Șerban Nicolae, senatorul kamikaze cu șapte vieți
PSD nu se delimitează nicio clipă de ideile lui Nicolae. Astfel, în cadrul celui mai opac și conservator partid, fostul șofer și avocatul generalului penal Cătălin Voicu zburdă cu inițiative...
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
PSD nu se delimitează nicio clipă de ideile lui Nicolae. Astfel, în cadrul celui mai opac și conservator partid, fostul șofer și avocatul generalului penal Cătălin Voicu zburdă cu inițiative...
Deputatul și-a trimis demisia prin email. În lipsa originalului, Camera Deputaților a amânat votul în cazul său. În timp ce se aşteptau să voteze cererea de reţinere şi arestare a...
Liberalul Petre Roman vrea să se întoarcă în Parlament, după ce a fost declarat incompatibil de ANI și a fost nevoit să renunţe la funcţia de deputat. Biroul permanent al...
Parlamentul a abrogat Hotărârea forului legislativ 29 din 2 mai 2007 care limita la 3.000 numărul maxim al forţelor SUA care se pot afla la un moment dat pe teritoriul...
Senatorul Ioan Iovescu a propus Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ca, la toate intrările din Palatul Parlamentului, să fie expus "Noul Testament cu psalmi". Solicitarea a fost depusă,...
Președintele Klaus Iohannis a precizat, pe Facebook, că nu are de gând să repete trecutul și i-a avertizat pe parlamentari că nu pot rezolva un abuz prin alt abuz. "Înțeleg...
Fostul prefect al judeţului Constanţa, deputatul Dănuţ Culeţu, şi-a dat, astăzi, demisia din Parlament, renunţând şi la funcţiile deţinute în PNL. La sfârşitul anului trecut, parlamentarul a fost trimis în...
Deputatul PC Ion Diniţă a demisionat din Parlament, a anunţat azi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. "Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Diniţă Ion cu 1...
Realizatorul emisiunii "Punctul de Întâlnire", Radu Tudor, a comentat, în ediţia de marţi a emisiunii "Sinteza Zilei" de la postul TV Antena 3, declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, de la conferinţa...
Deși a demisionat de mai bine de o lună din PSD pe motiv că nu „se mai regăsește în actuala politică a partidului”, senatorul Alexandru Mazăre, fratele edilului Constanței Radu...
Sunt un libertarian și, din principiu, cred că orice reducere de taxe și impozite este bună. Orice leu care rămâne în economia privată este mult mai bine cheltuit decât atunci...
Klaus Iohannis a marcat perioada în care a încercat să se distanțeze cât de mult posibil de predecesorul său, Traian Băsescu. Noul președinte a rupt tradiția con - fe rințelor...
Revista americană National Geographic le recomandă cititorilor săi zece activități pentru turiștii care vizitează capitala României. În top se regăsesc vizite la Palatul Parlamentului sau Muzeul Naţional al Ţăranului Român....
a) Apropo de Iohannis: Poți să citești Constituția, să vezi care sunt atribuțiile președintelui. Nu e nicio rușine să recunoști în sinea ta că nu știi actul fundamental pe dinafară,...
Ca să nu se supere nimeni și să nu se ia o hotărâre în funcție de religie, senatorii și-au luat vacanță și de Paștele catolic și de cel ortodox. Deputații...
RĂZBOI TOTAL ÎN CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI. Laura Georgescu spune că în urma modificării atribuţiilor sale la conducerea instituţie a avut de suferit psihic și social, iar onoarea i-a fost...
Senatorea PSD Gabriela Firea susține că i s-a spart biroul de la Senat în noaptea de joi spre vineri. Se așteaptă imaginile de pe camera de luat vederi pentru ca...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că proiectul de Cod Fiscal a ajuns în Senat, unde urmează să fie trimis în comisiile de specialitate, urmând ca până la finalul lunii...
Călin Popescu Tăriceanu consideră că procedura în cazul votului din Senat pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova a fost îndeplinită, astfel că reluarea votului nu este...
Senatul poate fi pus în situația de a reevalua votul în cazul senatorului PSD, respectiv să încuviințeze solicitarea DNA. Conflictul iscat între Parchet și Parlament, ca urmare a votului de...