monica macovei

Monica Macovei, născută la 4 februarie 1959, în București, este o juristă și politiciană română, care a îndeplinit funcția de ministru al justiției între 2004 și 2007. Din 2009 până în 2019 a deținut funcția de europarlamentar din partea României, fiind realeasă în 2014. A fost asociată cu organizația pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH până în 2004, inițial drept consultant pro bono, iar apoi ca vice-președinte și președinte.

Europarlamentar, surprins în ipostaze INCREDIBILE în avion

Europarlamentar, surprins în ipostaze INCREDIBILE în avion

Europarlamentarul Monica Macovei a fost surprinsă în ipostaze încredibile în avion. Imaginile au fost făcute publice de postul de televiziune Antena 3. Monica Macovei s-a descălțat și și-a urcat picioarele...

Un fost colaborator al Securității este consilier local pentru că Înalta Curte de Casație a uitat să judece recursul

Un fost colaborator al Securității este consilier local pentru că Înalta Curte de Casație a uitat să judece recursul

Partidul M10, condus de Monica Macovei, are în rândurile sale un consilier local care a fost colaborator al Securității. Iacob Câmpean a fost ales consilier local al partidului condus de...

Stenograme INCENDIARE! Declaraţiile lui Traian Băsescu despre DNA au fost CONFIRMATE. "Vreau să îi dau un CAP în GURĂ"

Stenograme INCENDIARE! Declaraţiile lui Traian Băsescu despre DNA au fost CONFIRMATE. "Vreau să îi dau un CAP în GURĂ"

Avertismentele făcute în spaţiul public de către clasa politică din România, care a afirmat că evenimentele cu procurorul Negulescu nu reprezintă un caz singular, şi-au găsit confirmarea la scurt timp....

Ancheta DNA în cazul Ordonanțelor este abuzivă

Ancheta DNA în cazul Ordonanțelor este abuzivă

Dosarul deschis de DNA, în care sunt cercetate elaborarea și adoptarea Ordonanței de Urgență numărul, 13 este considerat de mulți specialiști ca neconstituțional. Evenimentul zilei vă prezintă aspecte din deschiderea...

După judecata străzii vine și zăngănitul cătușelor. Florin Iordache, ministrul vizat de ancheta DNA pentru Ordonanța de abrogare a codurilor penale

După judecata străzii vine și zăngănitul cătușelor. Florin Iordache, ministrul vizat de ancheta DNA pentru Ordonanța de abrogare a codurilor penale

Martorii, dintre foști și actuali funcționari din Ministerul Justiției, au fost întrebați cine e inițiatorul demersului de modificare a codului Penal și cel de Procedură Penală Ordonanța de Ur-gență numărul...

Vicepreședintele Comisiei Europene SOLICITĂ Guvernului Grindeanu să RETRAGĂ OUG și Legea Grațierii

Vicepreședintele Comisiei Europene SOLICITĂ Guvernului Grindeanu să RETRAGĂ OUG și Legea Grațierii

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus, joi, în plenul Parlamentului European, că legislația adoptată de Guvernul Grindeanu este un pas inapoi in lupta împotriva corupție. El a cerut Executivului...

Monica Macovei: În România, hoţii trebuie să fie anchetaţi

Monica Macovei: În România, hoţii trebuie să fie anchetaţi

Situaţia României a fost dezbătută în Parlamentul European. Mai mulţi Europarlamentari ne sfătuiesc să nu renunţăm la lupta-anticorupţie. Monica Macovei: În România, hoţii trebuie să fie anchetaţi. Monica Macovei a...

Monica Macovei și Cristian Preda NE PÂRĂSC în Parlamentul European

Monica Macovei și Cristian Preda NE PÂRĂSC în Parlamentul European

Europarlamentarii Monica Macovei și Cristian Preda le-au trimis tuturor parlamentarilor mesaje prin care susțin că în România statul de drept e pus în pericol de PSD și de Avocatul Poporului....

Monica Macovei, ATAC la adresa lui Florin Iordache: "Îl numesc ministrul corupților"

Monica Macovei, ATAC la adresa lui Florin Iordache: "Îl numesc ministrul corupților"

Monica Macovei a lansat un atac la adresa ministrului Justiției, Florin Iordache, pe tema celor două ordonanţe de urgenţă. “Să fim atenți! Degeaba spune acum ministrul Iordache – eu îl...

Declaratia halucinanta a unui analist in scandalul incendiului din Clubul Bamboo: „Pentru cine nu pricepe ce i se intampla, istoria se repeta degeaba“

Declaratia halucinanta a unui analist in scandalul incendiului din Clubul Bamboo: „Pentru cine nu pricepe ce i se intampla, istoria se repeta degeaba“

Analistul politic Alina Mungiu-Pippidi intervine în scandalul momentului, provocat de incendiul din clubul Bamboo și explică cine este vinovat de această tragedie „Iarăşi a fost mai rapid focul decît comisia...

