36 kilometri de autostradă în 2015
A trecut ușor neobservată informația că, în 2015, guvernul României și-a planificat să deschidă fix 36 de kilometri de autostradă: 10 kilometri între Nădlac și Arad, plus 25,6 kilometri pe...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este organul de specialitate al administrației publice centrale care stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor. Înființat la data de 22 ianuarie 1862, sub denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice", a fost condus de Dimitrie Cornea, primul ministru al transporturilor al României moderne
Ministerul Transporturilor reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, pe care o exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea ori coordonarea sa sau societăți comerciale autorizate.
A trecut ușor neobservată informația că, în 2015, guvernul României și-a planificat să deschidă fix 36 de kilometri de autostradă: 10 kilometri între Nădlac și Arad, plus 25,6 kilometri pe...
Solicitarea Organizaţiei Operatorul Portuar vine după ce, în Monitorul Oficial, a apărut Hotărârea Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitate transferului a 20% din acţiunile portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la...
Lucrările la autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara într-un an și jumătate, doi ani, dar asta depinde de cât de rapid vor merge studiile de fezabilitate sau de câte contestații vor...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ar putea trece, de miercuri, în subordinea Ministerului Transporturilor, după adoptarea în acest sens a unei Hotărâri de Guvern, a...
„Evenimentul zilei” a anunțat că, în săptămâna 8-13 decembrie, va publica zilnic, în serial, un interviu cu Traian Băsescu despre cei 10 ani de mandat. Ulterior, „ținând cont de situația...
Pe lângă trenuri și gări, CFR mai are în petrimoniu și zeci de hectare de teren, hoteluri, spitale, pepiniere sunt averea CFR-ului. În majoritatea dintre proprietățiile deținute de Compania de...
Pe mijlocul primei benzi de circulație a lotului III a autostrăzii Orăștie – Sibiu, lot deschis circulației cu două zile înainte de alegeri, a apărut o fisură lungă de zece...
Zvonul care a circulat recent potrivit căruia o entitate din Olanda ar fi dorit să cumpere Portul Constanța au avut un sâmbure de adevăr, a confirmat astăzi Monica Patrichi, consilier...
Întârzierea elaborării Masterplanului pe Transport, interesele politice și lipsa de coerență între instituțiile statului fac ca absorbția fondurilor europene să fie întârzâiată cu aproximativ doi ani în exercițiul financiar 2014-2020,...
În timp ce ministrul Transporturilor, Ioan Rus, și directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Neaga, a inaugurat lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăștie, șefii de la Ministerul Mediului...
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat vineri, în județul Alba, că deocamdată nu se va introduce taxă pe autostradă, cu excepția celor care sunt în concesiune. "Deocamdată nu. Decât pe...
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, efectuează astăzi o nouă vizită de verificare a stadiului lucrărilor la lotul 3 (Sălişte-Cunţa) al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, informează ministerul de resort. Totodată, la ora 13:00,...
Ministerul Transporturilor vrea o derogare până în 2019 de la plata despăgubirilor către călători pentru trenurile care ajung târziu în gări. Guvernul nu are bani să achite daune față de...
Ministerul Transporturilor propune amânarea cu încă cinci ani, până în 2019, a aplicării unui regulament european privind protecţia drepturilor călătorilor care utilizează transportul feroviar, din cauza lipsei banilor pentru despăgubiri...
Timișoreni vor avea centură ocolitoare a orașului. Anunțul a fost făcut sâmbătă, de premierul Victor Ponta, cu ocazia unei vizite de lucru în județul Timiș, în localitatea Lunga, unde a...
Un şofer de autobuz din Egipt a fost informat că, după un control de rutină, medicii au descoperit să este însărcinat. Controlul medical implica și analiza unei mostre de urină....
Ministrul Transporturilor a fost primul politician PSD Cluj care a votat la Cluj Napoca. Aproape de casă, Ioan Rus a venit la secția de votare însoțit de un agent SPP...
Vicepreşedintele PSD Ioan Rus, ministru al Transporturilor, a declarat că a votat duminică pentru stabilitate şi pentru a înceta 'războiul românilor împotriva românilor'. 'Am votat pentru a îndeplini o speranţă...
Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, în prezent ofiţer la IPJ Constanţa cu grad de comisar şef, a fost găsit vinovat de judecători pentru folosirea...
Ministerul Transporturilor propune rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2014 al companiei CFR Marfă ca urmare a majorării cheltuielilor de natură salarială și a numărului de personal prognozat la...