parlament

Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).

Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.

ALDE nu are reprezentant în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Candidatul propus de formaţiunea aflată la guvernare a fost respins de comisiile de Cultură ale Parlamentului

ALDE nu are reprezentant în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Candidatul propus de formaţiunea aflată la guvernare a fost respins de comisiile de Cultură ale Parlamentului

Juralistul Claudiu Lucaci nu a întrunit sufragiile comisiilor de Cultură din Senat şi Camera Deputaţilor, pentru a ocupa un post în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Propus de ALDE pentru...

PSD și ALDE, incapabile să înțeleagă mecanismele de la Bruxelles. Editorial de Alecu Racoviceanu

PSD și ALDE, incapabile să înțeleagă mecanismele de la Bruxelles. Editorial de Alecu Racoviceanu

Achitarea lui Mitică Dragomir, într-un dosar lăsat moștenire instanțelor de trecuta perioadă de glorie a Binomului, chiar în ziua în care Bruxelles-ul condamnă politicile Coaliției PSD-ALDE în materie de Justiție...

România a fost sancționată moral. Europarlamentarii au închis ochii la protocoale

România a fost sancționată moral. Europarlamentarii au închis ochii la protocoale

Ieri, în Parlamentul European s-a dat votul final pe Rezoluția împotriva României. Potrivit procedurii, întâi au fost votate cele 18 amendamente pe care europarlamentarii le-au depus de la începutul lunii...

STOLOJAN: „Personal, mă voi abţine de la a vota rezoluţia PE. Avem o problemă serioasă”

STOLOJAN: „Personal, mă voi abţine de la a vota rezoluţia PE. Avem o problemă serioasă”

Theodor Stolojan, membru în grupul PPE susţine că europarlamentarii din grupul PPE sunt deranjaţi de percepţia că rezoluţia ce va fi votată marţi de Parlamentul European priveşte România, nu Guvernul...

Dragnea despre Iohannis: „Are 17 dosare, este un șef de clan, marioneta statului paralel”

Dragnea despre Iohannis: „Are 17 dosare, este un șef de clan, marioneta statului paralel”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat luni, la Parlament, cu o nouă valiză și a lansat un tir de atacuri la adresa preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu dosarele pe...

Liberalii vor vota pentru ridicarea imunității fostului lor președinte. Tăriceanu, între posibile trădări în Coaliție și răzbunările din PNL

Liberalii vor vota pentru ridicarea imunității fostului lor președinte. Tăriceanu, între posibile trădări în Coaliție și răzbunările din PNL

Liberalii au fost primii care au anunțat, ieri, că votează pentru ridicarea imunității în vederea începereii urmăririi penale a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. DNA a făcut această solicitare în...

ROPOTE DE APLAUZE pentru un băiețel român, în Parlamentul Marii Britanii! Cuvintele care i-a emoționat pe politicieni

ROPOTE DE APLAUZE pentru un băiețel român, în Parlamentul Marii Britanii! Cuvintele care i-a emoționat pe politicieni

Un băiat român stabilit în Marea Britanie a reușit să stârnească ropote de aplauze în Parlamentul de la Londra, după ce a deschis sesiunea Parlamentului pentru Tineret din Regat. Victor...

PNL cere ANCHETĂ în legătură cu demersurile efectuate de ANSPDCP la Rise Project

PNL cere ANCHETĂ în legătură cu demersurile efectuate de ANSPDCP la Rise Project

Partidul Național Liberal vrea înființarea unei comisii parlamentare care să ancheteze demersul făcut de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în legătură cu cu unele informații...

BREXIT. Istoria EUROPEI va fi marcată multe decenii de azi înainte. Breaking news

BREXIT. Istoria EUROPEI va fi marcată multe decenii de azi înainte. Breaking news

Parlamentul Marii Britanii va respinge planul premierului Theresa May privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, astfel că alegătorilor ar trebui să li se ofere un nou referendum (referitor la...

Zi decisivă pentru Tăriceanu. Senatul discută azi solicitarea DNA

Zi decisivă pentru Tăriceanu. Senatul discută azi solicitarea DNA

Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, acuzat de luare de mită. Biroul permanent...

