Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
Oana Roman nu ezită să se exprime prin intermediul rețelelor de socializare, chiar și după decesul mamei sale, Mioara Roman. În ziua în care cea care i-a dat viața ar...
Petre Roman (n. 22 iulie 1946, București) este un politician român, inginer și profesor universitar. A fost cel de-al 53-lea prim-ministru al României între 1989 și 1991.
Tatăl său a fost Valter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander, originar din Transilvania și de origine evreiască), un lider comunist, activ în războiul civil din Spania. Bunicul său pe linie paternă provenea dintr-o familie hasidică stabilită la Oradea. Mama sa, Hortensia Vallejo, activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică spaniolo-bască.
Are un frate, Raúl, și două surori, Mirella și Carmen.
Petre Roman a participat împreună cu tinerii revoluționari, la baricada din centrul Bucureștiului în zilele de 21 și 22 decembrie. În 22 decembrie 1989 Petre Roman pronunță, din balconul sediului Comitetului Central, prima Declarație contra dictaturii comuniste. Tot pe 22 decembrie a devenit membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale (CPFSN) constituit pentru coordonarea procesului revoluționar și instaurarea democrației.
În 27 decembrie 1989 CFSN îl numește Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi, după alegerile din mai 1990, este desemnat de președintele Ion Iliescu și votat de Parlament ca Prim Ministru al României, funcție pe care o deține până în octombrie 1991. La 29 iunie 1990, Petre Roman este ales Prim-ministru de către primul Parlament liber ales al României post-comuniste iar programul de guvernare a fost aprobat fără niciun vot împotrivă.
Oana Roman nu ezită să se exprime prin intermediul rețelelor de socializare, chiar și după decesul mamei sale, Mioara Roman. În ziua în care cea care i-a dat viața ar...
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a transmis, marţi, procurorului general al României, cererile de urmărire penală primite de la preşedintele Klaus Iohannis, în dosarul Mineriadei din 1990 care îi vizează pe...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 -...
Catinca nu poate uita comportamentul lui Petre Roman de la înmormântarea Mioarei Roman. Aceasta spune că și-a făcut prezența la priveghiul mamei sale doar pentru a da bine în fața publicul,...
Procurorii de la secția Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au decis să-l pună sub acuzare pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, pentru crime...
Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, primul prim-ministru al României după căderea lui Ceaușescu, a avut un litigiu cu statul pentru vila din strada Gogol. Mioara Roman murit,...
Oana Roman (47 de ani) se confruntă cu o grea suferință după trecerea în neființă a mamei sale, Mioara Roman, care a încetat din viață la vârsta de 83 de...
Oana Roman trece printr-o perioadă extrem de delicată, după ce și-a pierdut mama. Cu toate că au trecut câteva săptămâni de la înmormântare, vedeta rememorează clipele petrecute alături de cea...
Oana Roman a povestit că n-a trecut peste moartea Mioarei Roman și că îi este foarte greu. Ea a declarat că mama sa a fost un exemplu de demnitate, onoare...
La două săptămâni de la înmormântarea Mioarei Roman, fiica fostei jurnaliste face o serie de acuzații acide la adresa fostului premier Petre Roman. Fata Mioarei este nemulțumită de faptul că...
Oana Roman a explicat de ce a internat-o pe Mioara Roman la azil și de ce nu a avut grijă de ea acasă. Fiica lui Petre Roman a declarat că...
Mitică Dragomir l-a criticat dur pe Petre Roman, după ce acesta a lipsit de la funeraliile fostei partenere de viață. De altfel, acesta a subliniat că fostul premier ar fi...
Fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drame. Cât de zbuciumată a fost existența unei profesoare cunoscute din România și care au fost marile sale...
Oana Roman a transmis un mesaj de mulţumire tuturor celor care au susţinut-o moral în cea mai grea perioadă din viaţa sa. Oana Roman a transmis primul mesaj la doar...
Oana Roman și sora ei, Catinca, au rămas cu datoriile mamei lor, Mioara Roman. O avocată a explicat cum ar putea scăpa cele două surori de datoria de sute de...
Traian Băsescu nu a putut ajunge la capela unde este depusă Mioara Roman, dar i-a trimis o coronă de zambile. În urmă cu câțiva ani, fostul președinte al României a...
Petre Roman a venit la capera unde este depus sicriul fostei partenere, Mioara Roman, dar n-a putut să o privească pentru ultima oară în ochi. Acesta ar fi fost extrem...
Trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost transportat cu o limuzină de lux și depus la capelă. Mai mulți apropiați au venit la Biserica Sfântul Gheorghe Nou pentru a își...
Silvia Chifiriuc, actuala soție a lui Petre Roman, a postat un mesaj în ziua în care a murit Mioara Roman. Ea a spus că „vine binele și că fuge răul”....
Mioara Roman a murit la vârstă de 83 de ani. Ultimii ani din viață au fost o adevărată luptă. Fosta soție a premierului Petre Roman a trecut prin mai multe...