Preşedintele PNL a criticat, în discursul ţinut la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului în faţa a 700 de delegaţi, pe liderii PSD, ALDE şi PMP, punctând faptul că românii au de ales între PNL şi "apele murdare în care se scaldă cartelul lui Dragnea, Ponta, Băsescu, Tăriceanu". 

"Tot ce fac aceşti politicieni din cartelul PSD-ALDE, de la o vreme, se învârteşte în jurul a două concepte: sfidare şi negare. Mereu sunt alţii de vină. Justiţia că acţionează, poporul că se duce la vot. Americanii, europenii, tehnocraţii şi extratereştrii fac şi ei ceva împotriva cartelului. Tot universul complotează împotriva lor. Ei sunt victimele nevinovate ale acestor forţe antinaţionale, imperialiste, oculte şi în mod evident, vândute cuiva. Stimaţii mei colegi, aceşti oameni trebuie opriţi până nu este prea târziu. Pentru a lua ţara asta în arendă, sunt în stare de orice, inclusiv să ceară ieşirea României din Uniunea Europeană", a afirmat Gorghiu

Ea a subliniat că PNL este pregătit să câştige alegerile parlamentare. 

"Suntem pregătiţi să câştigăm alegerile parlamentare, ultimul nostru test, pentru că venim, din nou, în faţa electoratului cu oameni oneşti, cu oameni care vor finaliza procesul ultimilor doi ani in interiorul PNL, de schimbare începută cu noi înşine", a spus preşedintele PNL. 

Gorghiu a punctat în discursul său faptul că "România are nevoie de instituţii puternice şi corecte, iar acestea se construiesc şi se consolidează fără excese". 

"Statul de drept, astăzi interpretat în fel şi chip, care stă la baza doctrinei liberale, înseamnă un lucru foarte simplu şi normal: respectarea legii. Aceasta este normalitatea pe care o propunem. Vă îndemn să ne asumăm un lucru pe care şi-l doresc toţi românii – o reformă din temelii a Parlamentului ! Dar pentru această reformă ai nevoie de partide politice puternice !", a declarat preşedintele PNL. 

Liderul liberalilor a mai precizat că normalitatea pe care o propun liberalii înseamnă şi "angajamente realiste". 

"Nu vrem ca românilor să li se mai vândă iluzii. Pentru că la final democraţia şi partidele politice decontează minciuna. Nu promitem un milion de locuri de muncă pe an şi mii de kilometri de autostradă. Ne angajăm doar la cât putem face. Programul nostru de guvernare nu este un El Dorado, ci un proiect serios care vrea să dezvolte România, constant şi durabil. L-aş putea numi proiectul României normale, al României drepte! .(…) Angajamentul meu, astăzi, aici, este că PNL va fi la guvernare, pentru ca România să devină o ţară dreaptă şi normală, iar acest lucru se va întâmpla peste două luni tocmai pentru că noi am înţeles că schimbarea începe cu noi înşine!", a declarat Gorghiu. 

De asemenea, Gorghiu a spus că noua postură în care se regăseşte îi aduce un plus de responsabilitate şi o face să se simtă ca parte a unei mari echipe responsabilă şi inteligentă care va câştiga alegerile parlamentare. 

"Te simţi ca fiind parte a unei echipe foarte mari responsabile, inteligente care va câştiga alegerile parlamentare. Nu e nicio diferenţă, să ştiţi. Nu e nicio diferenţă, să ştiţi, nu simt că noul statut are vreun plus, are, categoric, un plus de responsabilitate. Dar, una peste alta, sunt deja cu gândul în altă parte la liste de Parlament, la program de guvernare, la strategii de campanie. Am trecut de modificarea Statutului, de săptămâna trecută sunt în pâine", a declarat Alina Gorghiu, la finalul CNC al PNL, reuniune în cadrul căreia a fost validată ca preşedinte al formaţiunii. 

Actualul lider al liberalilor a mulţumit fostului co-preşedinte al PNL Vasile Blaga pentru aportul adus la întărirea partidului.