Biochimiştii, biologii şi chimiştii din laboratoarele medicale protestează în faţa Parlamentului. Salariile lor sunt de trei ori mai mici în comparaţie cu cele ale medicilor

Biochimiştii, biologii şi chimiştii din laboratoarele medicale protestează în faţa Parlamentului. Salariile lor sunt de trei ori mai mici în comparaţie cu cele ale medicilor

În faţa Parlamentului protestează la această oră câteva zeci de biochimişti, biologi şi chimişti care lucrează în sistemul sanitar. Ei reclamă felul în care au fost modificate coeficientul de salarizare...

Protest în fața Parlamentului

Protest în fața Parlamentului

„Nicio rezolvare în urma a 5.500 de petiții depuse la birouri parlamentare”, spun revoltați biochimiștii, biologii și chimiștii din sănătate, care condamnă „confuziile” din Legea salarizării unitare aplicată de la...

Lecțiile unei revoluții de catifea: Puterea străzii a demis Parlamentul Armeniei și schimbă majoritatea. Pulsul planetei

Lecțiile unei revoluții de catifea: Puterea străzii a demis Parlamentul Armeniei și schimbă majoritatea. Pulsul planetei

Revoluția de catifea din Armenia a intrat în linie dreaptă, la 8 luni de la preluarea puterii de către opoziție. Ziaristul Nikol Pashinian, cel care l-a provocat pe fostul președinte...

Iohannis și o declarație cu substrat

Iohannis și o declarație cu substrat

„Omul este disperat. Se vede că are probleme majore și nu doar cele din fața judecătorilor”, aceasta a fost prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după ce, luni, liderul PSD,...

PLANUL PERVERS prin care PSD își va păstra MAJORITATEA. Un nume GREU din PSD a „DAT din CASĂ”

PLANUL PERVERS prin care PSD își va păstra MAJORITATEA. Un nume GREU din PSD a „DAT din CASĂ”

Conform senatorului social-democrat Liviu Pop, Coaliţia PSD-ALDE nu e în pericol să piardă majoritatea parlamentară, după excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu. Acesta a declarat la RFI că săptămâna...

Dragnea, VIZAT de mesajul lui Bădălău. PERICOLUL MAJOR care s-a abătut asupra COALIȚIEI

Dragnea, VIZAT de mesajul lui Bădălău. PERICOLUL MAJOR care s-a abătut asupra COALIȚIEI

Senatorul PSD Niculae Bădălău face un apel la liderii cu vechime din partid și cere mai multă disciplină, anunță Mediafax. Niculae Bădălău a declarat marți, la Parlament, că liderii PSD...

DEZBATERE INCENDIARĂ în COMISIA IORDACHE. Cea mai CONTROVERSATĂ OUG revine în PRIM PLAN

DEZBATERE INCENDIARĂ în COMISIA IORDACHE. Cea mai CONTROVERSATĂ OUG revine în PRIM PLAN

Marți, Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei, condusă de Florin Iordache, se întruneşte pentru a dezbate Ordonanţa de urgenţă 92/2018 de modificare a legilor justiţiei. Ședința va începe la ora...

ALERTĂ lângă Parlamentul Marii Britanii! Zona a fost IZOLATĂ. Mai multe echipe pirotehnice la fața locului

ALERTĂ lângă Parlamentul Marii Britanii! Zona a fost IZOLATĂ. Mai multe echipe pirotehnice la fața locului

Un perimetru situat în apropierea Parlamentului Marii Britanii a fost izolat, luni seară, în urma unui incident de securitate. Mai multe echipe pirotehnice s-au deplasat la fața locului pentru a...

DEZASTRU pentru BUGETARI. MII de angajați la STAT vor fi concediați anul viitor

DEZASTRU pentru BUGETARI. MII de angajați la STAT vor fi concediați anul viitor

Vești extrem de proaste pentru bugetari. Aproximativ 10.000 de angajaţi de la stat urmează să fie concediaţi până la sfârşitul anului sau undeva la începutul anului viitor. Printre cei vizati,...

PSD E LA PĂMÂNT! VESTEA DURĂ vine direct de la Bruxelles. Dragnea VA ÎNJURA din nou

PSD E LA PĂMÂNT! VESTEA DURĂ vine direct de la Bruxelles. Dragnea VA ÎNJURA din nou

Europarlamentarul PPE Sigfried Mureşan a lansat un atac dur la adresa PSD, susținând că singurul motiv pentru care partidul din România mai este membru al socialiștilor europeni este pentru că...