CSM a cerut Inspecției Judiciare să verifice acuzațiile din raportul „Henry Jackson Society”

CSM a cerut Inspecției Judiciare să verifice acuzațiile din raportul „Henry Jackson Society”

Mariana Ghena, șefa CSM a cerut inspecției Judiciare să verifice acuzațiile aduse în raportul întocmit de fundația ”Henry Jackson Society”. Astfel, conform comunicatului CSM, inspectorii vor verifica dacă raportul aduce...

Victor Roncea demonstrează că Monica Macovei A ASCUNS ADEVĂRUL cu privire la IMPLICAREA ÎN MINERIADA din iunie 1990

Victor Roncea demonstrează că Monica Macovei A ASCUNS ADEVĂRUL cu privire la IMPLICAREA ÎN MINERIADA din iunie 1990

Victor Roncea demonstrează că Monica Macovei a ascuns adevărul cu privire la implicarea în Mineriada din iunie 1990. La 30 noiembrie, europarlamentarul Monica Macovei anunţa pe Facebook faptul că a...

Decebal Traian Remeș MĂTURĂ pe jos cu Monica Macovei: “O ş***ă. O j****ă ordinară”

Decebal Traian Remeș MĂTURĂ pe jos cu Monica Macovei: “O ş***ă. O j****ă ordinară”

Fostul ministru al Finanțelor, Decebal Traian Remeș, mătură pe jos cu Fostul ministru al Justiţiei şi actual europarlamentar, Monica Macovei. Decebal Traian Remeș o acuză pe Monica Macovei că ar...

România lui Cristoiu | Urmîndu-l pe Vladimir Putin, Klaus Iohannis s-a grăbit să-l recunoască pe Igor Dodon președinte ales al Republicii Moldova!

România lui Cristoiu | Urmîndu-l pe Vladimir Putin, Klaus Iohannis s-a grăbit să-l recunoască pe Igor Dodon președinte ales al Republicii Moldova!

Nu mă număr printre cei care au urmărit, duminică,13 decembrie 2016, turul al doilea al Prezidenţialelor din Republica Moldova, cu trăiri isterice, aproximate de sintagma, Cu sufletul la gură. În...

IONAHHIS, PONTA și MACOVEI se vor PRĂBUȘI cu un avion. Reacția FOSTUL PREMIER | Râzi cu lacrimi la Bancul Zilei

IONAHHIS, PONTA și MACOVEI se vor PRĂBUȘI cu un avion. Reacția FOSTUL PREMIER | Râzi cu lacrimi la Bancul Zilei

Președintele României, Klaus Iohannis, fostul premier Victor Ponta și liderul M10, Monica Macovei, se află într-un avion care e pe cale să se prăbușească. Dintre cei trei, doar doi pot...

Reacţia lui Victor Ponta după ce un jurnalist i-a transmis pe Facebook "sper să crăpi": „S-a ajuns demult prea departe” Fostul premier crede că Iohannis este vinovat: „Are idei puţine şi fixe şi vorbeşte numai despre penali”

Reacţia lui Victor Ponta după ce un jurnalist i-a transmis pe Facebook "sper să crăpi". Fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a intervenit telefonic la România TV, miercuri seara, în...

Victor Ponta, ATAC DEVASTATOR la adresa Ralucăi Prună: ”Vrea să ne bage la ÎNCHISOARE pentru că suntem împotriva ei!”

Victor Ponta, ATAC DEVASTATOR la adresa Ralucăi Prună: ”Vrea să ne bage la ÎNCHISOARE pentru că suntem împotriva ei!”

Fostul prim ministru al României, Victor Ponta, a lansat un atac pe facebook la adresa ministrului Justiției, Raluca Prună, asemănând țara noastră cu Statul Islamic. ”Credeați că exagerez când spuneam...

ALDE vrea să înghită M10

ALDE vrea să înghită M10

EVZ a aflat că ALDE încearcă să absoarbă prin fuziune M10, partidul fondat de Monica Macovei Fostul șef al SIE și actualul vicepreședinte ALDE, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit joia trecută...

MONICA MACOVEI ACUZATĂ DE MINCIUNI PRIVIND FINANȚAREA CAMPANIEI ELECTORALE.

MONICA MACOVEI ACUZATĂ DE MINCIUNI PRIVIND FINANȚAREA CAMPANIEI ELECTORALE.

Monica Macovei. Jurnalistul Sorin Avram a declarat într-o postare pe Facebook că Monica Macovei îi datorează, la doi ani de la finalul campaniei prezidențiale din 2014, contravaloarea a 70 de...

Ce A DECIS instanța în legătură cu CEREREA lui Ponta de SUSPENDARE a ordinului de retragere a titlului de doctor

Ce A DECIS instanța în legătură cu CEREREA lui Ponta de SUSPENDARE a ordinului de retragere a titlului de doctor

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 21 octombrie solicitarea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, scrie news.ro....