nicusor dan

Nicușor Daniel Dan (născut la 20 decembrie 1969, Făgăraș) este un politician, matematician și activist civic român.

Funcții și statut actual:
Președintele României (al șaptelea, din 2025).

Anterior, a ocupat funcția de Primar General al Municipiului București (2020–2025).

A fost Deputat în Camera Deputaților (2016–2020).

A candidat ca independent la Președinție, fiind susținut de o alianță de dreapta.

Activitatea profesională și civică:
Matematician: A obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică (1987, 1988) și un doctorat în Franța (Universitatea Paris 13). A fost cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române și co-fondator al Școlii Normale Superioare București.

Activist Civic: Este cunoscut ca fondator al asociațiilor Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) și, ulterior, Uniunea Salvați România (USR), militând împotriva abuzurilor urbanistice și pentru protejarea patrimoniului și transparență administrativă.

Cine va conduce Parchetul General, DNA și DIICOT. Lista candidaților

Cine va conduce Parchetul General, DNA și DIICOT. Lista candidaților

Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, s-a înscris în competiția pentru ocuparea funcției de adjunct al procurorului general, fiind singurul candidat pentru acest post. În același timp, actualul procuror general...

Lista cu candidații pentru șefia parchetelor se definitivează la ora 12.00. Numele vehiculate

Lista cu candidații pentru șefia parchetelor se definitivează la ora 12.00. Numele vehiculate

Ministerul Justiției a declanșat pe 8 ianuarie procedura de selecție pentru funcțiile de procuror general și adjunct al procurorului general, procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai DNA, precum și procuror-șef și...

Băsescu, sfat pentru Nicușor Dan: Ai de dat un miliard Americii? Consultă-te cu europenii întâi

Băsescu, sfat pentru Nicușor Dan: Ai de dat un miliard Americii? Consultă-te cu europenii întâi

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie....

Nicuşor Dan, clarificări despre invitația lansată de Donald Trump: Decizia va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani

Nicuşor Dan, clarificări despre invitația lansată de Donald Trump: Decizia va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani

Preşedintele Nicuşor Dan a primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată să aibă loc la Washington pe 19 februarie. Șeful statului a anunțat că decizia privind...

Scenariul lui Victor Ponta pentru întâlnirea Trump - Nicușor Dan: Sunt din filme diferite

Scenariul lui Victor Ponta pentru întâlnirea Trump - Nicușor Dan: Sunt din filme diferite

Fostul premier Victor Ponta se declară rezervat în legătură cu posibilitatea unui dialog eficient între președintele României, Nicușor Dan, și președintele SUA, Donald Trump, susținând că diferențele evidente de viziune...

Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Președintele Nicușor Dan ar fi primit invitația oficială de la Donald Trump pentru a participa la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii de la Washington, programată pe 19 februarie, România fiind...

Dan Dungaciu: Raportul Congresului SUA nu vizează România. George Simion cere alegeri anticipate

Dan Dungaciu: Raportul Congresului SUA nu vizează România. George Simion cere alegeri anticipate

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a declarat că raportul Congresului SUA invocat în dezbaterea politică din România este un document general privind libertatea de exprimare și nu vizează în mod special...

Bolojan, planuri pentru alegerile din 2030. Cum ar încerca să îl scoată din calcule pe Nicușor Dan

Bolojan, planuri pentru alegerile din 2030. Cum ar încerca să îl scoată din calcule pe Nicușor Dan

Premierul Ilie Bolojan ar pune la punct un plan politic complex, menit să îl propulseze în fruntea candidaților la alegerile prezidențiale din 2030. Surse politice din rândul liberalilor spun că obiectivul...

Judecătorul CCR Dacian Dragoș: Este un război politic, iar eu sunt victimă colaterală

Judecătorul CCR Dacian Dragoș: Este un război politic, iar eu sunt victimă colaterală

Judecătorul CCR Dacian Dragoș, pentru care se cere suspendarea din cauză că nu ar avea experiența necesară, susține că are peste 23 de ani de experiență profesională, peste pragul de...

Nicușor Dan, după manevrele militare de la Smârdan: Parteneriatul strategic România–SUA rămâne solid

Nicușor Dan, după manevrele militare de la Smârdan: Parteneriatul strategic România–SUA rămâne solid

Nicușor Dan a declarat că exercițiile militare desfășurate la Smârdan, la care au participat forțe românești și americane, confirmă soliditatea și evoluția continuă a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele...

