mircea lucescu

Mircea Lucescu avertizează că vom ajunge la psihiatrie. Ce face antrenorul în izolare

Mircea Lucescu avertizează că vom ajunge la psihiatrie. Ce face antrenorul în izolare

Mircea Lucescu crede că oamenii vor avea nevoie de tratament de specialitate, pentru a se reface după criza provocată de coronavirus. Mircea Lucescu a acordat un interviu pentru siteul tuttomercatoweb.com...

Atac fără precedent. Mircea Lucescu, desființat de un fost elev!

Atac fără precedent. Mircea Lucescu, desființat de un fost elev!

Cel mai titrat antrenor român din lume a negociat în urmă cu câteva zile preluarea echipei Fenerbahce, a treia forță din Istanbul. Nemulțumit de oferta primită și mai ales de...

Mircea Lucescu a rupt tăcerea. „Gestul nepotrivit” făcut de Răducioiu la Milan

Mircea Lucescu a rupt tăcerea. „Gestul nepotrivit” făcut de Răducioiu la Milan

„Când am venit, erau pe 7, scandaluri cu suporterii, așa că m-a preocupat din start pepiniera clubului. Mă frapase un detaliu. Băieții de la echipa mare își parcau mașinile pe...

Clubul care visează să-i aducă pe aceeași bancă tehnică pe Răzvan și Mircea Lucescu

Clubul care visează să-i aducă pe aceeași bancă tehnică pe Răzvan și Mircea Lucescu

Publicația Hürriyet a notat că oficialii lui Fener visează să colaboreze Răzvan și Mircea Lucescu. Astfel, Răzvan ar fi antrenor, în vreme ce Mircea ar ocupa postul de director tehnic....

Informație bombă despre Mircea Lucescu. Anunțul a fost făcut. „Negociază cu el”

Informație bombă despre Mircea Lucescu. Anunțul a fost făcut. „Negociază cu el”

Fenerbahce își caută un nou antrenor, după ce Ersun Yanal a fost dat afară în urma a trei înfrângeri și două egaluri. Înlocuitorul lui Ersun ar putea fi chiar Mircea...

Omul care „l-a curățat” pe Mircea Lucescu a ajuns pastor și luptă pentru creștinii prigoniți de musulmani

Omul care „l-a curățat” pe Mircea Lucescu a ajuns pastor și luptă pentru creștinii prigoniți de musulmani

Declarația spune totul despre relația tensionată pe care a avut-o cu West, cel care l-a sfidat aruncându-și tricoul după ce a fost schimbat. În privința nigerianului a apărut o mare...

Mircea Lucescu, implorat de un club uriaș să revină. Invitația trimisă către „Il Luce”

Mircea Lucescu, implorat de un club uriaș să revină. Invitația trimisă către „Il Luce”

Șefii lui Beșiktaș Istanbul încearcă din răsputeri să-l convingă pe Mircea Lucescu la echipă, însă nu ca antrenor, ci ca director sportiv. Ultima încercare de acest gen la care a...

Marele vis al lui Lucescu Jr. nu are legătură cu fotbalul: „Nu mă interesează să-l depăşesc pe tata”

Marele vis al lui Lucescu Jr. nu are legătură cu fotbalul: „Nu mă interesează să-l depăşesc pe tata”

Cu șase trofee trecute palmares în cei 17 ani de când a îmbrățișat cariera de antrenor, Răzvan Lucescu a declarat că nu urmărește să-l depășească pe tatăl său, Mircea Lucescu...

Astăzi se face mutarea anului. Mircea Lucescu a bătut palma!

Astăzi se face mutarea anului. Mircea Lucescu a bătut palma!

Jurnaliștii de la Ajansspor au anunțat că Mircea Lucescu ar trebui să bată palma, astăzi, cu Besiktas. Mircea Lucescu (74 de ani) are șanse foarte mari să revină în fotbal....

Mircea Lucescu, la un pas de-a semna cu un mare club european. Are calea deschisă după ce antrenorul a fost demis

Mircea Lucescu, la un pas de-a semna cu un mare club european. Are calea deschisă după ce antrenorul a fost demis

Mircea Lucescu (74 de ani) are șanse foarte mari să revină în fotbal. „Il Luce” este dorit de oficialii echipei Beșiktaș, care se află pe locul al 7-lea în clasament...

