Opoziția PREGĂTEȘTE Legea bicicletei
Partidele din Opoziție au format un grup de lucru transpartinic care să elaboreze Legea Bicicletei, a anunțat vineri, pe Facebook, deputatul PMP Valeriu Steriu. Inițiata care va fi depusă în...
Partidul Mișcarea Populară (PMP) este un partid politic extraparlamentar național-conservator și social conservator din România.
PMP a fost creat ca fundație politică în martie 2013 de susținătorii fostului președinte Traian Băsescu, în urma rupturii acestuia de conducerea Partidului Democrat Liberal (PDL) în jurul fostului președinte al Senatului, Vasile Blaga.
A fost transformat într-un partid politic în iulie 2013 și lansat pe 29 ianuarie 2014.
PMP s-a identificat drept creștin-democrat și liberal în 2013. Președintele noului partid după iunie 2014 a fost fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.
Printre alți membri notabili s-au numărat fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu, fostul ministru de externe Teodor Baconschi, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, sau fostul membrul Parlamentului European Cristian Preda și fostul ministru de externe și șef al administrației prezidențiale, Cristian Diaconescu.
Partidele din Opoziție au format un grup de lucru transpartinic care să elaboreze Legea Bicicletei, a anunțat vineri, pe Facebook, deputatul PMP Valeriu Steriu. Inițiata care va fi depusă în...
O delegație de 16 parlamentari PMP s-a deplasat, ieri, la Ministerul Sănătății, hotărâtă să-l „scuture” pe ministrul PSD, Florian Bodog. Operațiunea a durat 10 minute, demnitarul fiind plecat. Înaintea acțiunii,...
O solicitare de constituire a unei comisii de anchetă privind situația din MAI legată de pensionarea și reangajarea acelorași persoane în cadrul ministerului a fost înregistrată, astăzi la Secretariatul general...
Fostul premier Victor Ponta i-a spus președintelui executiv al PMP, deputatul Valeriu Steriu, că îl așteaptă să se înscrie în partidul PRO România, a aflat EVZ în exclusivitate. Steriu spune...
Deputații și senatorii au decis, în ședința de astăzi, să prelungească activitatea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2009 cu 60...
Birourile Permanente Reunite au aprobat, astăzi, solicitarea PSD-ALDE de înfiinţare a unei comisii speciale prin care să se pună în acord deciziile Curţii Constituţionale cu textul Codului penal. Surse parlamentare...
PMP a început boicotarea benzinăriilor Mol, în urma declarațiilor liderului partidului, Traian Băsescu. El a declarat sâmbătă, la Școala de Vară a partidului, care a avut loc la Neptun, că...
La puţin timp după ce fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a atras atenţia asupra faptului că în benzinăriile Mol se desfăşoară o campanie cu hărţi ale Ţinutului Secuiesc autonom,...
Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat că partidul cere Guvernului să facă de urgență demersurile necesare pentru a opri închiderea școlilor românești din Ucraina. „Îmi exprim indignarea...
A doua sesiune parlamentară din această legislatură începe cu modificări în conducerea grupurilor de la Senat. Liderii grupurilor PSD și PNL au fost schimbați, însă grupurile USR, ALDE, UDMR şi...
Camera Deputaţilor şi-a desemnat, astăzi, membrii noului Birou permanent. PSD va avea şase posturi, PNL – două, iar USR, UDMR, ALDE şi grupul minorităţilor vor avea fiecare câte un reprezentant....
Prima zi a sesiunii parlamentare a început cu epurări la Cameră, a declarat vineri liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, care a criticat PSD pentru faptul că partidul său a pierdut...
Grupul parlamentar al PMP nu va mai avea nicio funcţie în conducerea Camerei Deputaţilor în sesiunea de toamnă, calitatea de chestor fiind atribuită, conform algoritmului, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale,...
Florin Călinescu într-o nouă postare video pe contul personal de socializare, trece în revistă câteva aspecte din politica internă şi cea internaţională. Dar cel mai mult l-a înfuriat programul de...
Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, a declarat, astăzi, că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, nu de schimbări constante, de măriri de taxe și amenințări. „Prim-ministrul Mihai Tudose confirmă că...
Un proiect de lege lansat de un deputat ar putea lăsa conducătorii de motociclete fără permis timp de 30 de zile, dacă vor tura motoarele pentru a produce zgomot peste...
Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a precizat, astăzi, că propunerile de modificare a pachetului de legi privind justiția ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, urmăresc politizarea acesteia. „Inițiativa ministrului de...
Preşedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, i-a solicitat premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Educaţiei, Liviu Pop, după ce acesta a cerut revocarea şefilor unor inspectorate şcolare...
Imagini cu secretarul județului Caraș Severin, Darian Ciobanu, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș Severin, Ionuț Popovici (PMP), și Cristi Bâtea, director în cadrul aceleiași instituții, au devenit virale. Cei trei participă...
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, și deputatul USR, Cristian Ghinea, au declarat că formațiunile din care fac parte vor sesiza CCR , deoarece convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară nu...