Mioara Roman, fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drame

Mioara Roman, fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drameMioara Roman. Sursa foto: Instagram

Fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drame. Cât de zbuciumată a fost existența unei profesoare cunoscute din România și care au fost marile sale povești de dragoste

Fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drame. Cât de zbuciumată a fost existența unei profesoare și realizatoare radio cunoscute din România și care au fost marile sale povești de dragoste

Mioara Roman s-a născut la 19 aprilie 1940, în familia unui cadru didactic, învățătorul Ion Georgescu și a Mariei Hădărean. Familia a mai avut alți doi copii, o fată Rodica, jurnalist cu experiență în presa politică scrisă și un băiat, fizician, pe nume Vladimir.

Fiică de diplomat, a crescut și a studiat acolo unde era detașat tatăl ei

Fiică de diplomat, Mioara Roman și-a moștenit tatăl. Ion Georgescu a fost un profesionist al actului didactic. Născut la Călimănești, de fapt într-o suburbie care inițial a făcut parte din județul Argeș, Ion Georgescu a făcut carieră politică atât înainte de 23 august 1944 cât și după aceea, ca învățător, inspector, consilier guvernamental pe probleme de învățământ înainte, diplomat de carieră după aceea. Licențiat la Cluj, doctor în științe din 1945, Ion Georgescu a fost mai întâi secretar 1 la Varșovia. Ulterior, a fost trimis în Orientul Mijlociu, unde a construit rețeaua de misiuni diplomatice din statele pe care România le-a cultivat neobosit din anii 50 până la finele anilor 80. Mioara Georgescu a studiat la Cairo, apoi, la București, unde și-a luat licența în limba arabă.

Un mare eșec în prima relație

Mioara Georgescu s-a căsătorit cu antrenorul Naționalei feminine de scrimă, reputatul Iosif Zilahy. El avea 27 de ani, ea 19 când ei s-au cunoscut adică la finele anilor 50. Căsătoria lor a durat destul de mult, 12 ani, cei doi având o fiică pe creatoarea de modă Catinca Roman. Relația a luat sfârșit la 7 luni după ce a venit pe lume Catinca Roman. Tatăl ei îi spusese „ce-ți place la 20 de ani s-ar putea să nu-ți mai placă la 30 de ani”. Mioara Roman a spus mai târziu că a avut o relație foarte bună cu soțul ei, că mama sa fiind greco-catolică, era imposibil să fi conviețuit fără acte cu un bărbat.

Mioara Georgescu, fiică de diplomat, șicanată de Elena Ceaușescu să se mărite cu Petre Roman

În anii 70, Mioara Georgescu îl va reîntâlni pe Petre Roman. El era fiul ilegalistului și eroului războiului civil spaniol Erno Neulander - Valter Roman și al Hortensiei Villajeo (Valter era evreu din Oradea, Hortensia era o catolică spaniolă de etnie bască). Petre și Mioara au locuit în Primăverii, cartierul potentaților comuniști, Valter a avut rang de general în Armata Română (venise cu diviziile HCC și TV din URSS în 1944) și a fost directorul Ediurii Politice mulți ani, iar Hortensia, realizatoare radio. Cu sora lui Petre Roman, Mireya,  Mioara era prietenă (Petre are și un frate Raul).

Cum și-a cunoscut viitoarea soacră

În anii 70, Mioara, divorțată și cu un copil, o cunoștea din radiodifuziune pe Hortensia, mama lui Petre. Mioara Roman era traducător de arabă și realizator pe zona lumii arabe. La apogeul carierei, ca și Felicia Meleșcanu, a luat interviuri unor personalități: Hosni Mubarak, președinte al Egiptului, regelui Hussein al Ioradaniei etc. Hortensia i-a vorbit fiului ei despre Mioara. În plus, atunci s-a zvonit că Petre era îndrăgostit de Zoia Ceaușescu, iar Elena Ceaușescu ar fi obținut trimiterea lui Petre, absolvent al Politehnicii, pe specializarea Hidroenergetică-hidrocentrale, la Toulouse în Franța. Elena Ceaușescu a vrut să o ia ca translator pe Mioara, dar Mioara a refuzat, însă, Elena a încercat să-i impună apropierea de Petre Roman.

Mioara Georgescu, devine soția lui Petre Roman. A fost aproape doi ani soție de premier

Mioara și Petre Roman au fost căsătoriți aproape 34 de ani până în 2007 și au avut împreună o fiică, Oana. Ea și sora sa Catinca au crescut împreună, între ele fiind o diferență de aproape 7 ani. Mioara Roman a lucrat ca profesor universitar de arabă, traducător, om de radio, iar Petre a fost până în 1989 conferențiar la Politehnică. În 1984, diagnosticată cu un cancer grav, Mioara Roman a supraviețuit deși medicii spuneau că nu avea decât 18% șanse de vindecare și supraviețuire

În perioada decembrie 1989-octombrie 1991, Petre Roman a fost al 53-lea șef de executiv din istoria Guvernului României ca instituție adică din 1862 încoace. În interviurile sale, Mioara Roman a declarat că Petre Roman nu a făcut parte din cercurile conspiraționiste care l-au dat jos pe Ceaușescu, a încercat să așeze România pe calea dezvoltării post-comuniste și că nu Ion Iliescu l-ar fi dat jos, mineriada din 1991, fiind de fapt o lucrătură a vechilor comuniști de pe lângă Iliescu.  Într-un interviu difuzat după decesul Mioarei Roman, aceasta fusese filmată spunând că Alexandru Mironov, purtător de cuvânt guvernamental ar fi anunțat demisia Guvernului Roman înainte ca decizia oficială să fie luată de către premier și acceptată de către Ion Iliescu. președintele României.

Mioara Roman, fiică de diplomat- decădere și sfârșit

Fiică de diploma,t Mioara și fiu de ilegalist, Petre Roman au divorțat în 2007. Petre s-a recăsătorit cu Silvia Chifiriuc, au împreună un băiat care are azi în jur de 13 ani. Mioara nu s-a mai recăsătorit. Ea vânduse casa tatălui ei de la Sinaia pentru a amenaja casa de la RAPAPS unde locuise cu Petre Roman. Nemputând plăti chiria mare, Mioara a fost executată silit și evacuată. În acea casă, s-a mutat rivalul lui Petre Roman, Traian Băsescu după ce a plecat de la Palatul Cotroceni. Având starea de sănătate tot mai degradată, Mioara Roman a locuit cu fiica ei Oana. Diagnosticată și tratată greșit de Parkinson, Mioara a avut de suferit și efectele tratamentului eronat. În ultimii ani de viață, Mioara a trăit la un centru de bătrâni din Snagov. Primul ei soț murise în 2022.

Mioara Roman - ce secrete a luat cu ea o fiică de diplomat și o fostă soție de premier?

Mioara Roman a decedat în noaptea de 22/23 februarie 2024, din cauza unui stop cardio-respirator ireversibil. Decesul s-a produs în jurul orei 1 noaptea. Mioara Roman este depusă la Biserica Sf.Gheorghe Nou, punctul 0 al Capitalei și va fi înhumată luni la Cimitirul Reînvierea. Ea lasă în urmă generații de studenți, o carieră de jurnalist și profesor, două fiice, două nepoate și multe amintiri politice dintr-o epocă tumultoasă care, din păcate n-au știut să fie valorificate de către contemporani