TRACŢIUNE, voi CANDIDA! Însă, DATORIA mea MORALĂ este să iau în mână steagul PMP şi să CANDIDEZ! Îmi voi scrie MEMORIILE, dar nu încă!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a dezvăluit joi seară, la B1 TV, că plănuieşte să-şi scrie memoriile, dar a susţinut că, în prezent, pune mai mult accent pe viaţa politică. Întrebat...

Cât are PMP în sondajele interne

Cât are PMP în sondajele interne

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declaratcă formaţiunea politică pe care o reprezintă este cotată cu un scor electoral de 9% în sondajele proprii, el apreciind că recentele cifre...

Florian Bichir, membru CNSAS, despre colaborarea ministrului Mircea Dumitru: „Nu cred în angajamente false. Nu cred că Securitatea a falsififi cat semnătura cuiva”

Florian Bichir, membru CNSAS, despre colaborarea ministrului Mircea Dumitru: „Nu cred în angajamente false. Nu cred că Securitatea a falsififi cat semnătura cuiva”

Dosarul întocmit de Securitate ministrului Educației, Mircea Dumitru, este reanalizat de CNSAS, procedura fiind într-o etapă preliminară, a explicat, miercuri, Florian Bichir în studioul emisiunii Evenimentul zilei.  Membru al Colegiului...

Elena Udrea CANDIDEAZĂ CA INDEPENDENT la Parlamentare: Traian Băsescu NU m-ar susține

Elena Udrea CANDIDEAZĂ CA INDEPENDENT la Parlamentare: Traian Băsescu NU m-ar susține

Elena Udrea a făcut anunțul cum va candida la alegerile parlamentare din Decembrie. Aceasta a transmis că, pentru a nu face rău PMP-ului, va candida ca independent. Până la alegerile...

PONTA ÎL BATE PE CIOLOȘ. Rezultate surpriză în sondajul comandat de PNL: Victor Ponta (PSD) este mai dorit decât Dacian Cioloș (tehnocrat) în fruntea Guvernului după alegeri!

PONTA ÎL BATE PE CIOLOȘ. Rezultate surpriză în sondajul comandat de PNL: Victor Ponta (PSD) este mai dorit decât Dacian Cioloș (tehnocrat) în fruntea Guvernului după alegeri!

Un sondaj comandat de PNL îl indică pe Victor Ponta ca fiind mai popular decât Dacian Cioloș ca viitor prim-ministru. Rezultatele politice indică însă un echilibru mult mai mare decât...

SURPRIZĂ în sondajul comandat de PNL. Pe CINE ar vrea electoratul PREMIER

SURPRIZĂ în sondajul comandat de PNL. Pe CINE ar vrea electoratul PREMIER

Un sondaj comandat recent de liberali arată că Dacian Cioloș are o cotă a încrederii foarte bună, 44,5%. Cu toate acestea, electoratul nu ar vrea ca el să mai aibă...

PMP a început antrenamentele pentru alegeri

PMP a început antrenamentele pentru alegeri

Pe lângă faptul că şi-a desemnat şeful de campanie pe Bucureşti, PMP este dispus să facă alianţă în vederea guvernării împreună cu partidele cu care ar avea idei şi proiecte...

Steriu, despre votul în cazul Gurzău: „PMP va păstra acelaşi spirit de deschidere pentru justiţie”

Steriu, despre votul în cazul Gurzău: „PMP va păstra acelaşi spirit de deschidere pentru justiţie”

PMP va vota ca şi până acum, cu deschidere pentru justiţie, în cazul deputatului Adrian Gurzău, a declarat preşedintele executiv al formaţiunii Valeriu Steriu, luni, la finalul şedinţei Colegiului Director...