Rafael Nadal, moment de impas în carieră: „Nu sunt pregătit”
Rafael Nadal a revenit pe teren la începutul acestui an, în turneul de la Brisbane. In cadrul competiției respective, spaniolul a ajuns până în faza sferturilor de finală. În urma...
Rafael Nadal a revenit pe teren la începutul acestui an, în turneul de la Brisbane. In cadrul competiției respective, spaniolul a ajuns până în faza sferturilor de finală. În urma...
Radu Banciu vine cu o ipoteză neașteptată cu privire la cazul de dopaj al Simonei Halep, spunând că: „Eu am aceeași părere şi despre Roger Federer, şi despre Rafael Nadal...
Roger Federer, lider ATP timp de 310 săptămâni, a anunțat pe o rețea de socializare că va juca ultimul meci al carierei, la dublu, alături de Rafael Nadal, în cadrul...
Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător de tenis care a ocupat vreodată locul 1 în clasamentului ATP, alăturându-se celor mai buni jucători de tenis din lume, după meciul...
Într-un videoclip postat de jucătorul de tenis, acesta transmite urări de bine mexicanilor:„Salutare tuturor. Sunt foarte fericit să mă întorc în Mexic şi am vrut să-i salut pe toţi prietenii...
Interzis la această ediție a Australian Open, sârbul Novak Djokovici a urmărit finala turneului de Mare Șlem de la Melbourne. În ultimul act, Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 5...
Victoria istorică de duminică de la Australian Open i-a adus un Rafael Nadal pe lângă glorie și un premiu impresionant: un cec în valoare de 1,82 de milioane de euro...
Matteo Berrettini îl va întâlni pe Rafa Nadal vineri, de la ora 5:30, în timp ce după ora 10:30 se va disputa jocul dintre Stefanos Tsitsipas și Daniil Medvedev. Conform...
După ce mai mulţi tenismeni au fost izolaţi în camerele de hotel de la Melbourne şi nu s-au putut antrena pe teren înainte de startul întrecerii, „Nole” le transmite un...
Pentru un sportiv de înaltă performanță, spune Halep, durerile fac parte din viața cotidiană, fiind practic anormal să nu te doară nimi. Simona Halep a fost subiectul unui reportaj difuzat...
Liderul mondial a câştigat fără probleme primele două seturi şi a avut minge de meci la 5-4 în actul al doilea, pe serviciul său, dar nu a reuşit să o...
Nadal se află deja în capitala Franței, unde se antrenează de zor pentru Roland Garros, merele turneu în care caută titlul cu numărul 13. Competiția de la Roland Garros se...
Nadal a avut un an 2019 excelent, cucerind patru trofee, două de Grand Slam (Roland Garros, US Open) și două Masters 1.000 (Canada și Roma). Astfel, a terminat sezonul pe...
Topul câștigurilor din tenis a fost prezentat de presa franceză, sumele prezentate fiind cele obținute în acest sezon. Ierarhia mixtă arată că Nadal e pe primul loc, urmat de Djokovici și...
Numărul doi mondial, considerat cel mai mare jucător de tenis pe zgură din toate timpurile, Nadal duce o viață de lux, fiind proprietarul mai multor imobile, dar și a unui...
Rafael Nadal face parte dintre sportivii care au felicitat-o pe Simona Halep cu ocazia zilei de nașteri. Vineri, campioana en-titre de la Wimbledon a împlinit 28 de ani, multe nume...
Turneul de Mare Șlem de la Roland Garros poate fi considerat, indiscutabil, drept un sinonim cu Rafael Nadal (33 de ani). Uluitorul tenismen iberic a triumfat, duminică, pentru a 12-a oară...
Abandonul ibericului a avut loc în setul decisiv al meciului cu jucătorul croat Marin Cilici (locul 6 ATP), când adeversarul său era în avantaj, la scorul de 3-6, 6-3, 6-7...
În urmă cu un an, spaniolul Rafael Nadal, deținătorul a 16 titluri de Grand Slam, a fost acuzat că se dopează de fostul ministru francez al sănătății și sporturilor, Roselyn...
Capitala Angliei este pregătită să-i primească din nou pe cei mai buni opt jucători ai acestui sezon. Această ediție a Turneului Campionilor se va desfășura în perioada 12 - 19...