ANUNŢUL MOMENTULUI. OMV se vinde!
Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, negociază în prezent vânzarea unui număr de 70 din benzinăriile sale din Cehia către Unipetrol, divizia cehă a grupului petrolier polonez PKN Orlen, informează...
Ministerul Economiei este o instituție publică centrală a administrației din România, parte a Guvernului, care are rolul de a elabora, coordona și implementa politicile și strategiile naționale în domeniile economiei, industriei, mediului de afaceri și investițiilor.
Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, negociază în prezent vânzarea unui număr de 70 din benzinăriile sale din Cehia către Unipetrol, divizia cehă a grupului petrolier polonez PKN Orlen, informează...
Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Udrea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare...
Mai mulți politicieni de vârf s-au întâlnit, ieri, pe holurile instanței supreme. Câțiva dintre ei au șansa să ajungă în închisoare până la sfârșitul anului. Cu toții s-au „spovedit” în...
Revigorarea fostului Drum al Mătăsii este un proiect de interes pentru ţările Uniunii Europene, inclusiv România. Declaraţia a fost făcută miercuri de către Maricel Popa, secretar de stat în cadrul...
Viorel Stelian Popa a fost director adjunct la Administraţia Cimitirelor din Primăria Capitalei, fost „asistent consilier” la Cabinetul ministrului Adriean Videanu, dar şi director adjunct în cadrul Oficiului Participaţiilor Statului...
Omul de afaceri Ioan Niculae nu a fost eliberat condiţionat deoarece perioada scurtă petrecută în închisoare nu a convins instanţa că s-a îndreptat, potrivit motivării Judecătoriei Găeşti, care a respins...
Instalațiile de mediu depășite și scăderea prețului cuprului sunt doar două dintre problemele Cupru Min. Statul vrea acum să investească în creșterea producției pentru a scoate bani frumoși din 2017...
Liderii PLDM, PDM și PL au parafat, marți noaptea, Acordul de constituire a Alianței de Integrare Europeană 3, care va fi semnat de toți deputații din cele trei partide Liderul...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea fostului ministru Elena Udrea de retrimitere la DNA a rechizitoriul în dosarul "Gala Bute". instanța supremă a constatat legalitatea sesizării instanţei,...
Fostul ministru Elena Udrea a contestat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimisă în judecată...
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu le-a solicitat marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să i se dea voie să plece pe o perioadă scurtă de...
Mai multe companii româneşti mari de comerţ electronic şi au reuşit să se dezvolte pe zona Asia, Europa au solicitat protecţia Ministerului Economiei după ce platfomele online au fost ţinta...
Reprezentanţii industriei hoteliere de pe litoral cer autorităţilor să nu obstrucţioneze deschiderea sezonului estival prin efectuarea de controale care ar putea produce disconfort celor 40.000 de turişti aşteptaţi în minivacanţa...
Moţiunea simplă "'În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment" iniţiată de PNL a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor cu 184 voturi "împotrivă",...
Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi omul de afaceri Dorin Cocoş află astăzi dacă vor fi eliberaţi din arest. Cei doi sunt arestaţi preventiv pentru fapte de corupție. Un...
Deputaţii vor dezbate, marţi, moţiunea simplă depusă de PNL privind sectorul mineritului, urmând ca Biroul permanent să stabilească ziua în care se va da votul final pe acest document. "Potrivit...
Ministerul Economiei a anunţat sindicatele din industria apărării că la anul se va organiza o licitaţie pentru achiziţionarea a peste o mie de autovehicole de război. Reprezentanţii angajaţilor de la...
Laura Voicu, avocata Alinei Bica, a declarat că aceasta se simte groaznic la Penitenciarul Târgşor, unde este în carantină şi stă singură în cameră, dar când traversează curtea, cele 200...
Instanţa supremă cere procurorilor DNA lămuriri cu privire la unele acuzaţii aduse fostei şefe a DIICOT în dosarul "Bica 2, după ce vineri judecătorii au admis excepţii ridicate de avocaţii...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv vineri ca Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, să fie judecat în arest la domiciliu în dosarul "Bica 2"....