Proces ”accelerat” de fuga lui Sebastian Ghiță
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă mâine contestația DNA la decizia instanței prin care lui Sebastian Ghiță i-a fost ridicată interdicția de părăsire a teritoriului României. Pe 16 decembrie,...
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă mâine contestația DNA la decizia instanței prin care lui Sebastian Ghiță i-a fost ridicată interdicția de părăsire a teritoriului României. Pe 16 decembrie,...
Palatul Parlamentului din Bucureşti ocupă locul doi într-un top al celor mai costisitoare, lipsite de succes şi ruşinoase proiecte de arhitectură făcute vreodată. Clasamentul a fost realizat de arch daily,...
Liviu Dragnea lansează un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. Liderul PSD îi reproșează, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că prin retrimitea în Parlament a legii prin...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, cât şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială. "Legea privind...
Liberalii s-au certat, ieri, într-o ședință cu scântei pe funcții în Parlament. Unii i-au acuzat pe ceilalți de o „înţelegere” pe sub masă cu PSD Scandalul în interiorul PNL a...
PSD şi ALDE deschid astăzi, la Palatul Cotroceni, seria consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis pe marginea desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru. La adăpostul unei majorităţi confortabile în Parlament,...
Deputații au început cu stângul prima ședință de plen în legislatura 2016-2020, un sfert dintre ei absentând în prima zi de lucru. Cei care au venit la serviciu au fost...
Aleşii locali ai PSD care au câştigat un mandat de deputat sau senator vor rămâne în Parlament, a anunțat preşedintele PSD, Liviu Dragnea. "Ei (aleşii locali ai PSD - n.r.)...
Cu toții suntem astăzi martori ai unor evenimente dramatice pe care le trăim - incendii, alunecări de teren, inundații, cutremure locale - care au consecințe grave: pierderi de vieți omenești,...
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunțat, ieri, că în viitorul Legislativ, partidul va rămâne în opoziţie. Prezent din nou în Parlament după 16 ani, senatorul de București Traian Băsescu vrea...
PSD şi ALDE iau în calcul să-l propună, mâine, la negocierile de la Cotroceni pentru desemnarea premierului, pe fostul ministru Marius Nica (36 de ani), deși Liviu Dragnea a spus...
Luni, 19 decembrie, cu doar o zi înainte de expirarea termenului la care statul român ar fi trebuit să semneze contractul de achiziție și să verse 11 milioane de euro...
Parlamentul a fost cuprins, ieri, de o forfotă generală în care au mişunat aproape 200 de senatori şi deputaţi veniţi să-şi preia mandatele, însoţiţi de sute de consilieri şi funcţionari...
Mandatul liderului social-democraților, Liviu Dragnea, nu poate fi invalidat în baza actualului Regulament al Camerei Deputaților, care stipulează că alegerea unui deputat poate fi invalidată dacă respectivul a fost condamnat...
EVZ a aflat, pe surse, că liberalii își dispută funcții de conducere în noul Legislativ, chiar dacă PNL are doar 99 de mandate din totalul de 465 de parlamentari. Astfel,...
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat oficial că a semnat protocolul de colaborare cu PSD, valabil pe o perioadă de 4 ani, în vederea formării majorității parlamentare și a guvernării....
Liberalii "se fac de râs" prin demersurile privind invalidarea mandatului de parlamentar al liderului social-democrat Liviu Dragnea, a declarat astăzi, la Parlament, Victor Ponta. "Se fac de râs (liberalii -...
Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de luni, 19 decembrie. Politică Depunerea certificatelor de senator (10.00 - Palatul Parlamentului, intrarea A1) și completarea şi depunerea certificatelor...
Peste două treimi din totalul parlamentarilor aleşi pe 11 decembrie sunt ingineri, economişti sau avocaţi, păstrând astfel proporţiile din Legislativele trecute, informează News.ro. Totuși, câțiva dintre noii aleși au declarat...
Protestele din Polonia au luat amploare în acest weekend, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sute de manifestanți ai opoziției au blocat ieșirile Parlamentului din Varșovia, iar principalii...