pmp

Partidul Mișcarea Populară (PMP) este un partid politic extraparlamentar național-conservator și social conservator din România.

PMP a fost creat ca fundație politică în martie 2013 de susținătorii fostului președinte Traian Băsescu, în urma rupturii acestuia de conducerea Partidului Democrat Liberal (PDL) în jurul fostului președinte al Senatului, Vasile Blaga.

A fost transformat într-un partid politic în iulie 2013 și lansat pe 29 ianuarie 2014.

PMP s-a identificat drept creștin-democrat și liberal în 2013. Președintele noului partid după iunie 2014 a fost fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.

Printre alți membri notabili s-au numărat fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu, fostul ministru de externe Teodor Baconschi, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, sau fostul membrul Parlamentului European Cristian Preda și fostul ministru de externe și șef al administrației prezidențiale, Cristian Diaconescu.

Băsescu vrea să mute hipermarketurile la periferie

Băsescu vrea să mute hipermarketurile la periferie

Dacă va ajunge senator, preşedintele PMP, Traian Băsescu, vrea să rezolve problema traficului din Capitală. Fostul președinte va propune Legea Bucureştiului Metropolitan.  „Bucureştiul are o problemă gigantică- traficul şi, oricâte...

Alegeri parlamentare 2016. Cum vor partidele să reanimeze Sănătatea

Alegeri parlamentare 2016. Cum vor partidele să reanimeze Sănătatea

EVZ continuă seria articolelor despre promisiunile partidelor în campanie cu episodul 2: Sănătatea. PSD vrea o ambulanţă în fiecare comună, PNL - inseminare în vitro gratuită, PMP - salarii în...

Alegeri parlamentare 2016. Câte autostrăzi promit partidele dacă ajung la guvernare

Alegeri parlamentare 2016. Câte autostrăzi promit partidele dacă ajung la guvernare

EVZ începe să vă prezinte, în oglindă, ofertele electorale ale partidelor. Primul episod: infrastructura. PSD şi PNL au idei similare, PMP cere un pact politic, iar USR vrea trenuri rapide...

Dragnea ARUNCĂ BOMBA şi anunţă MAREA FRAUDARE la alegeri. Liderul PSD a explicat mecanismul: ”SUNT TINERI ANGAJAŢI la Guvern”

Dragnea ARUNCĂ BOMBA şi anunţă MAREA FRAUDARE la alegeri. Liderul PSD a explicat mecanismul: ”SUNT TINERI ANGAJAŢI la Guvern”

Dragnea aruncă bomba şi anunţă marea fraudare la alegeri. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, la Romnânia TV, că în sediul Guvernului se pregăteşte fraudarea alegerilor.  ”Sunt tineri angajați...

Traian Băsescu, mesaj de la Roman, către PNL și PSD: „Fraților, noi vom decide cine guvernează!”

Traian Băsescu, mesaj de la Roman, către PNL și PSD: „Fraților, noi vom decide cine guvernează!”

Traian Băsescu a revenit la ceea ce l-a consacrat în timpul celor două mandate de președinte al României. Ajuns la Roman, în județul Neamț, la lansarea candidaților pentru alegerile parlamentare...

Traian Băsescu, pregătit să LUPTE încă 10 ani cu ADVERSARII POLITICI: ”Am îngenunchiat sistemul, dar nu l-am învins şi sistemul trebuie învins!”

Traian Băsescu, pregătit să LUPTE încă 10 ani cu ADVERSARII POLITICI: ”Am îngenunchiat sistemul, dar nu l-am învins şi sistemul trebuie învins!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost prezent, sâmbătă, la lansarea candidaților PMP din județul Suceava pentru alegerile parlamentare, unde a afirmat că este pregătit să lupte încă 10...

SONDAJ. Cifre NEAŞTEPTATE pentru partidele înscrise în cursa alegerilor PARLAMENTARE, după prima săptămână de CAMPANIE

SONDAJ. Cifre NEAŞTEPTATE pentru partidele înscrise în cursa alegerilor PARLAMENTARE, după prima săptămână de CAMPANIE

Cel mai recent sondaj arată cifre neaşteptate pentru câteva dintre partidele politice în cursa alegerilor parlamentare. Potrivit unor sondaje CCSB, la cererea Iniţiativa România Liberală, în perioada 17 noiembrie, prin...

Valeriu Steriu: Fuziunea UNPR-PMP nu este în PERICOL

Valeriu Steriu: Fuziunea UNPR-PMP nu este în PERICOL

Președintele executiv al PMP și fost președinte al UNPR, Valeriu Steriu, a dat asigurări că fuziunea celor două partide nu este în niciun pericol. Într-un comunicat de presă, el a...

Cum vor PNL şi PSD să îşi asigure voturi în plus la alegerile din decembrie!