De ce a devenit România inamicul numărul 1 în războiul Washingtonului cu Bruxelles. „Lovitura de Stat Digitală” care ne poate arunca în brațele rușilor.

De ce a devenit România inamicul numărul 1 în războiul Washingtonului cu Bruxelles. „Lovitura de Stat Digitală” care ne poate arunca în brațele rușilor.

România inamicul numărul 1 în războiul Washingtonului cu Bruxelles-ul. Ce vedem în ultimele 48 de ore? Cum de la Washington, „Partenerul Strategic” nu mai trimite garanții de securitate, ci buzdugane...

Comisia Europeană: TikTok cooperează în investigația privind alegerile din România

Comisia Europeană: TikTok cooperează în investigația privind alegerile din România

Compania de social media TikTok cooperează deplin în ancheta Comisiei Europene privind posibila interferență în alegerile prezidențiale din România din 2024, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas...

Nicușor Dan: Referirile la România din raportul SUA privind alegerile sunt strict contextuale

Nicușor Dan: Referirile la România din raportul SUA privind alegerile sunt strict contextuale

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, iar mențiunile privind țara noastră sunt strict...

Kelemen Hunor: România trebuie să explice ajutoarele pentru Ucraina, pentru a recâștiga încrederea publicului

Kelemen Hunor: România trebuie să explice ajutoarele pentru Ucraina, pentru a recâștiga încrederea publicului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că președintele României și miniștrii responsabili trebuie să explice deciziile luate în domeniul politicii externe, altfel apar tot felul de teorii ale conspirației. „Absenţa....

Kelemen Hunor îl critică pe Nicușor Dan: România devine irelevantă dacă nu te așezi la masă

Kelemen Hunor îl critică pe Nicușor Dan: România devine irelevantă dacă nu te așezi la masă

Kelemen Hunor, președintele UDMR, îl critică pe Nicușor Dan pentru modul în care România se poziționează pe plan extern. În opinia sa, România a ajuns să conteze tot mai puțin...

Exclusiv. Două sisteme, două logici. De ce studiile lui Nicușor Dan par „atipice” doar din România

Exclusiv. Două sisteme, două logici. De ce studiile lui Nicușor Dan par „atipice” doar din România

În ultima perioadă, s-a discutat destul de mult despre diplomele președintelui României, Nicușor Dan. De exemplu, profesorul universitar Horea Bădău a notat într-o postare pe social media că Nicușor Dan...

Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru „Super Neatza” cu Răzvan și Dani, la 18 ani de la lansarea emisiunii

Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru „Super Neatza” cu Răzvan și Dani, la 18 ani de la lansarea emisiunii

Președintele Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj video emisiunii „Super Neatza” cu Răzvan și Dani, cu prilejul aniversării a 18 ani de la lansarea programului. „Cred că ce faceţi...

Absența lui Nicuşor Dan de la Davos, explicată de Dragoş Pîslaru: Era foarte complicat să te dai lovit în aripă

Absența lui Nicuşor Dan de la Davos, explicată de Dragoş Pîslaru: Era foarte complicat să te dai lovit în aripă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, despre absența preşedintelui Nicuşor Dan de la Forumul Economic Mondial de la Davos, că acesta nu a fost singurul șef de...

Cadouri cu o valoare inestimabilă primite de Nicușor Dan din postura de președinte al României

Cadouri cu o valoare inestimabilă primite de Nicușor Dan din postura de președinte al României

Președintele României, Nicușor Dan, a primit în cursul anului trecut mai multe cadouri cu prilejul unor acțiuni oficiale de protocol, bunuri care au fost incluse în Patrimoniul Administrației Prezidențiale, potrivit...

Exclusiv. Ludovic Orban a propulsat-o în politica mare pe Adriana Georgescu. Ițele penale ale cuplului

Exclusiv. Ludovic Orban a propulsat-o în politica mare pe Adriana Georgescu. Ițele penale ale cuplului

Stenograme DNA șocante, flagrant de mită ca în anii 90, zvonuri despre amantlâc cu fostul președinte al PNL, zeci de poze cu cei mai importanți politicieni. Protagonistă – o avocată,...