Mircea Lucescu l-a scos din minți: „Să nu se facă de râs, că are o vârstă respectabilă, să vorbească mai puțin”

Mircea Lucescu l-a scos din minți: „Să nu se facă de râs, că are o vârstă respectabilă, să vorbească mai puțin”

Ionuț Negoiță, finanțatorul echipei Dinamo, s-a enervat din cauza ultimelor declarații făcute de Mircea Lucescu. Antrenorul afirmase că Negoiță nu are de gând să vândă clubul din Ștefan cel Mare,...

Experiență traumatizantă pentru Cristina Țopescu. Arestată și dusă la „Penitenciarul Groazei”

Experiență traumatizantă pentru Cristina Țopescu. Arestată și dusă la „Penitenciarul Groazei”

Cristina Țopescu a fost plecat de patru ori, în Germania Federală, înainte de Revoluție, pentru a-și vizita mama. În toamna anului 1989, regretata vedetă TV a încercată să treacă ilegal...

Mircea Lucescu a găsit salvatorul lui Dinamo

Mircea Lucescu a găsit salvatorul lui Dinamo

Mircea Lucescu a radigorafiat situația dezastruoasă de la Dinamo, nominalizându-l pe Nicolae Badea drept unicul investitor care ar putea redresa echipa.  Mai mult, „Il Luce” a declinat categoric varianta de...

Dana Budeanu. Verdict: Sistemul a distrus intenţionat fotbalul

Dana Budeanu. Verdict: Sistemul a distrus intenţionat fotbalul

Dana Budeanu consideră că pe internet nu au ce căuta copiii dând exemplu fetiţele ei care nu văd Verdict şi nici la televizor nu au urmărit-o vreodată. În opinia stilistei,...

Mircea Lucescu și-a găsit echipă în Europa. Va avea sub comandă nume grele

Mircea Lucescu și-a găsit echipă în Europa. Va avea sub comandă nume grele

Negocierile cu brazilienii de la Santos au picat, iar jurnaliștii de la Blick anunță că patronul de la FC Sion, Christian Constantin s-a întâlnit cu Mircea Lucescu pentru a discuta...

Mircea Lucescu a confirmat. Primele declarații despre cea mai neașteptată ofertă a carierei

Mircea Lucescu a confirmat. Primele declarații despre cea mai neașteptată ofertă a carierei

Mircea Lucescu negociază preluarea formației braziliene Santos, fostul club al lui Pele Mircea Lucescu (74 de ani) a confirmat că este dorit de formația braziliană Santos. Fostul club al lui...

Ofertă șoc pentru Mircea Lucescu. Destinație exotică pentru reputatul antrenor

Ofertă șoc pentru Mircea Lucescu. Destinație exotică pentru reputatul antrenor

Oficialii clubului brazilian au intrat pe pista Mircea Lucescu după ce negocierile cu mai mulți antrenori au picat. Lucescu este dorit de Santos datorită faptului ca a promovat mai mulți...

Mutarea anului în fotbalul românesc. Mircea Lucescu vine la Rapid! Anunț oficial

Mutarea anului în fotbalul românesc. Mircea Lucescu vine la Rapid! Anunț oficial

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 a anunţat, joi, că reputatul antrenor Mircea Lucescu va veni la Rapid, dar nu îi va lua locul lui Daniel Pancu pe banca giuleștenilor. „O să-l vedeți și pe...

Mâine vine marele anunț pentru Rapid. Au loc schimbări importante

Mâine vine marele anunț pentru Rapid. Au loc schimbări importante

„Cine nu îl dorește pe Mircea Lucescu la Rapid? Eu voi veni mâine la Chiajna la meci cu dânsul. Mircea Lucescu o să spună mâine exact care e stadiul discuțiilor....

Bombă în fotbalul românesc! Mircea Lucescu semnează luni. „Vine, e 100%!”

Bombă în fotbalul românesc! Mircea Lucescu semnează luni. „Vine, e 100%!”

Cel mai titrat tehnician român din toate timpurile se întoarce la Rapid! Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 și omul din umbră al reactivării clubului giuleștean, anunță că „Il Luce” „va...