Cum vor PNL şi PSD să îşi asigure voturi în plus la alegerile din decembrie!

Eugen Tomac, a spus că PNL şi PSD, prin aderarea la ideea organizării unui referendum pe tema familiei, nu vor decât să îşi asigure voturi. Eugen Tomac, preşedintele executiv al...

Băsescu, ATAC la Dodon: Îl dau în judecată dacă pierd cetățenia!

Băsescu, ATAC la Dodon: Îl dau în judecată dacă pierd cetățenia!

Liderul PMP Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Braşov, că îl va da în judecată pe noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, dacă îi va retrage cetăţenia moldovenească, informează...

De ce nu-și asumă Gorghiu un scor la parlamentare

De ce nu-și asumă Gorghiu un scor la parlamentare

Spre deosebire de alegerile locale, unde liberalii și-au asumat un scor de 30%, la parlamentare, președintele PNL, Alina Gorghiu, nu vrea să-și asume public un procent, fiindcă asta ar fi...

Băsescu vrea o dezbatere a premierilor

Băsescu vrea o dezbatere a premierilor

Președintele PMP, Traian Băsescu, a lansat o provocare partidelor prin solicitarea unei dezbateri între propunerile de premieri.  El a adăugat că poate câștiga detașat o astfel de confruntare, pentru că...

PNL se PRĂBUȘEȘTE în SONDAJE! Diferența între PSD și PNL crește. ALDE și PMP intră sigur în parlament.

PNL se PRĂBUȘEȘTE în SONDAJE! Diferența între PSD și PNL crește. ALDE și PMP intră sigur în parlament.

PNL se PRĂBUȘEȘTE în SONDAJE! Diferența între PSD și PNL crește. ALDE și PMP intră sigur în parlament. Potrivit unui sondaj prezentat de sociologul Marius Pieleanu opțiunile românilor au început...

Alegeri Parlamentare 2016. Debut de campanie cu salam săsesc şi „TăriMobil”

Alegeri Parlamentare 2016. Debut de campanie cu salam săsesc şi „TăriMobil”

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a petrecut prima zi de campanie în Banat, unde a lansat candidaţii PMP din judeţul Timiş. „Bă, se pune Timişu- n mişcare!”, a fost unul din...

Schiţa viitorului Guvern: Cine sunt miniştrii pregătiţi de PSD şi PNL

Schiţa viitorului Guvern: Cine sunt miniştrii pregătiţi de PSD şi PNL

EVZ vă prezintă lista posibililor miniştri pe care marile blocuri politice PSD - ALDE şi PNL - USR ar putea să-i nominalizeze după alegerile parlamentare din 11 decembrie PSD are...

Traian Băsescu vrea o DEZBATERE A PREMIERILOR: „Eu, Cioloş şi omul pe care-l va desemna PSD. Sunt cel mai bun dintre toți!”

Traian Băsescu vrea o DEZBATERE A PREMIERILOR: „Eu, Cioloş şi omul pe care-l va desemna PSD. Sunt cel mai bun dintre toți!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a propus duminică seara, la România TV, să se organizeze o dezbatere între propunerile de premieri, apreciind că el ar fi cel mai bine pregătit. „Sistemul...

Băsescu L-A CRITICAT DUR pe Cioloş şi I-A TRANSMIS UN MESAJ CLAR preşedintelui Klaus Iohannis

Băsescu L-A CRITICAT DUR pe Cioloş şi I-A TRANSMIS UN MESAJ CLAR preşedintelui Klaus Iohannis

Băsescu l-a criticat dur pe Cioloş şi i-a transmis un mesaj clar preşedintelui Klaus Iohannis. Liderul PMP şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a referit la implicarea premierului Dacian...

Ce planuri și-a făcut PMP de campanie

Ce planuri și-a făcut PMP de campanie

PMP va promova în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie unirea României cu Republica Moldova, ca obiectiv de ţară, asumarea referendumului din 2009 - Parlament cu 300 de...

Traian Băsescu va fi invitatul lui Rareş Bogdan, în această seară!

Traian Băsescu va fi invitatul lui Rareş Bogdan, în această seară!

În această seară, de la ora 21, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, va fi invitatul lui Rareş Bogdan, la Realitatea TV. Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, va fi...

Traian Băsescu a vorbit despre OBIECTIVUL PMP LA ALEGERILE PARLAMENTARE: “Vizăm publicul care vrea continuarea proceselor de modernizare”

Traian Băsescu a vorbit despre OBIECTIVUL PMP LA ALEGERILE PARLAMENTARE: “Vizăm publicul care vrea continuarea proceselor de modernizare”

Traian Băsescu a vorbit despre obiectivul PMP la alegerile parlamentare. Fostul preşedinte al României şi liderul PMP, Traian Băsescu, a participat marţi seara la emisiunea ”Perfect imperfect”, moderată de Emma...