pensie

Pensie reprezintă situația în care o persoană dobândește dreptul la pensie, iar pensia este venitul de asigurări sociale plătit de stat, în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (actualizată ulterior).

Tipuri principale de pensii:

Pensie pentru limită de vârstă – acordată persoanelor care au atins vârsta legală de pensionare și au îndeplinit stagiul minim de cotizare.

Pensie anticipată – pentru cei care aleg să se retragă mai devreme, având un stagiu complet de cotizare.

Pensie de invaliditate – acordată persoanelor care își pierd total sau parțial capacitatea de muncă din motive medicale.

Pensie de urmaș – pentru membrii familiei unei persoane decedate care era pensionar sau îndeplinea condițiile de pensionare.

Pensie specială – pentru anumite categorii profesionale (magistrați, militari, diplomați etc.), reglementată prin legi distincte.

Cum se calculează:

Valoarea pensiei depinde de:

stagiul de cotizare (numărul de ani lucrați și contribuiți la sistemul public),

venitul asigurat (salariul mediu brut din perioada activă),

punctajul de pensie și valoarea punctului de referință stabilită prin lege.

Scop social:

Pensia are rolul de a asigura protecția socială a persoanelor vârstnice sau aflate în incapacitate de muncă, oferindu-le un venit minim de subzistență și recunoașterea contribuției lor la sistemul economic.

Pensiunea (în sens economic și social) este venitul periodic acordat unei persoane la încetarea activității profesionale, ca formă de protecție socială și recompensă pentru munca și contribuțiile aduse de-a lungul vieții active.

DECLARAŢIA lui Traian Băsescu despre buget: "Este photoshopat"

DECLARAŢIA lui Traian Băsescu despre buget: "Este photoshopat"

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a vorbit marţi la Senat despre bugetul pe anul 2017 şi despre creşterea economică prognozată. "În momentul de faţă nu poţi să conteşti bugetul. Trebuie să...

Pensionarii fac credite de 30 de lei ca să își cumpere medicamente

Pensionarii fac credite de 30 de lei ca să își cumpere medicamente

Mulți români din întreaga țară au ieșit în stradă și au scandat împotriva Guvernului. Împotriva celor care au încercat să modifice, pe șest, Codurile de procedură penală. În piețe, la...

Profesorii REFUZĂ să iasă la pensie de teama sărăciei. Ce pensii primesc după 35-40 de ani de activitate

Profesorii REFUZĂ să iasă la pensie de teama sărăciei. Ce pensii primesc după 35-40 de ani de activitate

Cei mai mulți sunt profesori, învățători și educatoare, majoritatea de la unități școlare din Craiova care au îndeplinit vârsta de pensionare, refuză să iasă la pensie deorece sunt umilitor de...

Doar 300 de protestatari la Cotrocen

Doar 300 de protestatari la Cotrocen

Un grup de cinci pensionari, care au declarat pentru Evenimentul Zilei că vin din comuna Nana (Călărași), au la ei mai multe coli A4 pe care sunt scrise toate județele...

Pensiile sub 2.000 de lei nu mai sunt impozitate

Pensiile sub 2.000 de lei nu mai sunt impozitate

Pensiile sub această sumă au crescut, de ieri. Nu au fost majorate efectiv, ci cresc pentru că din sumele sub acest plafon nu se mai reține niciun impozit Prima din...

ANUNȚ IMPORTANT pentru 2,5 milioane de români! De azi, din pensiile sub 2.000 de lei nu se mai reține CASS! Uite cât primești în plus

ANUNȚ IMPORTANT pentru 2,5 milioane de români! De azi, din pensiile sub 2.000 de lei nu se mai reține CASS! Uite cât primești în plus

Pensiile sub 2.000 de lei cresc, de astăzi. Prima din cele trei măsuri de majorare a pensiilor decise de Guvernul Grindeanu intră în vigoare. Lia Olguța Vasilescu – ministrul Muncii...

Străinii își măresc pensia cu imobiliare românești

Străinii își măresc pensia cu imobiliare românești

Unele dintre cele mai mari fonduri de pensii din lume au plasat în ultima perioadă sute de milioane de euro în proprietăţi românești, în timp ce banii de pensii ai...

Ministrul Muncii: „Toate categoriile de pensionari vor beneficia de majorări”

Ministrul Muncii: „Toate categoriile de pensionari vor beneficia de majorări”

Ordonanțele și legile adoptate anul acesta majorează pensiile, în condițiile în care deficitul pe fondul de pensii este, deja, de 4 miliarde de lei. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu susține,...

