Șova revine la planurile
Ramonei Mănescu pentru CFR Marfă După ce a vorbit despre disponibilizarea a mii de salariați la CFR Marfă, ministrul Transporturilor și-a dat seama că are nevoie de ei. Planurile lui...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este organul de specialitate al administrației publice centrale care stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor. Înființat la data de 22 ianuarie 1862, sub denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice", a fost condus de Dimitrie Cornea, primul ministru al transporturilor al României moderne
Ministerul Transporturilor reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, pe care o exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea ori coordonarea sa sau societăți comerciale autorizate.
Ramonei Mănescu pentru CFR Marfă După ce a vorbit despre disponibilizarea a mii de salariați la CFR Marfă, ministrul Transporturilor și-a dat seama că are nevoie de ei. Planurile lui...
În preajma unor decizii vitale pentru compania de stat, Dan Șova a schimbat componența Consiliului de Administrație (CA), menținând în funcție oameni doar „oameni cheie”. Din noua conducere fac parte...
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că în 10 mai va da, la Turda, ordinul de începere a lucrărilor pe autostrada Sebeş-Turda....
Din cauza bâlbâielilor Ministerului Transporturilor și ale CNADNR, țara noastră riscă să nu mai poată accesa fonduri europene cu care am fi putut construi autostrada Comarnic-Brașov. La finele anului trecut,...
Pentru a se conforma cerințelor FMI, Guvernul a dat undă verde concedierii a aproape 2.500 de angajați de la CFR Marfă, care vor primi între 18 şi 24 de salarii...
Ministerul Transporturilor va achiziţiona, în perioada următoare, 107 utilaje pentru deszăpezire, primele livrări urmând să aibă loc în luna noiembrie a acestui an, a anunţat ministrul de resort, Dan Şova,...
Deși Guvernul promite construcția de noi autostrăzi, realitatea este alta. Într-un document adoptat de Executiv în luna martie, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) propune să realizeze până...
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat că drepturile salariale ale CFR-iştilor nu vor fi afectate chiar dacă aceştia nu au încheiate noile contracte colective de muncă, informează Mediafax. "Ceea ce...
CFR Marfă Sindicaliștii cer Guvernului semnarea contractelor colective de muncă, măriri salariale de 10% și stoparea concedierilor de la operatorul de transport de marfă. Ieri dimineață, angajații din sectorul feroviar...
Invitat în cadrul unei emisiuni la Antena 3, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat că Radu Stroe este a patra victimă din PNL. ”Radu Stroe este a patra victimă, şi...
Deși, față de celelalte autostrăzi, București –Alexandria nu are aceeași importanță pentru economie, ministrul Dan Șova insistă că este cea mai eficientă lucrare. București - Alexandria, autostrada care ar trebui...
Jurnalistul Robert Turcescu, prezintă pe blogul său, mai multe documente care atestă că cele mai importante atribuții de la Ministerul Transporturilor la are în realitate Elena Petrașcu, nu Dan Șova...
În vreme ce reprezentanții industriei și transportatorii cer insistent construcția autostrăzii Sibiu-Pitești, inclusă și în planurile celor de la Bruxelles, ministrul Transporturilor, Dan Șova, spune că cea mai rentabilă autostradă...
Ministrul Transporturilor a anunțat astăzi că nu va fi reziliat contractul cu italienii de la Impregilo - Salini, pentru construcţia tronsonului trei al autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime...
Siguranţa supervizării zborului la nivel naţional a fost pusă în pericol, potrivit unui raport trimis Ministerului Transporturilor, de schimbările abuzive făcute de Cătălin Gheorghe Radu, omul impus de fostul ministru...
Copacii căzuţi peste calea ferată au blocat drumul trenurilor care trebuiau să ajungă în Capitală sau în alte oraşe din ţară. Mii de turişti stau şi aşteaptă remedierea situaţie. Echipele...
Ministerul Transporturilor a promovat un proiect pentru ca instructorii auto să intre în legalitate. Judecătorii au suspendat ordinul dat de Fenechiu. Timp de aproape un an de zile, românii care...
Victor s-a speriat de Victoria, şi cu asta basta! N-am să scriu despre Victoria Nuland şi despre evitarea ei – ca "o coincidenţă" – de către premierul României. Au făcut-o...
La o lună după ce EVZ a demarat campania intitulată "Jaful de la CFR", Adunarea Generală a Acționarilor a decis,ieri, revocarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație a CFR...
Exact la o lună de la demararea campaniei EVZ "Jaful de la CFR", ministrul Transporturilor a anunţat, ieri, că are de gând să-l demită pe şeful de la CFR SA...