Avertisment pentru cei care vor fi pensionari peste 20 de ani. „Nu vă bazați pe stat! Investiți în pensii facultative”

Avertisment pentru cei care vor fi pensionari peste 20 de ani. „Nu vă bazați pe stat! Investiți în pensii facultative”

Raluca Țintoiu, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), spune că, dacă nu vrem să ieșim din activitate cu o pensie de cel mult 40% din cât ne este salariul, ar trebui să punem serios bani deoparte

În 2007, atunci când a fost lansat Sistemul privat de pensii din România, fusese stabilit un program clar de creștere treptată a valorii contribuțiilor redirecționate de stat către fondurile private de pensii. Practic, însă, statul român n-a respectat calendarul inițial de majorări, nici anul trecut, dar nici pentru anul acesta n-o va face.

În 2016, conform calendarului, din contribuțiile plătite de angajatori, statul trebuia să vireze în pensiile private un procent de 6%. Paradoxal, în același timp, deși statul n-a virat mai mulți bani, în fondurile private de pensii au intrat totuși sume mai mari. Explicația ne-o dă Raluca Țintoiu, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Noroc că ne-au crescut ușor salariile

„Aceasta se întâmplă din cauză că salariile au început să crească. Dar conturile noastre individuale ar fi trebuit să arate şi mai bine. În 2016, contribuțiile virate în conturile de pensie obligatorie ale tinerilor ar fi trebuit să crească până la 6% din cele 10,5 procente care sunt direcționate, din venitul lor, către asigurările sociale. Nevoile bugetare imediate au avut însă prioritate și anul trecut, și anul acesta, contribuția rămânând la doar 5,1%”, a precizat expertul, care este și directorul general NN pensii.

„Economisiti bani din timp!”

Raluca Țintoiu atrage atenția că „în mecanismul de funcționare a pensiilor obligatorii, timpul este un factor esențial. Astfel, pe termen lung, amânarea creează un gol în conturile viitorilor pensionari și nu face altceva decât să limiteze beneficiile financiare ale dobânzii compuse, care stă la baza modului de economisire prin pensiile obligatorii. De aceea, e important ca românii să facă mai mult astăzi pentru traiul lor de poimâine. Cu alte cuvinte, pentru o pensie mai bună, trebuie să economisească din timp și prin pensii facultative sau orice alte instrumente de economisire pe termen lung”. Expertul spune că, spre exemplu, cei care se vor pensiona peste 20-25 de ani, ar trebui să pună deoparte, lunar, circa 15% din venitul lunar brut dacă vor să aibă bătrâneți cât de cât liniștite și frumoase.

Ne puteți urmări și pe Google News