Foştii parlamentari “toacă” peste 4 milioane de euro

Foştii parlamentari “toacă” peste 4 milioane de euro

Camera Deputaţilor şi Senatul vor plăti în acest an 4,2 milioane de euro pentru pensiile speciale ale foştilor parlamentari, potrivit proiectelor de bugete publicate pe site-urile instituţiilor. Proiectul de buget...

ANUNȚ important pentru ȚARĂ! Olguța Vasilescu spune CARE și CÂTE PENSII și SALARII se vor mări!

ANUNȚ important pentru ȚARĂ! Olguța Vasilescu spune CARE și CÂTE PENSII și SALARII se vor mări!

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat pe pagina sa de Facebook, când se vor aplica hotărârile de majorare a pensiilor și salariilor, dar și câte persoane vor beneficia direct...

Iohannis a promulgat modificările Codului Fiscal. De la 1 februarie, pensionarii sunt scutiți de CASS, iar pensile sub 2000 de lei sunt neimpozitate

Iohannis a promulgat modificările Codului Fiscal. De la 1 februarie, pensionarii sunt scutiți de CASS, iar pensile sub 2000 de lei sunt neimpozitate

Cum ieri preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificările Codului Fiscal care au fost votate în Parlament săptămâna trecută, pensionarii vor fi scutiți de plata CASS, iar pensiile sub 2 000...

Majorările Guvernului Grindeanu nu se aplică, deocamdată. Când și cum se majorează pensiile în 2017

Majorările Guvernului Grindeanu nu se aplică, deocamdată. Când și cum se majorează pensiile în 2017

Deși noul Executiv, dar și Parlamentul, au emis câteva acte normative care vor avea, în final, ca efect majorarea pensiilor, acestea nu se aplică peste noapte, ci vor intra în...

Iohannis a promulgat Legea care elimină CASS şi impozitul de 16% pentru pensiile de sub 2.000 de lei

Iohannis a promulgat Legea care elimină CASS şi impozitul de 16% pentru pensiile de sub 2.000 de lei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei....

A decis! Iohannis va PROMULGA legea care elimină CASS şi impozitul de 16% pentru pensii

A decis! Iohannis va PROMULGA legea care elimină CASS şi impozitul de 16% pentru pensii

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va promulga legea privind scutirea pensionarilor de la plata CASS şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei. "După analiza pe care am făcut-o şi...

DEZECHILIBRU îngrijorător: care este raportul dintre pensionari şi salariaţi în România

DEZECHILIBRU îngrijorător: care este raportul dintre pensionari şi salariaţi în România

Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii octombrie 2016, de 5.081.700 persoane, în timp ce efectivul salariaţilor totaliza 4.749.100 persoane, înregistrându-se, astfel, circa 1,07 pensionari la un salariat, conform...

Cătălin Predoiu: "Ridicarea MCV n-ar trebui să se numere printre priorităţile noului Guvern"

Cătălin Predoiu: "Ridicarea MCV n-ar trebui să se numere printre priorităţile noului Guvern"

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, susţine că ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu ar trebui să se numere printre priorităţile noului Guvern. „Cred că ridicarea MCV n-ar trebui să...

Eliminarea impozitului de 16% și a plății CASS la pensii, adoptată de Camera Deputaților

Eliminarea impozitului de 16% și a plății CASS la pensii, adoptată de Camera Deputaților

Camera Superioară a decis, ieri, modificarea Codului fiscal pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuției asigurărilor sociale de sănătate și neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei. Proiectul de...

Pensionarii vor fi scutiți de plata CASS, iar pensile de sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate

Pensionarii vor fi scutiți de plata CASS, iar pensile de sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate

Comisia de buget - finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, modificarea Codului fiscal pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000...

Codul Fiscal se MODIFICĂ! Cum vor fi afectaţi românii

Codul Fiscal se MODIFICĂ! Cum vor fi afectaţi românii

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, convocarea unei sesiuni extraordinare pentru modificarea Codului fiscal. Secretarul forului legislativ, Marcel Ciolacu, a precizat că preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, a adresat...

PENSIILE sunt VIZATE DE O MĂSURĂ nouă, ÎN AVANTAJUL ROMÂNILOR. Organizaţiile de pensionari au făcut MARELE ANUNŢ valabil pentru 2017: „ESTE ILEGAL”

PENSIILE sunt VIZATE DE O MĂSURĂ nouă, ÎN AVANTAJUL ROMÂNILOR. Organizaţiile de pensionari au făcut MARELE ANUNŢ valabil pentru 2017: „ESTE ILEGAL”

Pensiile sunt vizate de o măsură nouă, în avantajul românilor. Conform Codului Fiscal, în 2016, românii cu pensii mai mari de 871 de lei au achitat asigurări de sanătate pentru...